ICCJ. Decizia nr. 3900/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 5626 din 27 octombrie 2003, Judecătoria Oradea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâții P.H., O.M., S.R., ș.a., toți reprezentați de D.I.
Pentru a pronunța această hotărâre , instanța de fond, în esență, a reținut că reclamantul, care este proprietarul apartamentului nr. 11 din Oradea, și al apartamentului 1 din Sânmartin nr. 105/A, a cerut prin acțiune să se constate că nu datorează cheltuieli de întreținere pentru apă rece, începând cu data de 1 august 2002 și să fie obligată Asociația de proprietari să-i încaseze cheltuielile datorate pentru perioada august-noiembrie 2002.
Din actele depuse la dosar rezultă că pentru perioada august-noiembrie 2002 reclamantul a plătit întreținere la Asociația de Proprietari din Sînmartin, însă din declarațiile martorilor S.V. și M.V. rezultă că acesta vine și la apartamentul din Oradea.
Reține instanța de fond, că nu este constituită o asociație de proprietari pentru acest imobil, dar numitul D.I. este reprezentantul intereselor proprietarilor și figurează la Serviciul Asociațiilor de Proprietari de pe lângă Primăria Oradea ca fiind administrator, iar locatarii l-au delegat să se ocupe de debranșarea apartamentului reclamantului de la consumul de apă rece.
Deoarece membrii asociației pot să solicite diminuarea temporară a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației numai dacă lipsesc cel puțin 30 zile calendaristice, în decursul a două luni consecutive, numitul D.I. ca proprietar și reprezentant al celorlalți proprietari putea fi obligat să încaseze suma diminuată doar dacă reclamantul lipsea din apartamentul situat în Oradea timp de 30 zile pe parcursul a două luni consecutive. O asemenea dovadă nu a fost făcută, iar martorii l-au văzut pe reclamant intrând și ieșind din apartament.
Prin decizia civila nr. 449 din 7 mai 2004 a Curții de Apel Oradea a fost respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, instanța de apel reținând că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că reclamantul chiar dacă nu locuiește în apartament, începând cu luna august 2002 a fost văzut de mai multe ori în locuință. întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a lipsit din apartament cel puțin 30 zile pe parcursul a două luni, corect instanța de fond a reținut că este neîntemeiată cererea de a se constata că nu datorează cheltuieli pentru plata apei reci, și nu poate fi obligată persoana împuternicită de proprietari să încaseze sumele diminuate, deoarece acest fapt ar duce la diminuarea cheltuielilor comune pe perioada respectivă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ., susține că nu locuiește în apartamentul situat în Oradea. Faptul că merge să aerisească locuința nu atrage obligația sa de a plăti cheltuielile comune, stabilite conform calculelor efectuate de numitul D.I.
Mai susține recurentul, că nu poate fi obligat să monteze contoare, câtă vreme nu locuiește în acest apartament, și că s-a respins acțiunea, deși se reține împrejurarea că a formulat cerere la Primăria Oradea pentru a fi scutit de la plata cheltuielilor comune, fiind aplicabile prevederile art. 32 din Ordinul nr. 139/1997 al M.L.D.A.T.
Recursul este nefondat.
La data când s-a pronunțat instanța de fond (27 octombrie 2003) art. 2821C. proc. civ. avea următorul conținut: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege".
Potrivit textului citat, hotărârile date în cererile privind obligația de plată a unei sume de bani în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv nu erau supuse apelului, iar sintagma "cereri privind obligația de plată a unei sume de bani" se referă la toate acțiunile privitoare la obligația de plată a unei sume de bani, indiferent de modul în care este formulată cererea și de partea obligată la plată.
Or, în prezenta cauză, reclamantul, nemulțumit de modul în care s-a stabilit cuantumul sumei care face obiectul obligației sale de plată a cheltuielilor comune de întreținere, prin acțiunea formulată pe cale principală a cerut să se constate că nu datorează cheltuieli pentru plata apei reci și să fie obligată persoana împuternicită cu încasarea cheltuielilor de întreținere să primească suma datorată.
Acțiunea privind obligația reclamantului de plată a sumei de bani datorată de acesta cu titlu de contribuție la cheltuielile comune de întreținere, se încadrează în cererile prevăzute de art. 2821C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată de instanța de fond era supusă numai recursului.
Greșeala curții de apel de a califica drept apel calea de atac folosită de reclamant, nu îi deschide acestuia calea unui nou recurs, deoarece căile de atac sunt stabilite de lege și nu de judecător, iar prin exercitarea de către curtea de apel a controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate de judecătorie, dreptul reclamantului la exercițiul singurei căi de atac prevăzută de lege s-a stins, neputând fi declarat un nou recurs doar pentru faptul calificării greșite a căii de atac folosite inițial.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant a fost respins, fără a fi analizate criticile formulate de acesta.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4050/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3870/2005. Civil → |
|---|
