ICCJ. Decizia nr. 3987/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3987
Dosar nr. 27913/1/2005
nr. vechi 11451/2005
Şedinţa publică din 17 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 februarie 2004 pe rolul Tribunalul Bucureşti, reclamanţii F.P.A., M.A., E.A.R., R.A.G. şi G.M. au solicitat, în contradictoriu cu S.N.P. SA, anularea deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2004 şi în consecinţă obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului de 173,17 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că A.I. şi A.M., soţi (în prezent decedaţi) au fost proprietarii unui teren în suprafaţă de 314 mp, cumpărat în anul 1928, pe care ulterior au construit un imobil cu mai multe apartamente, distrus complet în urma bombardamentelor din iunie 1944. Terenul a trecut în proprietatea statului prin sentinţa civilă nr. 1203/1952 a fostului Tribunal popular al Raionului I.V. Stalin, ca bun fără stăpân, sentinţă nelegală, întrucât a fost pronunţată doar în contradictoriu cu unul dintre coproprietari A.I., care de altfel nici nu a fost citat, având domiciliu necunoscut.
Ca moştenitori ai M.A., decedată în 17 decembrie 1961, reclamanţii, strănepoţi de frate şi respectiv de soră ai acesteia, au adresat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 societăţii pârâte, căreia îi aparţine o parte din teren, dar prin Decizia atacată, notificarea le-a fost respinsă, cu motivarea că preluarea nu a fost abuzivă, de vreme ce foştii proprietari s-au dezinteresat de proprietatea lor abandonând-o.
Pârâta a solicitat introducerea în cauză a Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a-i fi opozabilă hotărârea. Cererea de introducere în cauză a statului a fost respinsă prin încheierea din 27 aprilie 2004 a tribunalului.
În urma administrării probei cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiză, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte contestaţia, a dispus anularea deciziei nr. 1/2004 şi restituirea în natură a suprafeţei de 173,36 mp teren de către pârâta S.N.P. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, ca succesori ai M.A., care era singura moştenitoare a lui I.A., decedat la 18 decembrie 1953.
Cu privire la modul de preluare în proprietatea statului a terenului, instanţa de fond a apreciat că această preluare a fost abuzivă.
Pe de o parte, întrucât sentinţa judecătorească din anul 1952 s-a pronunţat doar în contradictoriu cu I.A., iar pe de altă parte, că acestuia nu i-a fost comunicată vreodată.
Ca atare, s-a dispus retrocedarea de către pârâtă a părţii de teren pe care o stăpâneşte.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 388 din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
A reţinut instanţa de apel în motivare că într-adevăr, preluarea imobilului a fost abuzivă pentru considerentele reţinute şi de instanţa de fond. În plus, abandonarea imobilului a fost justificată de temerea la care au fost supuşi foştii proprietari, care fuseseră şi mici comercianţi.
S-a reţinut ca fiind corectă respingerea cererii de introducere în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, în raport cu principiul disponibilităţii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal pârâta a declarat recursul de faţă, prin care invocă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că apreciind asupra preluării abuzive în cauză, deşi bunul fusese abandonat, instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, încălcând totodată dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001. Astfel, se susţine că înşişi reclamanţii au recunoscut că foştii proprietari nu mai plătiseră impozitele din anul 1944 întrucât acestea se măriseră excesiv. Ca atare, apreciază recurenta, neplata impozitelor în cauză nu a fost datorată unor motive independente de voinţa proprietarului, pentru a fi incident art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
O altă critică adusă deciziei din apel vizează ignorarea situaţiei juridice a imobilului, care apare în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 ca fiind preluat de la alte persoane decât autorii reclamanţilor.
Pe de altă parte, se susţine că recurenta este proprietară a terenului pretins, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis conform Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991, fiind intabulată în cartea funciară, astfel încât nu poate fi obligată să le predea terenul, ce serveşte pentru accesul în clădire.
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, precizând ulterior că din întregul teren de 314 mp, o parte este deţinută de recurentă, iar altă parte de S.N.S., care a fost notificată separat pentru 146,3 mp, dispoziţia emisă de acel deţinător fiind contestată de asemeni în justiţie şi făcând obiectul dosarului nr. 122/2004 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă. S-au mai depus în copie înscrisuri.
Recursul este fondat în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse.
Conform art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 (în formularea de la data emiterii dispoziţiei administrative) prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi cele considerate a fi fost abandonate în baza unei hotărâri judecătoreşti, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Din acest punct de vedere, cum imobilul în cauză a fost preluat ca imobil abandonat printr-o hotărâre judecătorească din anul 1952, afectată de vicii de procedură, corect ambele instanţe au constatat că se consideră preluat abuziv, dispunând anularea dispoziţiei emise de recurentă, care a respins notificarea cu această singură motivare, că ar fi fost preluat cu titlu.
Cu toate acestea, Decizia instanţei de apel, ca instanţă de control devolutivă, va fi casată, cu trimitere spre rejudecare, întrucât situaţia de fapt în cauză nu a fost pe deplin stabilită, în sensul art. 314 C. proc. civ., pentru a permite Înaltei Curţi să se pronunţe asupra fondului pricinii.
Astfel, intimaţii-reclamanţi se prezintă ca fiind persoane îndreptăţite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001. Având în vedere gradul îndepărtat de rudenie (colaterali privilegiaţi de gradul IV ai unuia dintre cei doi coproprietari, decedaţi cu mulţi ani în urmă), instanţa de trimitere va dispune suplimentarea probatoriului privind acceptarea succesivă a succesiunilor pentru a fi îndepărtat orice dubiu asupra calităţii lor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, atât instanţa de fond, cât şi cea devolutivă de control au omis să se pronunţe asupra măsurii adecvate de reparaţie cuvenită persoanelor îndreptăţite, în raport cu situaţia concretă a suprafeţei de 173,36 mp.. Cum rezultă din lucrările dosarului (răspuns la interogatoriu f. 130 fond, raport de expertiză judiciară f. 158 fond) terenul în cauză serveşte ca acces pentru salariaţii pârâtei şi este subtraversat de reţele de alimentare la utilităţi.
Se impune de aceea, şi sub acest aspect, lămurirea situaţiei de fapt, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Pentru considerentele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ., Decizia recurată se va casa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelului, SC P. SA împotriva sentinţei nr. 953/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 388 A din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti în vederea rejudecării apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3968/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 412/2005. Civil → |
|---|
