ICCJ. Decizia nr. 3472/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3472
Dosar nr. 19278/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea dată de Judecătoria Alba Iulia la 15 martie 2004, s-a încuviinţat cererea de executare silită formulată de creditorii V.G. şi P.E., privind obligaţia stabilită în sarcina debitorului V.C. prin sentinţa civilă nr. 2506/2003 a Judecătoriei Alba Iulia, instanţa reţinând că hotărârea judecătorească, investită cu formulă executorie, constituie titlu executoriu.
Apelul declarat de debitor împotriva acestei încheieri a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 1004/A/din 18 iunie 2004.
S-a reţinut că instanţa care încuviinţează executarea silită este obligată să verifice aspectele formale ale titlului executoriu şi ale cererii de executare, iar în prezenta cauză hotărârea judecătorească, investită cu formulă executorie, constituie titlu executoriu. Deoarece debitorul nu şi-a executat obligaţia stabilită prin această hotărâre, corect prin încheierea apelată s-a încuviinţat executarea silită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitorul V.C., care susţine că sentinţa este total părtinitoare, că nu i s-a respectat dreptul de proprietate şi că masa succesorală rămasă la decesul mamei acestuia s-a alcătuit în mod incomplet.
Recursul va fi constatat nul, pentru următoarele considerente.
Conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care, potrivit art. 301 C. proc. civ., este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, iar motivele de recurs sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Debitorul, căruia hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 18 august 2004, a declarat recurs la data de 31 august 2004 fără să invoce vreun motiv de recurs şi nu dezvoltă critici care să facă posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Susţinerile recurentului privesc hotărârea care constituie titlu executoriu şi nu hotărâre atacată, prin care a fost păstrată încheierea de încuviinţare a executării silite.
La data de 21 aprilie 2003, după expirarea termenului prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a depus la dosar un memoriu, în care se formulează tot critici care privesc hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, fără să se invoce vreun motiv de ordine publică.
Deoarece recurentul debitor nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 302 şi art. 304 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. se va constata nul recursul declarat de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de debitorul V.C. împotriva deciziei civile nr. 1004/A din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3497/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 3467/2005. Civil → |
---|