ICCJ. Decizia nr. 3374/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3374Dosar nr. 19331/200.
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2003 sub nr. 9996 pe rolul Judecătoriei sector 4 Bucureşti, reclamanta C.G. a chemat în judecată pe pârâţii D.G.G. şi D.M. solicitând instanţei să-i oblige pe pârâţi în solidar la plata sumei de 369.435.000 lei actualizată la data executării hotărârii şi instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilului proprietatea lor situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arătă că în baza unei procuri l-a împuternicit pe pârâtul D.G.G., care este fiul său, să vândă apartamentul nr. 59, deţinut în proprietate situat în Bucureşti.
Pârâtul a înstrăinat imobilul lui R.O. şi R.Ş. printr-un contract de vânzare cumpărare , autentic, preţul vânzării fiind 9400 dolari SUA pe care şi l-a însuşit.
Mai arată reclamanta că pârâţii au refuzat să-i dea banii obţinuţi din vânzarea imobilului şi mai mult, au folosit aceşti bani cumpărând un apartament.
Ca temei juridic reclamanta a invocat îmbogăţirea fără justă cauză.
Pârâţii au depus la dosar o întâmpinare prin care au invocat excepţia puterii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă 4716 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei sector 4 şi excepţia inadmisibilităţii cererii, faţă de împrejurarea că reclamanta nu poate uza de o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză atâta timp cât are la îndemână o acţiune izvorând din contractul de mandat.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii arătând că a predat suma obţinută din vânzarea apartamentului reclamantei.
Pârâţii au mai invocat şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pe considerentul că reclamanta nu şi-a motivat în drept acţiunea.
Judecătoria sectorului 4 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 44 din 7 ianuarie 2004 a respins excepţiile nulităţii cererii de chemare în judecată şi a autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiate.
A admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 369.435.000 lei, actualizată şi a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A respins cererea reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată .
A disjuns capătul de cerere privind instituirea unui sechestru asigurator asupra imobilului proprietatea pârâţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4716/2003 a Judecătoriei sectorului 4 că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ. şi anume nu există identitate de obiect şi cauză.
Cea de a doua excepţie a fost de asemenea considerată ca neîntemeiată pentru că reclamanta a indicat în mod expres temeiul juridic al pretenţiilor sale, îmbogăţirea fără justă cauză.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a reţinut că este întemeiată pentru că acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză poate fi exercitată numai în condiţiile în care nu mai există nici o altă acţiune în justiţie pentru valorificarea dreptului, ori în speţă între reclamantă şi pârâtul D.G.G. există un contract de mandat, deci reclamanta are la îndemână exercitarea acţiunii izvorând din contractul de mandat.
În consecinţă a fost respins capătul de cerere privind recuperarea sumei încasată ca preţ pentru apartamentul vândut de către pârât ca inadmisibilă.
Capătul de cerere privind instituirea unui sechestru asigurator a fost disjuns, avându-se în vedere că au un caracter necontencios.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a, prin Decizia civilă nr. 1194 A din 3 iunie 2004, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond, în mod corect a constatat că acţiunea în restituire, bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză, are un caracter subsidiar, în sensul că ea nu poate fi primită când se constată existenţa unei alte acţiuni în realizarea dreptului.
În cazul în speţă, acţiunea izvorând din contractul de mandat exclude posibilitatea utilizării acţiunii pentru îmbogăţire fără justă cauză.
Referitor la disjungerea cererii pentru instituirea unui sechestru asigurator, instanţa a reţinut că a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor procedurale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că nu poate fi vorba de existenţa unei cauze juridice care să împiedice exercitarea unei acţiuni în restituire bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză.
În acest sens se arată că pârâţii şi-au mărit comunitatea de bunuri şi îmbogăţirea pârâţilor s-a realizat prin diminuarea patrimoniului reclamantei.
Se susţine de asemenea că hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii pentru care considerat că acţiunea formulată de ea este inadmisibilă.
În al treilea rând recurenta susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare dar nu indică care este acela şi nu dezvoltă acest motiv de recurs.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică este de reţinut că acţiunea reclamantei a fost respinsă pe o excepţie şi anume aceea a inadmisibilităţii acţiunii.
În acest sens este de reţinut că acţiunea reclamantei întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză poate fi uzitată în absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care şi-a micşorat patrimoniul a pierderii suferite.
În consecinţă ea are un caracter subsidiar pentru situaţiile în care nu există, după cum s-a mai arătat , un alt mijloc juridic.
În speţă, între reclamantă şi pârâtul D.G.G. există un contract de mandat, respectiv procura specială autentificată sub nr. 2235 din 21 iunie 1999.
Referitor la motivele privind aplicarea greşită a legii de către instanţe şi acesta nu este fondat pentru considerentele arătate la primul motiv, reţinând în plus că acţiunea reclamantei trebuia să fie întemeiată pe prevederile art. 1541 C. civ. „mandatarul este dator oricând i se va cere, a da seama mandatului de lucrările sale şi de a-i remite ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar cuveni mandatului".
Ultima susţinere privind „nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10) nu poate fi analizată pentru că recurenta a enunţat doar motivul, dar nu l-a dezvoltat deloc.
Mai este de reţinut că reclamanta a numerotat motivele de recurs 1, 2, 4 deci ele sunt în realitate trei, nu patru motive.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.G. împotriva deciziei civile nr. 1194/A din 3 iunie 2004 pronunţată a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3379/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3359/2005. Civil → |
|---|
