ICCJ. Decizia nr. 3671/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 4 București, P.M.I. și P.E. au chemat în judecată pe C.F., C.S., Primăria municipiului București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București și SC AVL Berceni SA pentru ca instanța că constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1430 din 20 ianuarie 1997 încheiat între pârâții C.F. și S. pe de o parte și SC AVL Berceni SA și să dispună obligarea pârâților să lase liberă proprietatea și posesia apartamentului nr. 9, proprietatea autorilor reclamanților.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București s-a recunoscut autorului lor dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 9 situat în București preluat de stat în 1950 fără titlu legal.
Reclamanții au mai arătat că existând două titluri de proprietate asupra aceluiași lucru, impune compararea lor, ca modalitate de probă și determinarea titlului preferabil și mai bine conturat, care în speță este acela al autorului lor, care din punct de vedere juridic nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate transcris în registrul de transcripțiuni încă din 1936.
Cât privește titlul pârâților contractul de vânzare cumpărare, acesta este lovit de nulitate absolută, întrucât provine de la un detentor precar, statut, care după ce l-a deținut, fără nici un titlu legal, a înstrăinat ce nu-i aparținea de drept.
Reclamanții și-au fondat în drept acțiunea pe dispozițiunile art. 480 și urm. C. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Primăria municipiului București a invocat excepția privitoare la prescrierea dreptului material la acțiune privind anularea contractului de vânzare cumpărare, excepția lipsei sale de legitimare pasivă și inadmisibilitatea acțiunii, deoarece bunul nu se află în posesia statului ci a unor persoane fizice, cărora le-a fost înstrăinat "iar reclamanții nu au depus notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
La 17 iunie 2003, pârâții C.F. și C.S. au formulat o cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București solicitând în cazul admiterii acțiunii, obligarea chematei în garanție la restituirea valorii de circulație a bunului. în întâmpinarea depusă la aceeași dată, pârâții C.F. și S. au invocat excepția autorității de lucru judecat din sentința nr. 6701 din 8 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București rămasă irevocabilă, având ca obiect cererea în revendicare între pârâți și reclamanții P. fondată în drept pe art. 480 și urm. C. civ. în privința aceluiași imobil, preluat de stat fără titlu legal, în raport cu dispozițiunile Legii nr. 10/2001.
în urma probatoriilor administrate în cauză, Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința nr. 5844 din 5 noiembrie 2003 a admis excepția puterii de lucru judecat, invocată de pârâții C.F. și C.S. și a respins acțiunea principală formulată de reclamanții P.M.I. și P.E. împotriva pârâților C.F. și C.S., Primăria Municipiului București și SC AVL Berceni SA precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice (introdus în cauză) și Primăria municipiului București.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel București s-a admis recursul declarat de P.M. în contradictoriu cu pârâții C.F. și S., constatându-se în fond, calitatea reclamantului (autorul lui P.M.I. și E.) de proprietar al apartamentului nr. 9 din București, și a cotei indivize din terenul aferent, imobil trecut nelegal în proprietatea statului. Prin aceeași hotărâre au fost respinse capetele de cerere referitoare la obligarea Consiliului General al Municipiului București de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu și nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat între Consiliul General al Municipiului București cu C.F. și C.S., reținând că în speță sunt incidente dispozițiunile art. 1201 C. civ.
Pentru aceleași considerente, Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 347/A din 24 mai 2004 a respins apelul reclamanților P.M.I. și P.E., reținând în plus că în ambele acțiuni atât cea de față cât și cea soluționată prin sentința civilă nr. 6701 din 8 octombrie 2002 din dosarul 3863/2002 reclamanții urmăresc același scop revendicarea imobilului, chiar dacă în aparență în dosarul nr. 3863/2002 al Judecătoriei sectorului 4 București lăsarea în deplină proprietate și posesie este o consecință a constatării nulității absolute a contractului sus-menționat.
în recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 347/A/2004 al Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, reclamanții P.M.I. și P.E. arată că în cauză nu opera autoritatea lucrului judecat din dosarul nr. 3863/2002 deoarece instanța, în acel dosar nu s-a pronunțat asupra dreptului părților ci a soluționat cauza pe excepția de inadmisibilitate invocată de pârâți prin notele scrise, fără a fi pusă în discuția părților. Mai mult, excepția de inadmisibilitate nu are un suport legal și parțial, nici doctrina.
în consecință, s-a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză cu trimitere spre rejudecare.
Recursul este nefondat.
în speță, P.M., autorul reclamanților a revendicat imobilul proprietatea sa de la Consiliului General al Municipiului București, solicitând urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții din acel proces C.F. și S. obligarea acestuia (Consiliului General al Municipiului București) la restituirea apartamentului. Prin decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 Curtea de Apel București admițând recursul reclamantului P.M. în contradictoriu cu C.F., C.S. și Consiliului General al Municipiului București a constatat calitatea de proprietar al reclamantului asupra apartamentului nr. 9. Prin aceeași decizie a respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului București de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu și respectiv constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare a apartamentului, încheiat de Consiliul General al Municipiului București cu C.F. și S.
în speța dedusă judecății reclamanții P.M.I. și P.E. în calitate de succesori ai reclamantului P.M. sunt ținuți de efectele hotărârilor judecătorești în care autorul lor a fost parte, inclusiv de excepția autorității lucrului judecat.
Atât în sentința nr. 670 din 8 octombrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 4 București cât și în decizia nr. 3863/2002 a Curții de Apel București, obiectul revendicării l-a constituit unul și același imobil apartamentul nr. 9 din București, despre care este vorba și în dosarul de față, iar ca pârâți figurează Consiliul General al Municipiului București și soții C.F. și C.S.
Cea de a doua dimensiune a obiectului acțiunii o constituie dreptul subiectiv ce se tinde a fi valorificat prin aceasta.
Astfel, în prima acțiune ce a format obiectul dosarului nr. 3136/2000 al Judecătoriei sectorului 4 București s-a solicitat să se constate calitatea de proprietar al autorului reclamanților asupra apartamentului mai sus identificat revendicat de Consiliul General al Municipiului București ca o consecință a constatării nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâții C. și SC AVL Berceni SA și a revenirii imobilului din proprietatea statului.
împrejurarea potrivit căreia prin sentința nr. 6701/2002 a Judecătoriei sectorului 4 București acțiunea în revendicare formulată de succesorii defunctului P.M. împotriva acelorași pârâți, ca și din primul proces, privind același imobil, a fost respinsă ca inadmisibilă nu constituie un fine de neprimire a excepției prevăzută de art. 1201 C. civ. în prezenta cauză, de vreme ce prezumția de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Revendicare care vizează protejarea dreptului de proprietate și a atributelor acestuia împotriva posesorului neproprietar nu poate fi promovată în speța împotriva pârâților C.F. și S., de vreme ce prin decizia nr. 3382/2000 s-a statuat cu autoritate de lucru judecat ca titlul de proprietate al pârâților C.F. și S., respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1430 din 20 ianuarie 1994 este valabil.
Așa cum bine a reținut instanța de apel, în ambele cereri scopul urmărit de reclamanți este revendicarea imobilului, chiar dacă aparent în dosarul nr. 3136/2002 al Judecătoriei sectorului 4 București obligarea Consiliul General al Municipiului București în a lăsa reclamantului P.M. în deplină proprietate și posesie imobilul era o simplă consecință a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Netemeinicia capătului de cerere în revendicarea imobilului de la Consiliul General al Municipiului București ca urmare a constatării valabilității contractului de vânzare cumpărare nu poate fi contrazisă pe calea directă a revendicării imobilului de la cumpărătorii C.F. și S. pe calea cumpărării titlurilor de proprietate, așa cum solicita reclamanții și care reprezintă doar unul din criteriile de selectare a titlurilor de proprietate provenind de la același proprietar, ceea ce nu este cazul în speță.
Este așadar, neîndoielnic ca în contextul identității de părți, obiect și scop între prezenta acțiune în revendicarea imobilului apartamentul nr. 9 cu celelalte acțiuni soluționate prin decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și prin sentința nr. 6701 din 8 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, corect instanța de fond și apoi aceea de apel au reținut prin sentința nr. 5844 din 5 noiembrie 2003 și apoi prin decizia civilă nr. 347/A din 24 mai 2004, incidența art. 1201 C. civ.
Legalitatea și temeinicia deciziei recurate nefiind afectată, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3676/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3669/2005. Civil → |
|---|
