ICCJ. Decizia nr. 3575/2005. Civil. încuviintare executare silita. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3575

Dosar nr. 2540/2005

Şedinţa publică din 5 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

SC P.C.G. SRL în contradictoriu cu SC S. SA şi SC L.L.R. SA a declarat apel împotriva încheierii din 5 august 2004, dată în camera de consiliu de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti prin care s-a încuviinţat executarea silită a debitoarei SC P.C.G. SRL.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 1468 din 16 noiembrie 2004 a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta-debitoare.

Instanţa a reţinut că apelanta a fost citată cu menţiunea de a achita suma de 43.000 lei taxă judiciară de timbru şi 3.000 lei timbru judiciar pentru termenul din 16 noiembrie 2004, dar aceasta nu s-a conformat obligaţiei legale asumate, astfel sunt incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC P.C.G. SRL.

Se menţionează că, în mod eronat, instanţa a reţinut neplata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar, deoarece la dosar se află dovada satisfacerii cerinţelor legale privind plata acestora.

Recursul este fondat.

La fila 4 dosar apel se află, în original, foaia de vărsământ, chitanţă, din 10 septembrie 2004 din care rezultă plata sumei de 50.000 lei, pe verso fiind lipit timbru judiciar în valoare de 5.000 lei.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, Decizia atacată casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea SC P.C.G. SRL împotriva deciziei nr. 1468 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3575/2005. Civil. încuviintare executare silita. Recurs