ICCJ. Decizia nr. 4046/2005. Civil

Prin încheierea pronunțată de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 2 București nr. 13959 din 24 septembrie 2003 a fost admisă cererea înaintată de S.S. privind radierea notării litigiului în dosarul nr. 15003/2003 al Judecătoriei sectorului 2 București din C.F. nr. 14516 și 14533 doar cu privire la mansardă în contradictoriu cu N.M.

în motivarea încheierii s-a reținut că petentul a depus un certificat de grefă eliberat de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. 15003/2003 din care rezultă că există dosar pe rol având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la terenul proprietate comună situat în București, iar nu referitor la mansardă.

în consecință, s-a dispus radierea notării litigiului înscris în C.F. nr. 14516 și 14533 cu încheierea nr. 5942 din 12 mai 2003 doar cu privire la mansardă.

N.M. a declarat apel, arătând că radierea notării litigiului s-a făcut în mod greșit.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 15/A din 9 ianuarie 2004, a respins apelul ca nefondat.

împotriva acestei decizii, N.M. a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 50-51 din Legea nr. 7/1996, în formularea anterioară republicată prin O.U.G. nr. 41/2004, aprobată prin Legea nr. 499/2004, dacă judecătorul a soluționat cererea de înscriere în C.F. și a pronunțat o încheiere motivată, aceasta se comunică celui ce a cerut înscrierea, precum și celorlalte persoane interesate (art. 52-1).

Din textul indicat și din reglementarea sumară a procedurii înscrierii și rectificării în C.F., prin art. 50-53 din Legea nr. 7/1996, rezultă neechivoc natura necontencioasă a acestei proceduri speciale, căreia i se aplică dreptul comun în materie prevăzut de art. 331-339 C. proc. civ. (Cartea a III-a "Dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase").

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., "apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă de tribunalul__.", textul fiind aplicabil tuturor încheierilor din procedura necontencioasă pronunțate de judecător.

într-o atare situație, competența judecării apelului este cârmuită de norma specială din procedura necontencioasă și nu de norma de drept comun din art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003.

Drept consecință, decizia curții de apel este pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că a fost casată, iar conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cauza a fost trimisă Tribunalului București, pentru judecarea apelului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4046/2005. Civil