ICCJ. Decizia nr. 3863/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 11.239 din 1 octombrie 2003, reclamanta N.S. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Timișoara, solicitând, în principal, obligarea acestuia să-i atribuie, prin extindere, o cameră și un hol denumite "apartamentul nr. 8", situate în Timișoara, iar în subsidiar, să se constate aprobată cererea sa de extindere spațiu locativ, conform O.U.G. nr. 27/2003.
Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 361 din 20 ianuarie 2004 a Judecătoriei Timișoara, ca rămasă fără obiect deoarece, pe parcursul procesului, la data de 19 noiembrie 2003, cererea reclamantei privind extinderea de spațiu a fost admisă, atribuindu-se apartamentul nr. 8, situat la adresa menționată.
în temeiul art. 275 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 7.261.000 lei cheltuieli de judecată, motivat de faptul că pârâtul nu a recunoscut pretențiile reclamanților, fiind nevoie inclusiv de efectuarea unei expertize tehnice judiciare, în urma căreia a înțeles să emită repartiția pentru atribuirea spațiului.
împotriva sentinței au declarat apel Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul respingerii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Apelanții pârâți au susținut că nu au culpă procesuală întrucât acțiunea a fost respinsă ca lipsită de obiect, iar dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile pentru că nu au recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare.
Apelul a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 565 din 2 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
S-a reținut că pârâtul Consiliul Local Timișoara a fost corect obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece se afla în culpă procesuală, îndeplinindu-și obligațiile ce formau obiectul litigiului în timpul judecării acestuia.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primarul Municipiului Timișoara, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Argumentația recursului este identică celei din apel și vizează aceeași problemă a cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Reclamanta a înregistrat acțiunea la data de 1 octombrie 2003, fixându-se primul termen de judecată la 21 octombrie 2003.
Până la acest termen, pârâtul Consiliul Local Timișoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că reclamanta ar fi ocupat abuziv spațiul locativ în care solicită extinderea și că acest spațiu a fost deja repartizat Universității Politehnice.
în cauză s-au mai acordat trei termene de judecată pentru a se administra proba cu expertiza tehnică de identificare a spațiului în litigiu și a posibilității de extindere pentru reclamantă.
Abia la ultimul termen, respectiv 20 ianuarie 2004, pârâtul a depus la dosar repartiția nr. 269 din 20 noiembrie 2003 privind atribuirea apartamentului nr. 8 reclamantei, ca urmare a aprobării cererii acesteia.
în aceste condiții, instanța de fond a respins cererea reclamantei, ca rămasă fără obiect, dar l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, 6.000.000 lei, taxă judiciară de timbru 261.000 lei și onorariu de expertiză 1.000.000 lei.
Este adevărat că a indicat ca temei legal dispoziția din art. 275 C. proc. civ., deși nu erau îndeplinite condițiilor textului, respectiv recunoașterea de către pârât, la prima zi de înfățișare, a pretențiilor reclamantei, cu excepția situației în care aceasta l-ar fi pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Instanța de apel a corectat încadrarea juridică eronată a instanței de fond, indicând prevederea din art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căreia, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Pârâtul se află în culpă procesuală pentru că, neaprobând cererea reclamantei înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, acesta a determinat efectuarea cheltuielilor de către reclamantă, constând în taxele judiciare de timbru, onorariul de avocat achitat în baza contractului de asistență juridică nr. 006623 din 29 septembrie 2003 și chiar onorariul pentru expertiza tehnică administrată ca probă.
Deși repartiția poartă data de 20 noiembrie 2003, ea a fost adusă la cunoștința instanței și a reclamantei abia la data de 19 ianuarie 2004, conform notelor de ședință înregistrate în acea zi. Oricum, repartiția fiind emisă în timpul procesului, ea nu-l exonerează pe pârât de plata cheltuielilor ocazionate de acesta și justificate de reclamantă.
Recurenții nu au demonstrat incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., astfel că, pentru considerentele arătate recursul a fost respins ca nefondat (art. 312 C. proc. civ.).
| ← ICCJ. Decizia nr. 3913/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3629/2005. Civil → |
|---|
