ICCJ. Decizia nr. 3822/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3822
Dosar nr. 29643/1/2005
(număr vechi 13181/2005)
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 1115 din 15 iunie 2005 a admis contestaţia formulată de contestatoarea P.E. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timişoara, a anulat Dispoziţia nr. 974 din 23 martie 2005 emisă de acesta şi l-a obligat să emită o nouă dispoziţie, prin care să soluţioneze pe fond notificarea formulată de contestatoare, cu privire la apartamentul nr. 4, situat în Timişoara.
Instanţa a reţinut că, din analiza hotărârilor judecătoreşti depuse la dosar, rezultă, fără echivoc, că, atâta vreme cât contestatoarea şi-a justificat calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în faţa justiţiei, calitate consfinţită prin hotărâre irevocabilă, nu mai este necesar să facă aceleaşi dovezi în faza administrativă.
De asemenea, aceasta a depus în faţa comisiei actele de stare civilă, certificatul suplimentar de moştenitor, aşa încât, şi-a justificat, încă odată, calitatea de persoană îndreptăţită la reparaţie.
Pârâtul a declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 1799 din 17 octombrie 2005, a respins apelul ca nefondat.
Această decizie a fost atacată cu recurs de pârât, care a susţinut, în esenţă, că legiuitorul a exclus posibilitatea depunerii documentelor justificative direct în faţa instanţei de judecară, care, potrivit legii, doar verifică dacă au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în procedura administrativă.
Totodată, prin cererea de recurs, Primarul Municipiului Timişoara a solicitat, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea executării hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte această din urmă cerere ea va fi respinsă pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a cauţiunii în sumă de 500 RON, măsură stabilită prin încheierea din 2 martie 2006 şi comunicată recurentului pârât prin dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 13 aprilie 2006.
Recursul este nefondat şi va fi, de asemenea respins.
Prin dispoziţia nr. 974, emisă la 23 martie 2005 de Primarul Municipiului Timişoara, a fost respinsă notificarea nr. 355 din 19 iulie 2001 formulată de reclamantă, cu motivarea că aceasta nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită şi nici dreptul de proprietate invocat, iar dosarul nu a fost completat în termenul prevăzut de lege.
Or, aşa cum bine au reţinut instanţele anterioare, prin Decizia civilă nr. 1975 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 28 iunie 2001, s-a constatat că imobilul înscris în C.F. Timişoara nr. top. 1308-1309 a fost proprietatea antecesoarei reclamantei şi a trecut fără titlu în proprietatea statului.
Această decizie a fost depusă de reclamantă în dosarul administrativ, odată cu notificarea, ea făcând, astfel, dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor Legii 10/2001, ca şi a dreptului pretins prin actele depuse, astfel încât susţinerile pârâtului privind nedepunerea actelor doveditoare nu sunt întemeiate, singura obligaţie a acestuia fiind de a soluţiona notificarea printr-o dispoziţie motivată.
Faţă de aceste considerente, criticile exprimate fiind neîntemeiate, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a executării.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 1799 din 17 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 449/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 412/2005. Civil → |
---|