ICCJ. Decizia nr. 3387/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3387
Dosar nr. 20050/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 1 aprilie 2003 reclamanţiiK.I., A.E. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj Napoca pentru anularea dispoziţiei nr. 1158 din 17 martie 2003 emisă de primar, restituirea în natură a imobilului casă şi teren situat în Cluj.
Reclamanţii au fost de acord să fie obligaţi să restituie valoarea actualizată a despăgubirilor invocate de ei în baza Legii nr. 112/1995.
S-a mai solicitat rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi intabularea dreptului lor de proprietate.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu motivarea că art. 16 alin. (4) al acestei legi a fost ilegal modificată prin OUG nr. 184/2002 şi că oricum subzistă obligaţia prevăzută de art. 16 alin. (2) care instituie obligaţia emiterii unei hotărâri de guvern pentru ocrotirea imobilelor care nu se restituie în natură.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 1123 din 14 noiembrie 2003 a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte dispoziţia nr. 1158/2003 privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului.
S-a dispus rectificarea în natură în favoarea reclamanţilor a imobilului din strada Craiova şi au fost menţinute dispoziţiile privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului cu nr.top teren în C.F. Cluj Napoca.
Au fost obligaţi reclamanţii să restituie Statului Român suma de 2.015.284.208 lei.
S-a dispus totodată rectificările corespunzătoare în C.F. Cluj Napoca.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că în mod greşit s-a respins în totalitate notificarea de restituire în natură.
Astfel s-a constatat că în mod corect s-a respins cererea de restituire a apartamentului din imobil care a fost cumpărat L.F. şi L.M.M. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 33981 din 28 martie 1997 deoarece titlul de proprietate al noilor proprietari nu a fost desfiinţat şi ca urmare reclamanţilor li se vor acorda despăgubiri potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilelor cu nr.top casă şi, respectiv, teren de 583 mp s-a constatat că în mod greşit s-a respins notificarea pentru aceste imobile deoarece nu există o hotărâre de guvern care să prevadă împrejurarea că aceste imobile intră sub incidenţa art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi în lipsa unui asemenea act normativ nu li se poate refuza reclamanţilor măsura reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, restituirea în natură.
S-a mai constatat că potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001 persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita restituirea în natură cu obligarea returnării sumei primite, actualizată cu indicele inflaţiei. Ca urmare, au fost obligaţi reclamanţii la plata către stat a sumelor primite (225.718.000 lei) care, actualizată cu indicele de inflaţia a ajuns pentru corpul II,III şi teren la suma totală de 2.015.284.208 lei.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamanţii care au criticat soluţia numai sub aspectul sumei la care au fost obligaţi, în sensul că trebuia actualizată nu suma dispusă în termenul Legii nr. 112/1995, ci suma efectiv încasată de ai care a fost de numai 141.772.080 lei, adică valoarea plafonului maxim de achitat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Au declarat şi pârâţii apel criticând soluţia pentru că s-a pronunţat ultra petita în sensul că s-a constatat că imobilul a trecut ilegal în proprietatea statului, acţiunea trebuind respinsă.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 1340/A din 2 iunie 2004 a admis în parte apelul reclamanţilor şi a respins apelul pârâţilor în senul că a obligat reclamanţii să restituie Statului Român suma de 1.107.636.907 lei. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei .
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că apelul reclamanţilor este fondat. Din expertiza dispusă s-a constatat că suma de 141.772.080 lei stabilită ca sumă de despăgubire din totalul de 204.961.702 lei conform Hotărârii nr. 165 din 9 aprilie 1995 a Comisiei judeţene pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele preţului de consum la 31 martie 2004 este de 1.107.636.907 lei sumă pe care o datorează reclamantului Statul Român.
Au fost respinse apelurile pârâţilor deoarece s-a constatat că instanţa nu s-a pronunţat ultra petita. S-a considerat că în mod legal s-a dispus restituirea în natură a corpului de clădire ocupat de Corpul Gardienilor Publici faţă de împrejurarea că nu a fost emisă o hotărâre de Guvern aşa cum impune art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii şi pârâţii.
Reclamanţii au criticat Decizia nr. 1340/2004 în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. arătând că în mod greşit au fost obligaţi la restituirea actualizată a sumei de 1.107.636.907 lei deoarece această sumă reprezintă despăgubire pentru întreg imobilul însă reclamanţilor nu li s-a restituit în natură decât o parte din acest imobil, ca urmare din suma ce o datorează statului trebuie să se scadă valoarea pentru partea din imobil (corpul I) care nu li s-a restituit în raport de art.19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care este foarte clar.
Reclamanţii au mai declarat recurs şi împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj în şedinţa publică din 8 septembrie 2004 în dosarul nr. 795/2004 în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. cu precizarea că solicită şi aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
S-a arătat că în mod greşit s-a constatat că despăgubirea solicitată de ei pentru partea din imobil care nu li s-a restituit nu a fost solicitată nici în apel nici prin acţiune.
În acest sens au susţinut că prin comunicarea dispoziţiei nr. 1158/2003 au cunoscut că o parte din imobil a fost înstrăinat către familia L. în baza Legii nr. 112/1997 şi atunci s-a născut dreptul lor la despăgubiri, drept care le-a fost confirmat prin sentinţa de fond ei solicitând aceasta în răspunsurile la interogator, poziţie din păcate neconsemnată în încheierea de la acel moment. Această cerere, mai arată reclamanţii, a fost formulată de ei în apel când au solicitat o expertiză care să departajeze sumele precum şi în concluziile scrise depuse la acea instanţă.
Pârâţii primarul municipiului Cluj Napoca şi Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca au criticat hotărârea nr. 1340/2004 invocând pct. 7-9 din art. 304 C. proc. civ.
În esenţă s-a arătat că nu s-a susţinut în considerente de ce se consideră că instanţa nu s-a probat ultra petita când a constatat fără să se solicite, că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu.
Greşit s-a dispus restituirea în natură a corpului din imobil ocupat de Corpul gardienilor publici deoarece acest spaţiu, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este ocupat de o instituţie publică necesară pentru o activitate de interes public iar spaţiul în litigiu este cuprins în lista transmisă la Consiliul judeţean Cluj conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat că terenul este ocupat de construcţii şi nu poate fi returnat şi Corpului Gardienilor Publici, care ocupă spaţiul cu altă destinaţie în baza unui contract de închiriere, i se aplică dispoziţiile OUG nr. 40/1999.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce urmează.
Decizia nr. 1340/A din 2 iunie 2004 a Curţii de apel, prin care s-a admis în parte apelul reclamanţilor, precum şi Decizia pronunţată de aceeaşi Curte la 8 septembrie 2004 în acelaşi dosar, prin care s-a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 1340 din 2 iunie 2004 formulată de reclamanţi, sunt legale şi temeinice.
Astfel se constată că prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat, textual anularea dispoziţiei nr. 1158/2003 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca şi restituirea în natură a imobilului casă şi teren situat în Cluj Napoca nr. 2-4 înscris în C.F. „cu obligarea noastră de a restitui valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995".
Această acţiune a rămas neschimbată în formulare până la judecarea ei în fond, la 14 noiembrie 2003, când s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1123/2003.
Voinţa reclamanţilor exprimată prin petitul acţiunii reprezintă de altfel poziţia lor identică exprimată şi în notificarea adresată Primăriei la 17 mai 2001 în care au arătat textual „ne obligăm să restituim în baza art. 12 alin. (1) despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei în cazul în care imobilul sau o parte a acestuia ne va fi restituit în natură".
Potrivit art. 57 alin. (3) C. proc. civ. cererea făcută de reclamantă se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe. Cu alte cuvinte modificarea acţiunii nu este permisă după acest moment, iar potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii". Aceste norme procedurale consacră principiul disponibilităţii şi fixează cadrul procesual de desfăşurare a judecăţii.
Ca urmare, instanţa nu a fost investită cu stabilirea sumei ce se cuvine reclamanţilor cu titlu de despăgubiri ei neavând nici un subsidiar cu privire la acest aspect, în raport de cererea de restituire în natură. Din contră, instanţa a fost investită cu declaraţia neechivocă a reclamanţilor, care se obligă să restituie suma prevăzută drept despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, în cazul restituirii imobilului sau a unei părţi din imobil în natură.
Dezbaterile în fond au avut loc la 7 noiembrie 2003.
Împrejurarea că în notele scrise depuse de reclamanţi la dosar la 11 noiembrie 2003, aceştia au adăugat pe verso menţiunea că suma datorată de ei se impune a fi micşorată cu valoarea părţii din imobil nerestituită în natură nu valorează modificarea de acţiune fiind făcută peste termenul precizat de lege.
De altfel este evident că menţiunea este ruptă de context şi în totală contradicţie cu concluziile de pe recto filei 167 în care se solicită „admiterea acţiunii cum a fost formulată", cu restituirea în natură a întregului imobil, menţionându-se printre numerele de întabulare în C.F., care reprezintă partea din imobil înstrăinată - fără nici un subsidiar.
Ca urmare, instanţa în mod corect a ignorat menţiunile ulterioare din cererea de apel şi din notele scrise depuse în apel în sensul de a se deduce din suma de restituit către stat valoarea despăgubirilor dispuse pentru imobil nerestituit, în lipsa unei solicitări legale în sensul normelor procedurale mai sus invocate.
În acest sens în mod corect s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1340/2004 cu stabilirea valorii cuantumului de despăgubiri care se cuvin reclamantului, în cauză nefiind întrunite dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. constatându-se că în realitate reclamanţii doresc să obţină ceea ce nu au solicitat prin acţiune.
Nici recursul pârâţilor nu este fondat. Se constată că în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. pentru a se impune casarea hotărârii atacate.
Altfel hotărârea este amplu motivată şi analizată situaţia de fapt cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente. Actele juridice deduse judecăţii au fost corect interpretate iar aplicarea dispoziţiilor normative ale Legii nr. 10/2001 a fost de asemenea explicată, instanţa dând o corectă interpretare acestora.
Prin dispoziţiile hotărârii atacată nu s-a încălcat principiul disponibilităţii, instanţa pronunţându-se exclusiv pe petitul acţiunii, adică anularea dispoziţiilor emise de primar, restituirea în natură şi măsuri de rectificare a cărţii funciare.
Raţionamentele folosite de instanţă în considerentele hotărârii, dacă ele nu sunt concretizate în dispoziţii cuprinse în dispozitivul acesteia, nu constituie scăderi în înţelesul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. care să conducă la casarea hotărârii pentru pronunţarea ultra sau minus petita.
Nici critica referitoare la corecta aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu se poate primi. În mod legal s-a considerat că atâta timp cât nu există hotărâre de Guvern prin care să se prohibe restituirea corpului ocupat cu chirie de Corpul Gardienilor Publici, nu se aplică dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu este impediment legal la restituirea în natură. Această modalitate de restituire nu poate fi blocată nici pentru împrejurarea că pe terenul aferent au existat unele construcţii ocupate cu chirie de Corpul Gardienilor Public şi cu privire la care instituţia nu a făcut cercetări pentru a stabili natura lor demontabile sau nu, terenul nefiind liber.
Sub acest aspect este de reţinut în primul rând că prin dispoziţia nr. 1158/2003 primarul a refuzat restituirea în natură a imobilului (inclusiv terenuri) nu pentru că acesta nu ar fi liber, ci pentru că un corp a fost vândut unor persoane fizice dar restul este ocupat de Corpul Gardienilor Publici, instituţie ce face obiectul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, această măsură, cu motivarea de rigoare, a fost cenzurată de instanţă.
Este de asemenea de remarcat că nu s-a opus nici un act de proprietate pentru pretinsele construcţii aflate pe teren care să impună eventual o cercetare sub acest aspect din partea instanţei.
Pentru considerentele arătate se vor respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii K.I., A.E. şi pârâţii Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 1340 A din 8 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2482/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
