ICCJ. Decizia nr. 4/2005. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2003 sub nr. 2021 pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanții S.N., ș.a., au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, Ministerul de Interne, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București și pe chemata în garanție C.N.A.S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani, încasate pe nedrept prin reținerea ilegală din drepturile lor salariale a procentului de 7% din salariul brut, reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate începând cu 1 ianuarie 2000 până în prezent;

- obligarea pârâților la restituirea acestor sume pentru fiecare reclamant, actualizate la data efectuării plăților prin aplicarea coeficientului de inflație la sumele reținute lunar, în raport cu data la care acestea au fost încasate pe nedrept;

- obligarea pârâților ca pe viitor să nu mai încaseze cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate procentul de 7% din salariile brute ce li se vor acorda.

Printr-o precizare de acțiune, reclamanții au arătat că solicită restituirea de către pârâții Inspectoratul de Poliție Hunedoara și Ministerul de Interne a sumelor de bani reținute ilegal cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate pe perioada 1 martie 2000 și până în prezent, actualizate până la data plății.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 440 din 19 iunie 2003, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanți și în consecință a obligat pe pârâți să restituie reclamanților sumele reținute cu titlul de contribuție la asigurările de sănătate în procent de 7% în perioada 1 martie 2000 - 20 noiembrie 2002, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună până la data executării hotărârii.

Au fost respinse celelalte cereri ale acțiunii față de pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara și Ministerului de Interne și în întregime față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București și a chematei în garanție C.N.A.S.

A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S. București.

Prin decizia civilă nr. 2045 din 13 octombrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara și al Ministerului Administrației și Internelor împotriva hotărârii instanței de fond.

în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 300 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri judecătorești considerând că ele au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este inadmisibil.

Este de reținut în primul rând că recursul în anulare are ca temei de drept prevederile art. 330 C. proc. civ. în conformitate cu care "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea Ministerului Justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile irevocabile"...

Conform textului citat, recursul în anulare este o cale extraordinară de atac care are ca obiect numai hotărârile judecătorești irevocabile.

Prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330-3304 C. proc. civ. care reglementau calea de atac a recursului în anulare.

De aceea, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 (28 august 2003) această cale de atac nu mai există.

în consecință, ca urmare a desființării căii de atac mai înainte menționate pentru situațiile de conflict între normele procesuale în timp se aplică art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 care dispun că "hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate".

în cazul în speță, interpretarea textului citat este că această prevedere se aplică numai dacă la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile exista această cale de atac.

Deci hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, nu mai pot fi atacate cu recurs în anulare deoarece această cale extraordinară de atac a fost desființată.

Astfel fiind, în prezenta cauză, recursul în anulare, declarat împotriva sentinței pronunțată de tribunal (supusă recursului) și hotărârea irevocabilă a instanței de recurs pronunțată la 13 octombrie 2003, deci după data intrării în vigoare, 28 august 2003, a O.U.G. nr. 58/2003, a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4/2005. Civil