ICCJ. Decizia nr. 3779/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3779
Dosar nr. 30667/1/2005
Nr. vechi 13446/200.
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 631 din 3 iulie 2001 adresată în baza Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului Bucureşti, C.E.C.A.P.P.P.T., în calitate de persoană juridică succesoare a fostei C.E.C.A.P.P.T.T.-P.T.T. a solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Bucureşti, donat ilegal statului prin adresa nr. 4275/1964 de către Consiliul Central al Sindicatului, donaţie acceptată prin Decizia nr. 3104 din 5 octombrie 1964, fără drept, de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei.
Prin dispoziţia nr. 3002 din 24 mai 2004 Primarul General al Municipiului Bucureşti a respins solicitarea adresată pe cale de notificare cu motivarea că petenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de persoană îndreptăţită.
La data de 6 iulie 2004 reclamanta C.E.C.A.P.P.T. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze dispoziţia nr. 3002 din 24 mai 2004 şi să se constate că reclamanta este persoană juridică îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Totodată, prin acţiune, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea actului de donaţie cu privire la imobilul din Bucureşti, sectorul 2, în temeiul următoarelor considerente:
- Nedeţinând titlu valabil de proprietate asupra bunului, Consiliul Central al Sindicatelor nu avea dreptul să-l înstrăineze, inclusiv prin donaţie făcută statului;
- Chiar dacă avea un titlu valabil constituit asupra bunului, Consiliul Central al Sindicatelor nu-l putea înstrăina decât în caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare;
- Potrivit statutului, Consiliul Central al Sindicatelor nu putea să înstrăineze imobilul, ci doar să-l administreze şi să-l repartizeze între sindicatele componente;
- Întrucât imobilul avea destinaţia de aşezământ de sănătate, Consiliul Central al Sindicatelor nu-l putea înstrăina fără avizul favorabil al fostului Consiliu de Stat;
- Înstrăinarea este nulă pentru că donaţia trebuia făcută prin act autentic şi transcris;
- Înstrăinarea este nulă întrucât donaţia nu putea opera printr-o adresă administrativă (nr. 4275 din 25 iunie 1954), act fără valoare şi efecte juridice;
- Decretul nr. 478/1954 privind donaţiunile făcute Statului a fost un act ilegal deoarece p revederile sale contraveneau Constituţiei şi Codului civil;
- Legea nr. 10/2001, prin art. 2 alin. (1) lit. c), a împuternicit instanţele judecătoreşti să constate nulitatea actelor de donaţie făcute cu referire la imobile în perioada regimului totalitar, solicitare pe care reclamanta o adresează în prezentul litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1005 din 7 decembrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
În considerentele sentinţei, tribunalul, după ce a enumerat înscrisurile depuse de reclamantă, a conchis doar că „acestea nu sunt relevante sub aspectul dreptului de proprietate şi al calităţii de persoană juridică îndreptăţită", fără ca instanţa de fond să justifice (să motiveze) pentru ce a ajuns la o atare concluzie, hotărârea fiind dată fără a arăta motivele de fapt şi de drept care au condus la respingerea acţiunii.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1499/A din 7 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că "în prezenta cauză s-a făcut dovada unei donaţii autentice în condiţiile art. 813 C. civ., fiind respectate dispoziţiile prevăzute sub sancţiunea nulităţii cu privire la ofertă şi acceptarea ofertei de donaţie" iar „Curtea nu poate analiza cererea formulată de apelantă în subsidiarul motivelor de apel vizând acţiunea în anulare sau constatarea nulităţii donaţiei cu privire la imobilul în litigiu, deoarece, în apel, sunt aplicabile dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.".
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T. care a cerut, în esenţă, casarea celor două hotărâri şi reluarea judecăţii la instanţa de fond deoarece aceste hotărâri nu arată temeiurile pentru care acţiunea nu a fost socotită ca întemeiată şi nici nu a fost soluţionată acţiunea în nulitatea donaţiei în baza temeiurilor invocate prin cererea de chemare în judecată.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 261 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde, printre altele „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Codul de procedură civilă consacră principiul general potrivit căruia orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată. Această dispoziţie este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiţiei şi încrederii ce trebuie să inspire justiţiabililor, cât şi pentru a se da instanţelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanţe. Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi dovezile care au determinat-o. Sub acest aspect, prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. au caracter imperativ, iar nerespectarea lor, atrage nulitatea şi casarea hotărârii, pentru că, fără arătarea motivelor şi a dovezilor pe care ele se sprijină, situaţia se integrează unui cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronunţării asupra fondului cauzei.
În speţă, în timp ce tribunalul nu a justificat pentru ce reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate ori a calităţii de persoană juridică îndreptăţită, împiedicând orice posibilitate de a se exercita control judiciar, din contră, instanţa de apel a socotit cererea în nulitatea donaţiei ca „un motiv subsidiar de apel", imposibil de analizat, datorită prevederilor art. 292 C. proc. civ., deşi, aşa cum s-a demonstrat mai sus, cererea în nulitatea acţiunii a fost formulată de reclamantă prin acţiunea introductivă de instanţă.
Întrucât instanţele nu au soluţionat litigiul în considerarea temeiurilor de fapt şi de drept ale acţiunii şi, implicit, nu s-au pronunţat asupra fondului cauzei, se impune admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea hotărârilor date cu nesocotirea prevederilor art. 261 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. şi reluarea judecăţii la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T. împotriva deciziei nr. 1499/A din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
Casează Decizia menţionată, precum şi sentinţa nr. 1005 din 7 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6777/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3809/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
