ICCJ. Decizia nr. 4032/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 455 din 23 iunie 2003, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis contestația formulată de N.G. împotriva dispoziției nr. 151 din 25 iunie 2002, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de primarul comunei Vlădila, județul Olt, a desființat dispoziția și a admis cererea de reparații prin echivalent bănesc, obligând Statul român la plata despăgubirilor către persoanele îndreptățite, cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 498/2003 și art. 40 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția atacată s-a aprobat cererea formulată de contestator și s-au acordat despăgubiri bănești în cuantum de 219.121.000 lei pentru imobilul, construcție și teren în suprafață de 3.600 mp, situat în comuna Vlădila, județul Olt, preluat abuziv de Statul român, la 7 august 1962, în baza Decretului nr. 218/1960.
Oferta nu a fost acceptată însă de persoanele îndreptățite iar din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că valoarea imobilului în legătură cu care s-a formulat cererea de restituire prin echivalent este de 361.312.158 lei situație în care cererea de reparații trebuie reevaluată, în condițiile H.G. nr. 498 din 14 mai 2003 și respectiv art. 40 din Legea nr. 10/2001
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel de pârâta D.G.F.P. Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia nr. 386 din 28 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul, reținând în esență că instanța de fond nu a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent bănesc, făcând doar o trimitere strictă la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
în cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. D.G.F.P. Olt, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, invocând netemeinicia hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și apel, faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra unui mijloc de apărare precum și împrejurarea că s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
Recursul este nefondat.
Modalitatea de restituire prin echivalent este o măsură cu caracter secundar, subsidiar, față de regula principală a restituirii în natură reglementetă prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul instituind o paletă amplă de măsuri reparatorii în echivalent menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptățită.
în ipotezele prevăzute de art. 36 din lege, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se instituie obligația la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, acestea trebuind să facă obiectul unei oferte concrete din partea unității deținătoare sau, după caz, a primăriei.
în speță ne aflăm în situația prevăzută de alin. (3) al textului când oferta nefiind acceptată, persoana îndreptățită s-a adresat instanței, contestând cuantumul despăgubirilor bănești acordate.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, într-adevăr valoarea imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea este superioară celei stabilite prin dispoziția atacată.
Ca atare instanța, raportându-se la această valoare de expertiză a imobilului a stabilit corect că acordarea măsurilor reparatorii urmează a fi făcută conform Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003 și art. 40 din lege, neputându-se considera că această abordare s-ar încadra în dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ., invocate de recurentă.
în considerarea celor ce preced, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4039/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4009/2005. Civil → |
|---|
