ICCJ. Decizia nr. 3561/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la nr. 712 din 24 decembrie 2002 la Tribunalul Olt, petenții reclamanții D.M.I., M.M., M.Ș., au chemat în judecată Primăria municipiului Slatina și Prefectura județului Olt, solicitând să fie obligați să restituie în natură, în limita suprafețelor rămase libere imobilul teren situat în Slatina, și să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile și imobilele preluate și demolate în mod abuziv.
în motivarea cererii, petenții au arătat că bunurile au trecut în proprietatea statului condițiile Decretului nr. 107/1974.
Prin sentința civilă nr. 549 din 7 octombrie 2003 Tribunalul Olt, secția civilă, a admis cererea petenților și a obligat Primăria Slatina să restituie acestora în natură: 1080 mp (spații verzi) situat în Slatina, având ca vecini: la nord și vest- trotuarul B-dul A.I.C. pe lungimea de 86,23 ml; la sud - rest teren primărie, pe lungimea de 86,23 ml, la sud - rest teren primărie pe lungimea de 83 ml și la est - rest teren primărie pe lungimea de 20 ml.
A obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor să restituie prin echivalent bănesc pentru suprafața de 1630 mp teren intravilan (evaluat la 1.130.894.000 lei) cu respectarea dispozițiilor art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, și pentru imobilul casă de locuit situat în str. V.V. nr. 52, construit în 1921, compus din magazie, grajd, fânar și garaj, demolate (evaluate la 1.581.635.000 lei) cu respectarea dispozițiilor art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.
A răspuns ca nefondată cererea formulată împotriva Prefecturii Olt.
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele D.G.F.P. Olt în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Slatina, susținând în esență că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., în sensul că nu au fost analizate apărările pe care le-au făcut prin întâmpinare, greșit au fost acordate, despăgubiri bănești și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale și a prematurității acțiunii.
Apelul pârâtelor a fost admis prin decizia nr. 1297 din 21 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.
Sentința apelată a fost anulată, fixându-se termen la 25 iunie 2004 pentru judecata pe fond.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții D.M.I., M.M. și M.Ș.
Recursul declarat este inadmisibil.
Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe în activitate jurisdicțională.
în speță, decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată și a fost reținută cauza pentru judecarea în fond are caracterul unei hotărâri care nu este susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel.
în consecință, recursul declarat de reclamanți a fost respins ca inadmisibil.
← ICCJ. Decizia nr. 3679/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3595/2005. Civil → |
---|