ICCJ. Decizia nr. 3339/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3339
Dosar nr. 27145/1/2005
Dosar nr. 10683/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Deliberând asupra recursului civil şi cererii de intervenţie de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 267/PI din 23 februarie 2005, Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de reclamanţii S.E.L., S.E., S.T. şi F.B.R., prin mandatar S.E.L. în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA; a dispus anularea Dispoziţiei nr. 1132 din 20 mai 2004 emisă de pârât privind respingerea notificării referitoare la imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara, nr. top 16931 şi a obligat pârâtul să statueze asupra notificării reclamanţilor în coordonatele fixate de art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a decide astfel instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia nr. 1132 din 20 mai 2004 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA a respins notificarea formulată de S.E.L., S.E., S.T. şi F.B.R. cu privire la imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara, nr. top 16931 cu motivarea că aceştia nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat, dosarul nefiind completat în termenul prevăzut de lege, 1 iulie 2003, cu: extras de C.F. colectiv extenso la zi, certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, declaraţie notarială că notificatorii sunt singurii moştenitori, împuternicire mandatar în original, declaraţie notarială dată în ţara de domiciliu că nu s-au primit despăgubiri pentru imobilul din România. Instanţa de fond, a constatat, examinând dosarul administrativ, că reclamanţii s-au legitimat ca persoane îndreptăţite la beneficiul Legii nr. 10/2001 cu actele de stare civilă, cu certificatele de deces ale defuncţilor S.I. şi L.F. şi cu extrasul de C.F. Timişoara nr. top 16931, reţinând că relevanţă au în cauză şi Hotărârile Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 nr. 990/1998 şi nr. 990/1/1998 şi sentinţa civilă nr. 14673 din 8 septembrie 1998 pronunţată de Judecătoria Timişoara prin care reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului, le-au fost acordate despăgubiri. Cu privire la termenul stabilit de legiuitor prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare a apreciat că nu este de decădere aşa încât nu duce la pierderea dreptului şi vizează numai procedura necontencioasă, astfel că, verificând legalitatea dispoziţiei în condiţiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, instanţa soluţionează raportul juridic dedus judecăţii potrivit dispoziţiilor dreptului procesual civil, părţile putând formula cereri de probaţiune conform legii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin decizia nr. 1561 din 29 iunie 2005 a respins ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei nr. 267/PI din 23 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, în baza aceloraşi considerente.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA care, invocând art. 304. pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001 la momentul judecării apelului şi a prevederilor O.U.G. nr. 10/2001 care stabilesc că nu pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei înscrisurile depuse după expirarea termenului prevăzut de alin. (1) la care face referire art. 22 din Legea nr. 10/2001. Pârâtul a susţinut că notificarea reclamanţilor a fost în mod corect respinsă întrucât reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate invocat, dosarul administrativ nefiind completat în termenul legal. Pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA a cerut admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei nr. 267/PI/ din 23 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş iar pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
La data de 29 iulie 2005, G.C., G.I., S.E., B.I., M.M., F.M. şi P.I. au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA în motivarea căreia au arătat, în esenţă, că sunt chiriaşi în imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara şi că în mod greşit instanţele de fond şi apel au admis acţiunea reclamanţilor întrucât aceştia nu au depus nici la dosarul administrativ şi nici în faţa instanţelor de judecată certificat de moştenitor cu care să facă dovada calităţii de succesori ai proprietarilor tabulari şi de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, actele de stare civilă dovedind, eventual, doar o vocaţie succesorală a posibililor moştenitori.
Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.
Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite [art. 1 alin. (1)].
Potrivit alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite, iar succesibilii care după 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii , cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile ale căror regim juridic este reglementat de prevederile acestei legi.
La art. 4 alin. (2) din lege, norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii (respectiv pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003) implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moştenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar, stipulând că, în cazul în care se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit legii, entitatea învestită va soluţiona notificarea şi pe baza acestuia.
Din interpretarea dispoziţiilor legale redate rezultă că accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii nu impune condiţia obligatorie pentru aceştia a prezentării unui certificat de moştenitor, fiind suficiente actele de stare civilă care dovedesc această calitate. Această concluzie rezidă de altfel şi din pct. 22.1 al Normelor metodologice de aplicare a legii care prevăd, cu privire la acest aspect, la pct. b, că prin acte doveditoare se înţelege actele juridice care atestă calitatea de moştenitor (certificat de moştenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate), norma nefăcând deci referire, exclusiv, la certificatul de moştenitor.
Susţinerea pârâtului conform căreia instanţele sunt ţinute să judece acţiunea prin prisma actelor depuse până la termenul limită prevăzut de Legea nr. 10/2001, care ar fi un termen de decădere, nu poate fi numită.
Art. 22 din Legea nr. 10/200 (în redactarea dinaintea modificării) prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii, termenul fiind prelungit succesiv prin O.U.G nr. 109/2001, O.U.G nr. 145/2001, O.U.G nr. 184/2002 şi O.U.G nr. 10/2003.
Este cert că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de depunere al actelor doveditoare este un termen de recomandare, natura lui rezultând din nevoia soluţionării cu celeritate a cererilor întemeiate pe dispoziţiile acestei legi şi nu din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.
Stabilirea de către legiuitor a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanţei, învestită cu acţiunea întemeiată pe art. 24 din lege, de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin acelaşi articol din constituţie şi recunoscut părţilor prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces iar accesul în justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa, ci şi prin dreptul recunoscut părţilor de a propune dovezile care să le susţină pretenţiile, precum şi prin dreptul instanţei de a cenzura dacă sunt pertinente, concludente şi utile cauzei, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt şi de a-şi întemeia soluţia pe probele administrate.
În speţă, aşa cum reiese din chiar considerentele Dispoziţiei nr.1132 din 20 mai 2004 emise de Primarul municipiului Timişoara, reclamanţii au depus, odată cu notificarea, extrase de C.F. şi acte de stare civilă cu care au făcut dovada că sunt moştenitorii legali ai foştilor proprietari ai imobilului ce a făcut obiectul notificării, S.I. (născută L.) şi F.L., astfel că în mod legal, instanţa de fond, prin soluţia confirmată de instanţa de apel, în baza acestor înscrisuri, a constatat că aceştia au calitatea de persoane îndreptăţite la beneficiul Legii nr. 10/2001 şi că se impune anularea deciziei primarului prin care se statua în sens contrar pentru că reclamanţii nu ar fi depus şi certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor. Faptul că reclamanţii, cu ocazia soluţionării acţiunii formulate în instanţă, au depus în afara actelor de stare civilă existente la dosarul administrativ şi alte înscrisuri, nu putea fi apreciat de către instanţe decât ca probe în completarea celor deja existente care, potrivit legii, erau suficiente pentru ca reclamanţii să se legitimeze ca persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Faţă de temeiurile arătate, se constată că decizia atacată este legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
Pe cale de consecinţă, întrucât recursul este nefondat se va respinge pe fond şi cererea de intervenţie formulată de G.C., G.I., S.E., B.I., M.M., F.M. şi P.I. în interesul pârâtului PRIMARULUI MUNICIPIULUI TIMIŞOARA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva deciziei nr. 1561 din 29 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii G.C., G.I., S.E., B.I., M.M., F.M. şi P.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10195/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
