ICCJ. Decizia nr. 3449/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3449
Dosar nr. 3162/1/2005
(nr. vechi 685/2005)
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 7 octombrie 2003, numitul M.R.S. a contestat Decizia nr. 249 din 26 august 2003 emisă de RA A.P.P.S. şi a solicitat anularea acesteia.
În motivarea acţiunii a arătat că a formulat, în condiţiile Legii nr. 10/2001, notificarea vizând restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie şi 308 mp teren însă în mod nejustificat solicitările sale au fost respinse.
Prin sentinţa civilă nr. 933 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia ca nefondată, reţinând în esenţă că:
- nu au fost respectate de către contestator prevederile art. 1169 C. civ. şi ale art. 22 din Legea nr. 10/2001, acesta neproducând dovezi cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului şi la calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituire.
Împotriva acestei sentinţe contestatorul a declarat apel iar la termenul de judecată de la 21 iunie 2004, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, poziţia sa procesuală a fost preluată de numita M.R., care a dobândit drepturile litigioase asupra imobilului.
Prin Decizia nr. 1956 din 11 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în totalitate sentinţa în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei administrative atacate.
Instanţa de apel a reţinut şi motivat în esenţă că:
- tribunalul a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., decăzându-l în mod nejustificat pe contestator din dreptul de a propune probe şi nestăruind pentru lămuriea raporturilor juridice dintre părţi:
- titulara dreptului de proprietate, de la care s-a preluat imobilul, numita M.G.M., este aceeaşi persoană cu autoarea contestatorului, M.E., înscrisurile depuse la dosar, inclusiv certificatele de stare civilă, făcând dovadă deplină în acest sens;
- dreptul antecesorilor contestatorului asupra imobilului, ca şi preluarea abuzivă, sunt stabilite, astfel încât soluţia instanţei de fond este în mod vădit greşită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi arătând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea bunului, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine că antecesorii contestatorului au fost ultimii proprietari de la care a preluat statul român. S-a mai arătat că instanţa de apel a greşit şi în privinţa interpretării prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu referire la regimul probator al contestaţiei.
Intimata M.R. a formulat întâmpinare, învederând că recursul a rămas fără obiect şi fără interes deoarece prin Decizia nr. 398 din 8 noiembrie 2004 RA A.P.P.S. a restituit contestatorului cota de ¼ din imobilul în litigiu iar prin actul de partaj voluntar din 22 martie 2005, M.R.S. a devenit proprietar exclusiv, plătind sulta cuvenită către RA A.P.P.S. Ulterior M.R.S. a înstrăinat imobilul numitei M.R.
S-au depus la dosarul cauzei înscrisurile la care s-a făcut referire.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a făcut o analiză pertinentă şi coroborată a probatoriilor administrate, stabilind în mod cert împrejurările esenţiale ale cauzei referitoare la dreptul de proprietate al antecesorilor contestatorului şi la calitatea sa de persoană îndreptăţită. Nu s-a constatat nici o încălcare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, Decizia fiind, şi în acest punct de vedere, în afara oricărei critici.
De altfel, temeinicia pretenţiilor contestatorului este confirmată şi de împrejurările ulterioare pronunţării deciziei Curţii de Apel de Apel, pârâta recunoscându-i drepturile şi convenind cu acesta să-i transmită în integralitate proprietatea.
Aşa fiind, cum Decizia atacată este legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr.1956 din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4391/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2148/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
