ICCJ. Decizia nr. 3884/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3884
Dosar nr. 18129/1/2005
(nr. vechi 4686/2005)
Şedinţa publică din 14 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa 1855 din 3 noiembrie 2004, Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de P.I. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara privind anularea dispoziţiei 1554 din 14 iulie 2004 emisă de pârât şi cererea de restituire în natură a cotei parte din imobilul situat în Timişoara aflat în proprietatea statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că imobilul a fost dobândit de contestator împreună cu fraţii săi P.A. şi C.F. prin succesiune de la autorii lor şi că în anul 1980 cota de 5/12 din imobil, proprietatea lui P.C.F. a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului 223/1974, prin Decizia 655, în schimbul sumei de 24922 lei.
Prima instanţă a mai avut în vedere faptul că notificarea contestatorului pentru restituirea în natură a imobilului a fost respinsă pe motiv că petentul nu şi-a probat calitatea de persoană îndreptăţită şi dreptul de proprietate invocat, iar pe de altă parte, pe considerentul că preluarea nu s-a făcut în mod abuziv, întrucât cota de 5/12 din imobil a trecut cu plată în proprietatea statului, conform prevederilor art. 1.4 lit. B) din HG 498/2003.
În fine, tribunalul a constatat că, la dosarul administrativ contestatorul nu a depus actele solicitate până la 1 iulie 2003 şi nici în cursul procesului nu a probat că este unicul succesor al fratelui său P.C.F., depunând doar acte de stare civilă.
Prin Decizia 402 din 22 februarie 2005 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul contestatorului, a schimbat sentinţa în sensul admiterii contestaţiei, anulării dispoziţiei 1554 din 14 iulie 2004 a Primarului Municipiului Timişoara şi restituirea în natură a cotei de 5/12 parţi din imobilul situat în Timişoara, condiţionat de restituirea la valoarea actualizată a despăgubirilor în sumă de 24922, acordate în baza deciziei 655 din 9 aprilie 1980.
În consecinţă, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al statului şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra cotei de 5/12 parţi din imobilul mai sus menţionat.
În considerentele deciziei, Curtea de Apel Timişoara a concluzionat că P.I. a probat cu actele depuse în apel că este persoană îndreptăţită la restituirea în natură a cotei de 5/12 din imobil, în calitate de unic succesor al fratelui său C.F., deoarece nici acesta şi nici antecesorii săi nu au primit despăgubiri de la statul German.
Pe de altă parte, s-a reţinut că deşi imobilul a trecut cu plată în proprietatea statului, în accepţiunea art. 2 din Legea nr. 10/2001 preluarea este abuzivă şi că art. 1.4 B din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HG 498/2003, modifica nepermis şi în mod esenţial legea. Pe cale de consecinţă, instanţa de apel, a înlăturat dispoziţiunile interpretative de la art. 1.4 B din Normele metodologice, a căror forţă obligatorie este inferioară legii şi a dispus restituirea în natură a cotei de 5/12 din imobil, anulând dispoziţia 1544 din 14 iulie 2004 a primarului Municipiului Timişoara.
În recursul declarat în termen de Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei 402 din 22 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, nemotivat în drept, se arată că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a prevederilor art.1.4 lit. B) din Normele metodologice, care prevăd că preluarea imobilelor cu plată de la cei ce au formulat cereri de plecare definitivă din ţară, este valabilă, şi reprezintă o preluare cu titlu.
Pentru a înlătura incidenţa art. 1.4 lit. B) din normele interpretative aprobate prin HG 498/2003, instanţa era datoare să suspende cauza şi să facă aplicarea art. 4 din Legea nr. 544/2004 pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 1.4 lit. B) din normele metodologice.
Cu probele depuse în dosarul administrativ, contestatorul nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, nedepunând în acest sens, printre altele, declaraţia notarială privitoare la despăgubirile încasate de la statul German şi nici cota aferentă din imobilul preluat de stat.
Recursul este nefondat.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, cu certificatul de calitate de moştenitor emis la 7 februarie 2005 de Biroul Notarului Public M.L., contestatorul şi-a probat calitatea de unic moştenitor al defunctului frate C.F. de la care a fost preluată cota de 5/12 din imobilul în litigiu în baza Decretului 223/1974 iar cu declaraţia autentică dată în faţa notarului public, a dovedit că nici el (contestatorul )şi nici antecesorii săi nu au primit despăgubiri de la Statul German.
Argumentarea din motivarea recursului, potrivit căreia termenul de depunerea actelor fiind de decădere, contestatorul nu mai era în măsură să le administreze în instanţă, este lipsită de temei legal şi trebuie raportată numai la procedura administrativă nu şi la aceea din faţa instanţei. Această viziune decurge nu numai din spiritul şi caracterul reparator al acestei legi dar şi din conţinutul art. 21 pct. 5 din Legea 10/2001 în vigoare la data pronunţării deciziei.
Recurentul reproşează instanţei de apel faptul că aceasta nu a făcut în cauză aplicarea art. 4 din Legea 544/2004, în legătură cu interpretarea pe care art. 1.4 B din Normele metodologice aprobate prin HG 498/2003 o face art. 2 lit. C) din Legea 10/2001.
Această critică este nefondată, deoarece în accepţiunea textului de referinţă, art. 4 din Legea 544/2004 cercetarea legalităţii actului administrativ în cadrul procesului, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, nu are un caracter obligatoriu şi este condiţionată de dependenţa soluţionării pe fond a litigiului de actul administrativ.
În speţă, recurentul nu a formulat o atare cerere de cercetare a legalităţii art. 1.4 B din Normele metodologice, nici în apel şi nici în recurs, astfel că nu poate invoca o atare critică.
Instanţa de apel, a considerat pe bună-dreptate că soluţionarea litigiului nu depinde de normele de aplicare ale Legii 10/2001, aprobate prin HG 498/2003, deoarece normele interpretative fac corp comun cu norma interpretată, respectiv Legea 10/2001 care în aplicarea măsurilor reparatorii instituite în privinţa imobilelor preluate în temeiul Decretului 223/1974, nu face distincţia între imobilele preluate cu şi fără acordarea despăgubirilor.
Mai mult, principiul constituţional şi de drept al ierarhiei forţei obligatorii a actelor normative, a făcut de prisos verificarea legalităţii normelor de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG 498/2003, potrivit procedurii instituită de art. 4 Legea 544/2004.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate de Primarul Municipiului Timişoara fiind neîntemeiate, recursul acestuia va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 402 din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3957/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3888/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
