ICCJ. Decizia nr. 411/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 17 octombrie 2002 la Tribunalul Timiș, reclamanții M.S., ș.a., personal auxiliar de specialitate, cu toții de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu domiciliul ales în Timișoara, județul Timiș, au chemat în judecată Ministerul Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare și indemnizația efectiv încasată, pentru perioadele: 1 mai-31 octombrie 2000 și 1 ianuarie 2002-până la zi, cu aplicarea indicelui de inflație, conform prevederilor legale în materie.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, în perioada 1 mai - 31 octombrie 2000 valoarea de referință sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraților era de 1.140.000 lei conform prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999, coroborate cu prevederile Legii nr. 76/2000.
S-a mai precizat de reclamanți și faptul că potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001, începând cu 1 ianuarie 2002 valoarea de referință sectorială, ca bază de calcul a drepturilor bănești cuvenite magistraților și personalului auxiliar de specialitate, este de 1.515.280 lei, la care s-a aplicat procentul de 8 % prevăzut de art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 187/2001, rezultând astfel o valoare de referință sectorială de 1.636.520 lei. Că prin încălcarea acestor dispoziții legale pârâții au efectuat plata salariilor, folosind în mod greșit o valoare de referință sectorială mai mică, ce i-a prejudiciat pe reclamanți cu diferența dintre suma cuvenită, potrivit dispozițiilor legale, și cea efectiv încasată.
Prin sentința civilă nr. 31 din 23 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiș s-a admis acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție, în sensul că pârâții au fost obligați să plătească reclamanților, în solidar, pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, diferența dintre salariul legal cuvenit și cel încasat efectiv, precum și diferența dintre salariul cuvenit și cel încasat efectiv, începând cu data de 1 ianuarie 2002 și până la zi, reactualizat, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună în parte până la executarea efectivă a hotărârii și în continuare conform Legii nr. 216/2001 și O.U.G. nr. 187/2001.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, care prin decizia civilă nr. 1532 din 20 iunie 2003 a respins, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând că au fost pronunțate în parte cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în esență s-a susținut, că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.
Concret s-a arătat, că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv Ordonanța 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri.
Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație.
în acest sens, este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)].
La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.
întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.
Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult poate determina amânarea plății acestor drepturi.
Față de considerentele menționate și reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 394/2005. Civil → |
|---|
