ICCJ. Decizia nr. 3949/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 4870 din 20 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost admisă acțiunea reclamantei P.M. împotriva pârâtei SC C. SA Drobeta Turnu Severin, dispunându-se obligarea acesteia de a încheia cu reclamanta contract de vânzare cumpărare asupra apartamentului situat în Drobeta Turnu Severin, la prețul stabilit prin Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992.
Instanța a reținut că sunt în mod cumulativ întrunite condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 781 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova.
Pârâta a declarat recurs nemotivat în drept, atacând această deciziei și susținând în esență că, în raport de hotărârea Consiliului de Administrație al societății din 3 aprilie 2000 de a nu vinde locuințele, soluția instanțelor este greșită.
Recursul nu este întemeiat.
Ambele instanțe au stabilit în mod corect că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 85/1992 referitor în sensul că locuința a fost construită din fondul unei unități economice până la intrarea în vigoare a actului normativ menționat iar reclamanta are calitate de chiriaș.
Pe de altă parte, hotărârea invocată a Consiliului de Administrație nu poate prevedea asupra dispozițiilor legale, astfel încât soluția de admitere a acțiunii este legală și temeinică sub toate aspectele.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 3940/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3961/2005. Civil → |
---|