ICCJ. Decizia nr. 3809/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3809
Dosar nr. 18745/1/2005
nr. vechi 4994/2005
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Galaţi sub nr. 2915 din 17 iunie 2002 reclamantul D.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul local al municipiului Galaţi restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Galaţi, compus din teren în suprafaţă de 250 mp şi casa de locuit.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a dobândit imobilul prin moştenire de la mama sa D.T. care l-a deţinut fără acte.
Imobilul teren a trecut în proprietatea statului prin oferta de donaţie autentificată sub nr. 5157 din 27 septembrie 1973, însă prin sentinţa civilă nr. 4473/2002 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a constatat nulitatea absolută a donaţiei. Deşi a formulat notificare în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 la data de 13 iunie 2001, unitatea deţinătoare nu a emis nici o dispoziţie în acest sens.
Pe parcursul judecării cauzei, pârâta a emis dispoziţia nr. 370/RS din 19 decembrie 2003 prin care s-a respins cererea reclamantului, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi că termenul final de depunere a actelor doveditoare s-a împlinit la data de 1 iulie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 147 din 25 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a admis acţiunea, s-a anulat dispoziţia nr. 370/SR din 19 decembrie 2003 emisă de Primăria municipiului Galaţi şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 316.726.000 lei către reclamant, cu titlu de echivalent valoric al terenului în suprafaţă de 250 mp.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul în litigiu a fost moştenit de reclamant de la masa sa, care l-a deţinut fără acte; prin actul de donaţie autentificat sub nr. 5157 din 27 septembrie 1973 a donat statului numai terenul, fără construcţie. În prezent, terenul face parte din domeniul public, motiv pentru care nu poate fi restituit în natură.
Pârâtul a declarat apel împotriva sentinţei sus-menţionate, susţinând că acţiunea a fost prematur formulată, deoarece procedura începută prin notificare nu a fost finalizată prin emiterea dispoziţiei prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 207/A din 7 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare a imobilului are valoarea unui refuz de restituire, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal. În cursul soluţionării plângerii s-a emis dispoziţia nr. 370/SR din 19 decembrie 2003 şi în mod corect instanţa de fond a verificat legalitatea acesteia.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că reclamantul nu a făcut dovada că era proprietarul terenului la momentul preluării abuzive a acestui bun, iar pe de altă parte că pentru terenul revendicat nu se puteau acorda despăgubiri băneşti, fiind aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Deşi nu s-a precizat expres temeiul de drept, indicându-se generic prevederile art. 299-316 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea lor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a depus la dosar, la data de 10 aprilie 2006, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor pronunţate anterior în cauză ca legale şi temeinice.
Întrucât acest act a fost depus cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca şi concluzii scrise la dosar.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în raport cu considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în varianta în vigoare la data pronunţării hotărârilor anterioare, explicitate prin Hotărârea nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege: orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică, act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.
Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, se completează dispoziţiile sus-menţionate, prevăzându-se că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În speţă, prin oferta de donaţie autentificată sub nr. 5157 din 27 septembrie 1973 de notariatul de Stat Galaţi, reclamantul a donat statului terenul în suprafaţă de 250 mp, situat în Galaţi.
Deci, la acea dată, prin acceptarea ofertei de donaţie, statul a recunoscut implicit calitatea de proprietar a donatorului asupra terenului în litigiu.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4473 din 10 mai 2002 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donaţie, în sensul prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţele anterioare au reţinut în mod corect că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel că nu poate fi primită critica formulată în acest sens prin motivele de recurs.
Contrar susţinerilor recurentului, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data pronunţării hotărârilor anterioare, privitoare la acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Acest text de lege priveşte situaţia imobilelor-construcţii care aveau altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi a căror restituire în natură nu este posibilă.
Imobilul în cauză este un teren care nu poate fi restituit în natură, fiind cuprins în detalii de sistematizare, ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (9), potrivit cărora valoarea terenului se stabileşte conform valorii de piaţă de la data soluţionării notificării.
De menţionat că, în prezent, stabilirea şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se face în conformitate cu titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (19 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului Galaţi împotriva deciziei nr. 207/A din 7 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3651/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
