ICCJ. Decizia nr. 535/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 12068 din 11 iulie 2002 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul G.D.T. în contradictoriu cu pârâtul avocat D.L., a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 10.000 Dolari SUA sau echivalentul în lei, cu titlu de despăgubiri civile și cheltuieli de judecată ocazionate în acest proces.
Ulterior, reclamantul și-a modificat acțiunea în sensul că și-a majorat pretențiile la 15.000 Dolari SUA și 55.000.000 lei cu titlu de prejudiciu.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul, în calitate de avocat ce-l reprezenta la încheierea unui act adițional la un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin culpa profesională a provocat reclamantului, prejudiciul mai sus menționat, în mod direct sau indirect.
în probațiune la dosar s-au depus sesizări, adresa nr. 119/2002, contractul autentificat sub nr. 730/1998, actul adițional la acest contract, contractul de asistență juridică, extras C.F., contractul de împrumuturi de ipotecă, alte înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriul părților.
în drept s-a invocat art. 992 C. civ. și Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 8096 din 1 octombrie 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția invocată din oficiu că este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța a apreciat că pârâtul în calitatea sa de avocat nu poate garanta clientului obținerea unui anume rezultat și, prin urmare, obligațiile ce le generează contractul de asistență juridică sunt obligații de diligență.
în speță, reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul și-ar fi depus întreaga diligență, deoarece actul întocmit a fost semnat de bună voie de către acesta.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin decizia nr. 171/Ap din 4 martie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția civilă, care a schimbat în parte sentința apelată, a admis acțiunea formulată de reclamant, obligându-l pe pârât să plătească reclamantului suma de 5.000 Dolari SUA și 6.000.000 lei, cu titlu de daune.
A păstrat dispoziția judecătoriei asupra modului de soluționare a excepției procesuale și a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 22.967.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele :
Raporturile dintre client și avocat cad sub incidența principiilor și normelor de drept privat, între aceștia încheindu-se un contract de asistență juridică al cărui conținut este reglementat de Codul civil și Statutul avocaților (anexa 8). Avocatul va răspunde pentru prejudiciile cauzate clientului său prin activitatea sa profesională în condițiile dreptului comun, adică potrivit art. 1073 - 1090 C. civ., în măsura în care aceste texte sunt aplicabile în condițiile specifice ale raporturilor dintre avocat și clientul său.
în ceea ce privește natura obligațiilor asumate de avocat față de clientul său acestea pot fi atât "de mijloace" cât și "de rezultat" destinația dintre cele două categorii având consecințe în plan probatoriu.
în speță, contractul de asistență juridică nr. 24 din 24 aprilie 2001, are ca obiect "redactare act notarial în vederea recuperării diferenței preț contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 730 din 8 iunie 1998, B.N.P. P., inclusiv redactare și susținere acțiune civilă sau plângere penală la organele abilitate" astfel că poartă asupra unor obligații "de rezultat" cât și asupra unor obligații " de mijloace".
S-a mai reținut că imputabil avocatului, este neexecutarea tuturor obligațiilor asumate, respectiv a celor de redactare și susținere acțiune pentru recuperarea diferenței de preț, calificând-o ca o obligație "de rezultat" și ca urmare culpa pârâtului avocat este prezumată, acesta din urmă nerăsturnând această prezumție.
Sub acest aspect, apărarea pârâtului intimat purtând asupra obligației clientului său ca în prealabil să achite taxa de timbru la valoarea pretențiilor deduse judecății, a fost înlăturată de către instanța de apel, întrucât potrivit art. 13 din Statutul avocaților, "înainte de a angaja o cauză, avocatul are obligația să informeze clientul asupra cheltuielilor probabile pe care aceasta le implică..." .
Chestiunea netaxării de către client a unei acțiuni promovate în instanță de către avocat ar fi mutat culpa, din sarcina avocatului în sarcina clientului.
Prin urmare, neintroducerea în instanță a acțiunilor la care s-a angajat pârâtul, a cauzat un prejudiciu reclamantului apelant.
Așadar, instanța de apel a constatat că prejudiciul se circumstanțiază numai cu privire la: diferența de preț, acceptată de părți în înscrisul întocmit de către intimatul pârât și nerecuperată; asupra taxelor de timbru aferentă acestei sumei; 1 din onorariul avocațial prevăzut în contractul de asistență judiciară neexecutat în întregime.
Celelalte pretenții ale apelantului vizând "pagubele colaterale", au fost respinse ca nefondate.
împotriva deciziei nr. 171 din 4 martie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. când hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
în dezvoltarea motivului de recurs pârâtul a arătat, în esență următoarele :
Reclamantul și-a întemeiat cererea sa de chemare în judecată pe prevederile art. 998 C. civ. privind răspunderea delictuală și Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, pentru culpa profesională și nu pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de asistență juridică, ca răspundere civilă contractuală.
Or, instanța de apel a omologat și judecat apelul pe prevederile art. 1073 - 1090 C. civ., ce reglementează contractele civile, respectiv pe răspunderea contractuală civilă.
Procedând în acest mod au fost încălcate normele procesuale ce reglementează judecata în apel, răsturnând astfel sarcina probei, în sensul că a reținut prezumția culpei pentru neexecutarea unei obligații contractuale în raport cu răspunderea delictuală unde culpa trebuie dovedită.
A mai susținut recurentul că în analiza pe care a făcut-o instanța de apel a amestecat cele două forme ale răspunderii delictuale și contractuale, dar cu un rezultat specific răspunderii delictuale.
Pe de altă parte, contractul de asistență juridică a fost executat în totalitate întrucât prin convenția încheiată de către reclamantul intimat și cumpărătorul SC IALTRANS SRL, s-a stabilit că prețul de 5.000 Dolari SUA, urma să fie achitat în momentul încasării creanței de la un cetățean danez, dar nu mai târziu de 1 mai 2003.
Prin urmare, nu intra în obligația sa, urmărirea modului de executare a obligației de plată a diferenței de preț de 5.000 Dolari SUA, iar instanța nu a avut în vedere principiul imprevizibilității executării contractului.
Ca atare, în lipsa diligenței reclamantului de a se asigura cu mijloace civile pentru încasarea ratelor de preț stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare, acesta și-a asumat riscul de încasare cu care a fost de acord.
A mai arătat că nu i se poate imputa faptul că nu a promovat din proprie inițiativă o acțiune în pretenții pe considerentul că neplata taxelor judiciare de timbru nu constituie un motiv justificat întrucât legea timbrului nu permite o asemenea înregistrare, iar termenul de plată a diferenței de preț nu era scadent.
Că, în raport de termenul scadent de plată - 1 mai 2003, instanța avea obligația de a analiza și a constata lipsa raportului de cauzalitate între prejudiciul înregistrat de reclamant și obligația rezultată din contractul de asistență juridică.
Față de considerentele expuse recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond menținerea hotărârii primei instanțe.
Recursul nu este fondat.
în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea normelor procedurale ce reglementează judecata în apel.
Potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Textul citat, care acordă efect devolutiv apelului, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanță.
Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, legea instituind principiul inadmisibilității modificării în apel, a elementelor esențiale ale acțiunii civile.
Elementele esențiale ale acțiunii civile sunt obiectul, cauza și părțile.
Din dispozițiile art. 133 C. proc. civ., rezultă că sancțiunile pentru lipsa elementelor esențiale este nulitatea.
Temeiul de drept nu constituie un element esențial al acțiunii, deoarece încadrarea în text o face judecătorul.
în speță, reclamantul și-a motivat în drept acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 51/1995, pentru executarea necorespunzătoare a contractului de asistență juridică, formă a răspunderii civile contractuale.
Faptul că reclamantul a indicat ca temei de drept și art. 998 C. civ., nu poate conduce la concluzia că au fost încălcate dispozițiile procedurale care reglementează judecata în apel, întrucât este dreptul instanței de a califica cererea în funcție de scopul urmărit de reclamant, acela de a obține despăgubiri ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului de asistență juridică.
Neîntemeiată este și critica recurentului referitoare în analiza instanței de apel în ceea ce privește formele răspunderii și a culpei.
Obiectul contractului de asistență juridică cuprinde următoarele prestații:
- redactare act notarial în vederea recuperării diferenței de preț contract de vânzare-cumpărare autentificat nr. 730 din 8 iunie 1998, B.N.P. P.;
- redactare și susținere acțiune civilă sau plângere penală la organul abilitat.
în raport cu aceste prestații rezultă natura obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică, acestea fiind atât obligații de mijloace cât și de rezultat, corect calificate și de instanța de apel.
Caracteristic pentru obligația de rezultat este faptul că obligația este strict determinată sub aspectul obiectului și scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfășurând o anumită activitate, să ajungă la un rezultat stabilit.
Din contractul de asistență juridică nr. 24 din 24 aprilie 2001 rezultă că recurentul se obligă se redacteze un act notarial pentru recuperarea diferenței de preț neachitată de către cumpărătoarea SC IALTRANS SRL Brașov, să redacteze și să susțină o acțiune civilă sau o plângere penală.
Redactarea actului notarial a unei acțiuni civile sau o plângere penală, rezultat propus de recurent, constituie în mod evident o obligație de rezultat.
Neatingerea rezultatului prevăzut, formează convingerea că recurentul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, și că este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligației.
Pe teren probatoriu, neatingerea rezultatului dorit în sensul că nu a redactat și susținut acțiunile la care s-a obligat pentru recuperarea diferenței de preț, culpa recurentului este prezumată întrucât nu a făcut toate demersurile la care s-a obligat.
Neîntemeiată este și apărarea recurentului reiterată în recurs că, nu a redactat acțiunea civilă întrucât intimatul nu i-a pus la dispoziție chitanța de plată a taxei judiciare de timbru, știut fiind că pentru redactarea unei astfel de acțiuni nu se percepe taxă judiciară de timbru.
De altfel din modul de redactare a obligației asumate de către recurent, rezultă fără putință de tăgadă, că este una alternativă, acțiune civilă sau plângere penală, aceasta din urmă fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Mai este de subliniat și faptul că, recurentul în calitatea sa de profesionist al dreptului avea menirea de a-l informa pe client și cu privire la eventualele atribuții legate de promovarea acțiunilor la care s-a obligat.
Soluția instanței de apel este în mod evident judicioasă, iar recursul declarat nefondat, astfel că a fost respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 704/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 544/2005. Civil → |
|---|
