ICCJ. Decizia nr. 3918/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3918
Dosar nr. 21819/1/2005
Şedinţa publică din 14 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea adresată Primăriei Boldeşti Scăieni sub nr. 460 din 13 februarie 2002, reclamantul B.E. (în actul de stare civilă S.B.E.J.J.) prin mandatar U.O.M. a solicitat restituirea în natură a terenului de 40 ha şi 3600 mp situat în comuna Scăieni, judeţul Prahova, ce a aparţinut antecesoarei sale B.M. şi a fost preluat abuziv de stat.
Ca răspuns la notificare, Primarul oraşului Boldeşti Scăieni a emis dispoziţia nr. 828 din 14 august 2003 prin care a respins cererea reclamantului cu motivarea că terenul este situat în extravilanul oraşului şi nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei dispoziţii, reclamantul prin mandatar a formulat o contestaţie la Tribunalul Prahova, înregistrată sub nr. 10833 din 23 septembrie 2003.
Prin contestaţie, reclamantul a solicitat anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a terenului revendicat, cu motivarea că, datorită destinaţiei sale speciale de teren petrolier nu poate face obiectul altei legi de restituire, respectiv al Legii nr. 18/1991.
La data de 9 februarie 2004, reclamantul şi-a completat contestaţia iniţială, prin care chemase în judecată numai Primăria oraşului Boldeşti Scăieni, solicitând acordarea de despăgubiri băneşti în ipoteza în care nu este posibilă restituirea în natură, motiv pentru care a chemat în judecată şi Ministerul Finanţelor Publice.
La termenul de judecată din 16 iunie 2004, reclamantul şi-a precizat din nou contestaţia, solicitând citarea Primarului oraşului Boldeşti Scăieni în calitate de pârât.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică şi faţă de concluziile acesteia, reclamantul a solicitat, în final, acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de 18 ha 2275 mp teren intravilan, evaluată la 53.199.692.875 lei, care nu este posibil a fi restituită în natură, măsuri constând fie în despăgubiri băneşti fie în titluri de valoare.
Contestaţia reclamantului a fost respinsă prin sentinţa nr. 892 din 1 septembrie 2004 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, cu aceeaşi motivare ca şi dispoziţia atacată, respectiv că terenul intravilan solicitat prin ultima precizare nu este supus Legii nr. 10/2001, el fiind ocupat atât de construcţii aparţinând unor societăţi comerciale cât şi de persoane particulare cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991. Instanţa şi-a întemeiat soluţia pe prevederile cuprinse în art. 6.1 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, cerere admisă prin Decizia nr. 255 din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă. Apelul declarat de Primăria oraşului Boldeşti Scăieni împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins ca nefondat.
Instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa, admiţând contestaţia. A fost anulată dispoziţia atacată şi s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală pentru un teren de 43.600 mp, identificat prin expertiza tehnică efectuată de expertul S.F. şi evaluat la 12.725.314.000 lei.
Ca urmare a unei cereri formulate de reclamant s-au îndreptat erorile materiale din decizie, constând în indicarea suprafeţei şi a valorii terenului pentru care s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii, îndreptare operată prin încheierea din 30 martie 2005. S-a corectat suprafaţa de 182.275 mp, iar valoarea de 53.199.692.875 lei.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs toate părţile.
În recursul reclamantului se critică indicarea greşită a suprafeţei de teren şi a valorii acestuia, reţinute de instanţă ca fiind cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001; mai exact, conţinutul recursului declarat la 31 martie 2005 este identic cu cel al cererii de îndreptare eroare materială pe care o formulase la data de 25 martie 2005.
Cererea de îndreptare a erorilor materiale a fost admisă printr-o încheiere care nu a fost recurată, astfel că recursul reclamantului apare ca rămas fără obiect, motiv pentru care va fi respins [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
Recursurile declarate de D.G.F.P. Prahova pentru Ministerul Finanţelor Publice şi de Primăria oraşului Boldeşti Scăieni sunt identice sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, cu o singură menţiune în privinţa recursului Primăriei în care se invocă lipsa calităţii sale procesuale şi se formulează critici în sensul erorilor corectate prin încheierea de îndreptare.
Astfel, cele două recursuri cuprind critici legate de lipsa calităţii procesuale a reclamantului în sensul că acesta nu a făcut dovada calităţii sale de succesor, precum şi a faptului că antecesoarea sa a avut în proprietate terenul notificat, precum şi critici legate de validitatea actelor depuse în acest sens, respectiv faptul că succesiunea după antecesoarea proprietară nu a fost deschisă conform normelor legii române, iar actele nu sunt supralegalizate.
De asemeni, pârâţii critică Decizia pentru că a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 deşi nici terenul intravilan nu este supus acestei legi şi s-au acordat titluri de valoare în condiţiile în care reclamantul nu a solicitat decât despăgubiri.
Recurenţii au criticat şi evaluarea terenului, considerând-o exagerată, iar Primăria a invocat în plus lipsa calităţii sale procesuale în raport de faptul că nu este persoană juridică deţinătoare pentru terenul în litigiu.
Recursurile pârâţilor sunt fondate pentru considerentele ce urmează.
Referitor la criticile privind calitatea procesuală activă, acestea sunt nefondate. Excepţia a fost invocată şi la instanţa de fond unde au fost depuse dovezi în sens contrar. Astfel, reclamantul a depus actul său de naştere, actele de deces al antecesoarelor sale, respectiv mama M.Y.S.B. (decedată la 12 mai 1978) şi bunica, proprietara iniţială, M.S.B. (decedată la 14 septembrie 1971), precum şi un „act de notorietate" din 19 noiembrie 1996, emis conform Codului civil elveţian şi care are valoarea juridică a unui certificat de moştenitor, actul recunoscând calitatea de succesor a reclamantului după mama şi, respectiv bunica sa.
De asemeni, reclamantul a depus înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al bunicii sale asupra terenului notificat, mai exact asupra suprafeţei precizate de 18 ha 2275 mp situată în intravilanul oraşului Boldeşti Scăieni. Astfel, din extrasul din „Tabloul proprietarilor expropriaţi pe baza Legii şi Regulamentului Reformei Agrare nr. 187/1945 şi nr. 83/1949 din judeţul Prahova" rezultă că s-a expropriat suprafaţa de 40 ha din fosta Plasă Ploieşti Nord nr. 81 aflată în proprietatea M.B., situaţie confirmată şi prin certificatul nr. 242 din 13 martie 2003 emis de Direcţia Judeţeană Prahova a Arhivelor Naţionale.
Suprafaţa de 40 ha şi 3600 mp notificată apare şi în contractul de concesiune transcris sub nr. 2235/1930 încheiat între proprietara M.B. şi societatea S.R. pentru exploatarea resurselor de petrol pe care acest teren le avea, ca şi din actul de cesiune întocmit la 24 decembrie 1946 de bunica reclamantului către mama reclamantului, care acţiona în numele fiului minor pentru două treimi din terenul de 40 ha 3600 mp.
Referitor la validitatea înscrisurilor depuse de reclamant urmează a se vedea că motivul respingerii notificării a fost cu totul altul, iar primarul avea posibilitatea legală să solicite atunci prezentarea unor acte supralegalizate, neputându-şi invoca în apărare propria culpă. Dispoziţiile Legii nr. 36/1995 nu sunt aplicabile în raport de ultimul domiciliu al defunctei antecesoare a reclamantului, care a fost în Elveţia.
Expertul S.F. a identificat terenul notificat ca fiind cel expropriat de la bunica reclamantului, iar împrejurarea că în schiţele cadastrale apare numele lui P.B. este lipsită de relevanţă. P.B. este tatăl M.B., care avea în 1921, la reforma agrară, 118 ha („Moşia Scăieni") din care s-au expropriat 60 ha, rămânând 40 ha moştenite de fiica sa şi expropriate în 1945 şi 1949, conform menţiunilor din certificatul indicat mai sus. De altfel, din cele două procese verbale încheiate la 19 februarie şi respectiv 13 iunie 1919 de Comisia de expropriere care a soluţionat săi de atac la o plângere a sătenilor din fosta comună Scăieni rezultă că, la acel moment, proprietara moşiei era M.B.
Faţă de această situaţie, constatarea instanţei de apel că reclamantul este persoană îndreptăţită, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 este corectă, chiar dacă nu a fost motivată. Lipsa motivării este justificată de faptul că numai reclamantul a declarat apel pe motive ce ţin de aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru că instanţa de fond a respins contestaţia, iar respingerea contestaţiei s-a întemeiat pe lipsa incidenţei Legii nr. 10/2001 şi nu pe lipsa calităţii procesuale active. Apelul Primăriei a avut ca obiect numai neacordarea cheltuielilor de judecată.
Referitor la nelegalitatea contestaţiei reclamantului sub aspectul încadrării ei în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, mai exact cu privire la natura bunurilor care pot face obiectul restituirii, ca o altă dimensiune a domeniului de aplicare a legii, aşa cum este ea definită în art. 6, urmează a se avea în vedere că, atât dispoziţia atacată cât şi sentinţa tribunalului fac trimitere la textul art. 6.1 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia: „terenurile din intravilan neocupate de construcţii sau care nu au făcut obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare, indiferent de afectaţiunea juridică actuală a acestora, fiind fără relevantă juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia" cad sub incidenţa legii per a contrario, terenurile care nu îndeplinesc aceste condiţii nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, aşa cum susţin recurenţii.
Evident că, în speţă, această dispoziţie legală trebuie coroborată cu art. 8 din lege care face referire la bunuri pentru a căror restituire există legi speciale, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că, din suprafaţa notificată de 40 ha 36 mp expertul a identificat în realitate o suprafaţă mai mare, respectiv 40 ha 3599 mp din care 182.275.000 mp sunt situaţi intravilan iar diferenţa de 221.324.000 mp sunt extravilan.
Reclamantul şi-a restrâns pretenţiile iniţiale numai la suprafaţa din intravilan şi a precizat că nu doreşte restituirea în natură, ci prin echivalent, iniţial despăgubiri băneşti ulterior şi titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Aceste precizări ale contestaţiei iniţiale, între care şi ultima vizând modalitatea prin titluri de valoare, precizări făcute la instanţa de fond nu au fost contestate de pârâţi şi, prin urmare, nu pot invoca în recurs că o astfel de cerere a fost formulată prima dată în apel.
Cu privire la incidenţa Legii nr. 10/2001, ca o lege cu caracter complementar în raport cu celelalte acte normative speciale cu caracter reparator din domeniul imobiliar trebuie avute în vedere prevederile pct. 8.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora caracterul reparator al legii acoperă şi acele situaţii în care terenurile din intravilan nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite până la intrarea ei în vigoare.
Împrejurarea că pe teren se află unele construcţii, precum şi aceea că părţi din el au fost atribuite unor persoane fizice nu constituie un impediment pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, în condiţiile în care acesta nu mai are altă cale de a obţine măsurile reparatorii cuvenite pentru preluarea abuzivă de către stat a terenului antecesoarei sale.
Singura critică din recursurile pârâţilor care este justificată şi impune casarea deciziei şi rejudecarea cauzei priveşte valoarea terenului care, aşa cum susţin recurenţii, a fost stabilită pe baza informaţiilor primite de la agenţiile imobiliare din zonă şi reprezintă o medie a preţului de circulaţie pe 1 mp, în condiţiile în care se arată că în oraş nu există nici o agenţie imobiliară, iar media tranzacţiilor încheiate pentru terenuri din zonă, conform contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar, nu depăşeşte 1 euro/mp.
Cu ocazia rejudecării se va reface lucrarea de expertiză şi se va stabili valoarea terenului în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv valoarea de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Primăria are calitatea procesuală pasivă în raport de faptul că a primit notificarea, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente se vor admite recursurile pârâţilor şi se va dispune conform celor arătate mai sus [art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), (2), (3) şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ.]
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Primăria oraşului Boldeşti Scăieni şi D.G.F.P. Prahova pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 255 din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge recursul declarat de reclamantul S.B.E.J.J. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3854/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8070/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
