ICCJ. Decizia nr. 3888/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3888
Dosar nr. 26864/1/2005
(nr. vechi 10402/2005)
Şedinţa publică din 14 aprilie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 840/C/2004 la Tribunalul Neamţ, O.T., D.A., O.E. şi P.A., au solicitat în contradictoriu cu Primarul Municipiului Roman, anularea dispoziţiei 962 din 30 iunie 2004, emisă de acesta, prin care li s-a respins notificarea, cu motivarea potrivit căreia nu şi-au probat dreptul de proprietate asupra imobilului precum şi calitatea de moştenitori.
În susţinerea contestaţiei, se precizează că respingerea notificării s-a făcut greşit, deoarece prin aceasta au solicitat măsuri reparatorii băneşti, aferente diferenţei dintre valoarea încasată pentru imobilul preluat de stat, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare acestuia conform art. 19 din Legea nr. 10/2001. Cât priveşte dovada dreptului de proprietate asupra imobilului precum şi calitatea de moştenitori a contestatorilor, acest aspect nu se mai poate pune în discuţie de vreme ce au încasat despăgubirile în temeiul Legii nr. 112/1995 pe baza certificatului 1327/1996 eliberat de Direcţia Judeţeană Neamţ a Arhivelor Naţionale care atestă că imobilul fosta proprietatea lui OG (antecesorul contestatorilor ) a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Prin sentinţa nr. 34/C din 31 ianuarie 2005 Tribunalul Neamţ a respins contestaţia formulată de O.T., D.A., O.E. şi P.A., cu motivarea potrivit căreia petenţii solicitând despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 19 din lege, pentru a putea beneficia de diferenţa de valoare, aferentă imobilului.
Şi Curtea de Apel Bacău, prin Decizia 417 din 23 mai 2005 a respins ca nefondat apelul contestatorilor cu motivarea că imobilul nu se încadrează în situaţiile vizate de art. 19 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a acestuia fiind posibilă.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termenul legal contestatorii, arătând în esenţă că au solicitat despăgubiri băneşti deoarece sunt în vârstă şi nu se mai pot preocupa de valorificarea imobilului, iar în subsidiar, recurenţii au solicitat restituirea în natură a imobilului.
Recursul este nefondat.
Potrivit hotărârii din 14 februarie 1997, petenţii au beneficiat în temeiul Legii 112/1995 de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit şi terenul aferent, situat în Municipiul Roman, care a fost naţionalizat.
Prin notificarea adresată Primarului, petenţii au solicitat doar diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare imobilului, invocând ca temei dispoziţiunile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aşa cum corect s-a susţinut prin hotărârile pronunţate în cauză, acordarea măsurilor reparatorii, aferente diferenţei dintre valoarea corespunzătoare imobilului şi sumele încasate, actualizate cu indicele de inflaţie, au un caracter subsidiar restituirii în natură, atunci când imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001[art. 19 alin. (1) din lege].
Aceeaşi idee este reluată de art. 20 din Legea nr. 10/2001 modificată prin art. 247/2005, atunci când statuează că persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995, pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Cea de a doua ipoteză în care persoanele îndreptăţite au dreptul la măsurile reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piaţă a întregului imobil, teren şi construcţii, ori pentru diferenţa dintre valoarea încasată potrivit Legii 112/1995, actualizată cu indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a imobilului, este în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare [art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată].
În speţă, imobilul proprietatea antecesorului contestatorilor, trecut în proprietatea statului, nu a fost vândut, acesta fiind afectat funcţionării unei grădiniţe, astfel că succesorii contestatori erau îndreptăţiţi să solicite în temeiul Legii nr. 10/2001 numai restituirea acestuia în natură şi nu diferenţa de valoare, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate.
Faptul că, abia în faza recursului contestatorii au solicitat în subsidiar acordarea măsurilor reparatorii sub forma restituirii în natură a imobilului, nu prezintă relevanţă, de vreme ce, prin notificare au solicitat acordarea de despăgubiri, procedura administrativă prealabilă a fost îndeplinită în sensul solicitărilor din notificare, iar instanţa a fost investită prin contestaţie numai în sensul acordării măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor.
În acest context, instanţa sesizată prin contestaţie, era ţinută a soluţiona cauza în limitele investirii sale şi a procedurii administrative care a fost îndeplinită.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul de faţă va fi respins. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de O.T., D.A., O.E., P.A. împotriva deciziei civile nr. 417 din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3884/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3818/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3888/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
