ICCJ. Decizia nr. 3467/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3467
Dosar nr. 7496/200.
Şedinţa de la 27 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 604 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Buzău a admis contestaţia formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâtele Municipiul Buzău prin primar, SC U. SRL, Regionala CFR Galaţi, SC S.C. SRL, SC P.A.C., SC I.A.A., AF S., AF P.A., SC C.S. SRL şi SC C.A. 9 SRL.
S-a anulat dispoziţia emisă de Primăria municipiului Buzău, în sensul că s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 1473 mp teren, la suma de 1.303.000.000 lei şi s-a respins cererea completatoare ca tardiv formulată. De asemenea, au fost respinse cererile privind cheltuielile de judecată şi cererile reconvenţionale formulate de Primăria municipiului Buzău şi SC U.S. SRL Buzău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a dobândit prin succesiune de la părinţii săi P.V. şi P.D. suprafaţa de 1473 mp teren, situată în Buzău, iar prin Decretele nr. 204/1986 şi nr. 144/1986 terenul a fost preluat de stat fără plata vreunei despăgubiri.
Expertiza efectuată în cauză evidenţiază şi suprafeţe de teren libere de construcţii, însă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul imobil. De aceea, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pot fi acordate numai măsuri reparatorii în echivalent.
Terenul a fost evaluat de expert, iar asupra modului de evaluare nici una din părţi nu a formulat obiecţiuni.
Se mai reţine, că cererea care are ca obiect obligarea pârâtelor la plata fructelor obţinute de pe teren, formulată ulterior primului termen de judecată, este tardivă.
Cererea privitoare la plata cheltuielilor de judecată se respinge, deoarece cheltuielile efectuate cu deplasarea nu au fost dovedite, iar cele efectuate cu expertiza au profitat numai reclamantei, pentru că pârâtele au fost de acord, în principiu, cu acordarea de măsuri reparatorii.
Reţine instanţa de fond, că se respinge şi cererea reconvenţională formulată de Primăria municipiului Buzău, deoarece nu s-a făcut dovada plăţii de despăgubiri către reclamantă.
Prin încheierea dată la 11 aprilie 2003, Tribunalul Buzău a admis în parte cererea formulată de reclamantă de îndreptare a erorii materiale strecurate în această hotărâre.
A dispus obligarea pârâtei Primăria municipiului Buzău la plata sumei de 6.640.000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare şi s-au îndreptat erorile materiale menţionate la pct. 3 din cerere, în sensul că, în ce priveşte domiciliul reclamantei s-a înlocuit menţiunea bl. 4 cu bloc B 14 şi s-au înlocuit denumirile pârâtelor astfel: SC S.C. SRL cu SC S.C. SR , SC P.A.C. cu SC P.A.C. SRL, SC I.A.A. cu SC I.A.A. SNC, SC C.A. 9 SRL cu SC A. 92 SNC, AF P.A. cu PF P. şi s-a menţionat în dispozitiv SC A.I. SRL.
Prin Decizia civilă nr. 226 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă şi a admis apelul declarat de Primăria municipiului Buzău, în sensul că, schimbând în parte sentinţa apelată, a înlăturat din dispozitivul acesteia obligarea pârâtei-apelante la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.640.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că la data de 8 februarie 2001 reclamanta a formulat acţiune în revendicare şi pentru că aceasta a adresat pârâtei şi o notificare conform Legii nr. 10/2001, la termenul din 28 noiembrie 2001 s-a suspendat soluţionarea acţiunii în revendicare până la rezolvarea notificării.
Ulterior, în proces au fost introduse societăţile comerciale care îşi au sediul pe terenul revendicat, reclamanta a formulat cerere pentru constatarea nulităţii absolute a titlului deţinut de R.C.F. Galaţi şi la dosar a fost depusă Decizia nr. 138 din 22 martie 2002 emisă de Primarul municipiului Buzău.
Prin această decizie s-a respins cererea pentru restituirea în natură a terenului, arătându-se care sunt motivele ce fac imposibilă restituirea.
Reţine instanţa de apel, că cererea reclamantei a fost soluţionată corect de instanţa de fond, în raport cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevede că imobilele expropriate se pot restitui integral în natură dacă nu au fost înstrăinate. Or, suprafaţa de 850 mp teren a fost atribuită în proprietate Regionalei Căi Ferate, prin Ordinul nr. 92, din 1 august 1996, iar pe acest teren s-a început construirea unor blocuri de locuinţe.
În cauză nu este aplicabil alin. (3) al art. 11 din lege, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreaga suprafaţă de teren, aşa încât măsurile reparatorii pot fi stabilite numai în echivalent, aşa cum s-a dispus prin hotărârea apelată.
Instanţa de apel reţine că cererea privitoare la contravaloarea fructelor, care s-a formulat la data de 28 noiembrie 2001, când s-a acordat termen pentru plata taxei de timbru şi a fost reiterată la 15 mai 2002, fără precizarea pretenţiilor şi fără să se facă plata taxelor de timbru, corect a fost respinsă ca nedovedită şi „se poate susţine în prezent şi ca netimbrată", deoarece este un capăt de acţiune de sine stătător şi nu o mărire a câtimii, în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Se mai reţine, că expertul a răspuns la obiecţiunile formulate de reclamantă, iar aceasta, dacă ar fi fost nemulţumită, putea să ceară să se efectueze o nouă expertiză, însă nu a formulat o asemenea cerere, dar a solicitat să se constate nulitatea titlului deţinut de Regionala Căi Ferate, cerere considerată de instanţa de fond ca tardivă, „fiind numai o precizare cu un capăt de cerere nou, dacă se are în vedere că la 3 aprilie 2002 ea reprezenta doar o excepţie".
Reclamanta nu a menţionat în ce constă nulitatea absolută a actului, iar soluţia neacordării contravalorii fructelor este legală, pentru că reclamanta nu poate beneficia şi de despăgubiri şi de beneficiul nerealizat.
Instanţa de apel mai reţine că, referitor la susţinerile reclamantei, formulate la termenul din 15 noiembrie 2002, corect instanţa de fond a socotit că fac parte din cererea completatoare şi nu sunt excepţii, iar reclamanta, dacă dorea să atace actele normative la care se referă, trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de legea contenciosului administrativ.
De asemenea, se reţine că netemeinicia acţiunii pentru restituirea în natură rezultă şi din faptul că reclamanta, anterior Legii nr. 10/2001 nu a formulat acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994, iar cu privire la cheltuielile de judecată criticile se resping, pentru că cheltuielile au fost acordate prin încheierea de îndreptare a erorii materiale.
Reţine instanţa de apel, că este întemeiat apelul declarat de Primăria municipiului Buzău, deoarece prima instanţă nu putea obliga partea la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 281 C. proc. civ., pentru că nu este o eroare de calcul sau o altă eroare materială, ci o omisiune a instanţei, care, conform art. 2812 C. proc. civ., se soluţionează printr-o hotărâre separată. De altfel, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., deoarece Primăria municipiului Buzău a fost de acord cu plata de despăgubiri prin dispoziţia emisă în cauză, însuşită de instanţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, care fără să invoce vreun motiv de recurs, după ce expune pe larg care sunt cererile cu care a fost investită instanţa de fond şi motivele de apel formulate împotriva hotărârii pronunţate de această instanţă, arată că cererea de recurs se întemeiază pe următoarele motive:
- Instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, reţinând că reclamanta trebuia să ceară restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 33/1994, făcând astfel aprecieri care nu au legătură cu art. 480 C. civ., invocat în acţiunea în revendicare şi refuzând nelegal să se pronunţe asupra excepţiilor privitoare la nelegalitatea unor acte administrative, cu motivarea că numai instanţele de contencios administrativ au o asemenea competenţă.
- Instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, pentru că intimata Primăria municipiului Buzău a declarat un apel formal, nemotivat, la data de 11 aprilie 2003, iar îndreptarea şi completarea hotărârii apelate s-a dispus ulterior. De aceea, instanţa nu a fost investită cu soluţionarea apelului împotriva încheierii de îndreptare şi completare a hotărârii.
- Instanţa nu arată temeiul de drept pe care se fundamentează Decizia luată, nu s-a pronunţat asupra cererilor şi motivelor de apel şi hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Arată recurenta, că la pag. 5 din hotărâre se reţine că la termenul din 28 noiembrie 2001, instanţa de fond a suspendat judecata până la soluţionarea notificării, pentru ca la pag. 6 să se afirme că la acelaşi termen s-a amânat cauza pentru a se depune taxa de timbru. De asemenea, se reţine că „la unul din termene reclamanta a formulat cerere pentru constatarea nulităţii absolute a titlului deţinut de R.C.F. Galaţi, pentru ca ulterior să depună contestaţie la Decizia 138", deşi ambele cereri au fost depuse la acelaşi termen, 3 aprilie 2002.
Mai arată recurenta, că nu se fac referiri la faptul că există contestaţie, că hotărârea instanţei de fond se referă exclusiv la această cerere incidentală şi că instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate prin cererea de apel, la pct. 1- 5 şi pct B.
- Instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul acestuia lămurit şi vădit neîndoielnic, deoarece îşi însuşeşte punctul de vedere al instanţei de fond, privind cererea incidentală referitoare la contestaţia formulată împotriva dispoziţiei dată de primar, fără să judece cererea principală care priveşte acţiunea în revendicare. De aceea, greşit hotărârea se întemeiază exclusiv pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
- Instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare şi asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, deoarece nu a mai pus în discuţie proba cu expertiza contabilă, prorogată până la efectuarea expertizei tehnice şi nu s-a pronunţat pe fond asupra pretinselor decrete de expropriere, a nulităţii absolute a titlului deţinut de R.C.F. Galaţi şi ilegalităţii următoarelor acte normative: H.C.L. nr. 9/1994, H.C.L. din 16 martie 1995 şi 30 ianuarie 1997, H.C.L. nr. 117/1999, HG nr. 1348/2001.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. Aceste motive de recurs sunt incidente în cauză.
Instanţa de apel a respins apelul declarat de reclamantă, fără să răspundă tuturor criticilor formulate de aceasta, rezumându-se la reluarea argumentelor instanţei de fond, iar cu privire la unele cereri a reţinut că s-a hotărât altceva decât cele hotărâte prin sentinţa apelată, fără trimiteri la toate actele depuse la dosar, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Hotărârea atacată nu cuprinde referiri la susţinerea din declaraţia de apel (pct. I 2), că nu există titlu de preluare a terenului de către stat şi că decretele de la dosar nu sunt validate ca acte normative, iar expertiza tehnică este înlăturată nemotivat, deşi apelanta a susţinut că lucrările pentru care s-a dispus „aşa-zisa expropriere" nu ocupă funcţional întregul imobil şi că în anexa 6 la raportul de expertiză se evidenţiază ca fiind liberă o suprafaţă de teren, propusă de expert pentru retrocedare.
Referitor la critica privitoare la respingerea cererii care are ca obiect contravaloarea fructelor, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, deoarece se reţine că prin sentinţa apelată cererea a fost respinsă ca nedovedită, deşi instanţa de fond a respins-o ca tardiv formulată.
De asemenea, instanţa de apel, ignorând dispoziţiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, reţine că această cerere a fost respinsă de instanţa de fond ca nedovedită dar „se poate susţine în prezent şi ca netimbrată".
Întemeiată este şi susţinerea recurentei că cererile sale au fost analizate numai în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fără ca hotărârea recurată să cuprindă referiri la art. 480, art. 481, art. 482 C. civ., texte pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea înregistrată la data de 8 noiembrie 2001.
Judecata acţiunii în revendicare a fost suspendată la data de 5 martie 2001, aşa cum reţine instanţa de apel, însă la data de 9 mai 2001 s-a formulat cerere de repunere pe rol (dosarul nr. 1735/2001, al Judecătoriei Buzău), fixându-se termen de judecată pentru data de 4 iunie 2001.
Judecătoria Buzău a declinat competenţa soluţionării acţiunii în revendicare în favoarea Tribunalului Buzău, iar prin cererile ulterioare, depuse la tribunal, reclamanta-recurentă şi-a completat acţiunea, fără să renunţe la judecata cererii de revendicare.
Nulitatea titlului de proprietate, emis prin ordin al prefectului, nu a fost invocată doar pe cale de excepţie la termenul din 3 aprilie 2002, cum greşit se reţine prin hotărârea atacată. La acest termen s-a depus la dosar cererea, prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a ordinului nr. 92 din 1 august 1996, emis în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991, arătându-se, în detaliu, motivele pentru care se solicită constatarea nulităţii actului.
De altfel, instanţa de apel reţine că această cerere a fost considerată de instanţa de fond ca fiind tardiv formulată, deşi în dispozitivul hotărârii apelate se respinge ca tardiv formulată cererea completatoare, iar în considerente se arată în mod expres că se respinge ca tardiv formulată cererea privitoare la contravaloarea fructelor.
Referitor la apelul declarat de Primăria municipiului Buzău la data de 14 februarie 2003 (anterior pronunţării încheierii de îndreptare şi completare a sentinţei), motivat la 27 august 2003 (după data pronunţării încheierii), instanţa de apel trebuia să se pronunţe dacă prin cererea care cuprinde motivele de apel s-a declarat apel şi împotriva încheierii de îndreptare şi completare a sentinţei, deoarece cheltuielile de judecată fiind acordate printr-o încheiere supusă căilor de atac, înlăturarea obligării pârâtei-apelante de la plata cheltuielilor de judecată putea fi dispusă numai prin apelarea încheierii.
Argumentaţia contradictorie din hotărârea atacată, omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate de reclamanta-apelantă, înlăturarea nemotivată a expertizei, soluţionarea cererilor formulate de reclamantă fără a se avea în vedere toate motivele de fapt şi dispoziţiile legale pe care s-au întemeiat şi soluţionarea apelului declarat de pârâtă, fără să se stabilească limitele în care instanţa de apel a fost investită, nu oferă instanţei de recurs posibilitatea de a analiza temeinicia şi legalitatea soluţiei pronunţată prin hotărârea recurată.
De aceea, potrivit art. 312, art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, va fi casată hotărârea atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererilor de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva deciziei civile nr. 226 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3472/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3321/2005. Civil → |
|---|
