ICCJ. Decizia nr. 3672/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3672
Dosar nr. 19179/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr. 4766 din 18 iunie 2003, formulată şi precizată de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, au fost chemaţi în judecată pârâţii Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA Sibiu şi A.G.A. solicitându-se pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3534/1977 încheiat între SC U. SA şi A.K. privind apartamentul situat în Sibiu, şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară şi rectificarea în C.F. în sensul radierii privitoare la contract.
În motivare, reclamantul a arătat că imobilul a constituit proprietatea Consistoriului Regnicolar Evanghelic C.A. din Sibiu, fiind preluat abuziv de către stat, înstrăinat în mod nelegal şi cu rea-credinţă, actul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută.
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 29 ianuarie 2004, Judecătoria Sibiu a respins acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamant.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat nu a existat nici un act normativ care să interzică vânzarea.
Prima instanţă a apreciat că acţiunea este şi inadmisibilă întrucât a fost formulată în contextul unor legi speciale de acordare a măsurilor reparatorii pentru persoanele fizice sau juridice deposedate ilegal de proprietăţile lor sub regimul trecut, reţinând că Legea nr. 485/1944 în baza căreia a fost preluat imobilul este un act normativ special emis cu respectarea Constituţiei şi a legilor în vigoare la acea dată.
S-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din OUG nr. 184/2002, reclamantul ar putea opta numai pentru acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia nr. 1133/A din 2 iulie 2004 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul reclamantului Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România. A fost schimbată sentinţa atacată şi procedând la o nouă judecată, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamant, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3534/1997 încheiat între SC U. SA şi A.K. având ca obiect apartamentul situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 12279 Sibiu nr.top.393/3 şi 394/3. S-a dispus radierea înscrierii probatoare la acest contract şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
În contra deciziei susmenţionate au declarat recurs pârâţii SC U. SA Sibiu şi Municipiul Sibiu prin Primar.
Referitor la recursul formulat de SC U. SA Sibiu, s-a susţinut în esenţă că la data vânzării, 30 iunie 1997, Statul Român era proprietar tabular al imobilului în litigiu, solicitantul era titularul unui contract de închiriere valid, iar în C.F. nu era notată existenţa pe rolul instanţelor judecătoreşti, a vreunui proces de revendicare.
Referitor la recursul formulat de Primăria Municipiului Sibiu, s-a susţinut, în esenţă, că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu respectarea legislaţiei interne, şi în consens cu tratatele internaţionale postbelice la care România era parte. Astfel s-a creat după război un organism guvernamental, respectiv Comisariatul General pentru administrarea şi lichidarea bunurilor Grupului Etnic German, care a preluat astfel de imobile în proprietatea statului. Preluarea s-a făcut cu titlu valabil.
S-a susţinut inadmisibilitatea acţiunii, în condiţiile în care Statul a preluat imobilul în octombrie 1944 în baza Legii nr. 485/1944, imobilul nu poate face obiectul restituirii, dar putea fi înstrăinat în condiţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992. Decretul-lege nr. 485/1944 nu se regăseşte printre actele normative enumerate limitativ în art. 2 al Legii nr. 10/2001.
Verificând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor invocate în raport cu normele legale incidente, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Din examinarea contractului de vânzare-cumpărare atacat rezultă că vânzarea imobilului în litigiu s-a făcut atât în temeiul Legii nr. 85/1992 cât şi în baza Legii nr. 112/1995.
Corect instanţa de apel a stabilit că imobilul nu se încadra în categoria celor reglementate de Legea nr. 85/1992, nefiind construit din fondurile statului sau a unităţilor economice sau bugetare de stat; iar în sfera de reglementare a Legii nr. 112/1995 intrau doar imobilele preluate de la persoane fizice, legea prevăzând la art. 25 că imobilele preluate de la cultele religioase, situaţia juridică a acestora va fi reglementată prin lege specială.
Imobilul în litigiu fiind preluat de la un cult religios, persoană juridică, corect instanţa de apel a constatat că acesta nu putea forma obiect al vânzării către chiriaş nici în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi nici în cele ale Legii nr. 112/1995.
În speţă, vânzarea imobilului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legilor nr. 85/1992 şi nr. 112/1995, împrejurare care atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare astfel încheiat, în conformitate cu dispoziţiile art. VI alin. (3) din OUG nr. 84/2002, context în care, pârâta A.G.A. nu se mai poate prevala de buna sa credinţă pentru ca actul de vânzare-cumpărare să fie considerat valid potrivit dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Corect instanţa de apel a reţinut contractul de vânzare-cumpărare ca lovit de nulitate, acesta nemaiputând produce efecte juridice nici sub aspectul înscrierii în cartea funciară, situaţie care justifică radierea acestei înscrieri şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Faţă de considerentele expuse nu se pot reţine criticile aduse de pârâţi deciziei atacate, urmând a se respinge recursurile formulate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Municipiul Sibiu prin Primar şi SC U. SA împotriva deciziei nr. 1133 A din 2 iulie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3766/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3656/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
