ICCJ. Decizia nr. 4167/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 613 din 5 mai 2004 a Judecătoriei Sânicolau Mare a fost admisă acțiunea formulată de C.P. împotriva pârâților C.C., C.(S.)M. și Ț.I.C., dispunându-se revocarea contractului de donație autentificat sub nr. 9 din 4 ianuarie 1995 de B.N.P. C.F., prin care reclamantul a donat pârâtei C.C. cota de 5/16 din imobilul înscris în C.F. 4088 Varias, top 1046/a-1046/6, reprezentând intravilan cu casă nr. 112/23 nou 1116, în suprafață de 1047 mp. S-a dispus restabilirea situației anterioare, precum și anularea contractului de întreținere încheiat între pârâta C.C. și pârâta C.M. la data de 11 iulie 1997, la B.N.P. E.L. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6207 din 8 octombrie 2003 la B.N.P. D.A. S-a dispus rectificarea C.F. nr. 4088 Varias, în sensul revenirii la situația anterioară intabulării contractului de donație, ce a fost revocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a revocat actul de donație dintre soți, reclamantul și pârâta C.C., având această calitate la data perfectării actului, făcând astfel aplicația art. 937 C. civ., în sensul căruia orice donație făcută între soți în timpul căsătoriei este revocabilă. Ca urmare, au fost anulate și celelalte două acte de înstrăinare subsecvente, ce priveau același imobil. Au fost înlăturate susținerile dobânditorilor întemeiate pe buna lor credință, având în vedere conduita cel puțin culpabilă a pârâților care trebuiau să știe că donațiile dintre soți sunt revocabile și mai ales faptul că toate părțile contractante ale celor două acte de înstrăinare sunt rude de gradul I și au urmărit astfel menținerea unui bun în familie.
împotriva acestei sentințe pârâții Ț.I.C. și C.M. au declarat apel, ce a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara.
în susținerea apelului pârâții au arătat că în mod greșit instanța de fond a anulat cele două acte de înstrăinare, nesocotind buna credință a dobânditorilor. Se susține și că instanța a depășit limitele investirii, dispunând rectificarea C.F. nr. 4088 Varias, ceea ce nu s-a solicitat nici prin completarea acțiunii, făcându-se astfel o greșită aplicare a prevederilor art. 36 pct. 4 și art. 38 din Legea nr. 7/1996.
Prin decizia nr. 2611 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acestei căi de atac considerat recurs în favoarea Tribunalului Timiș.
S-a avut în vedere că hotărârea atacată nu este susceptibilă de apel ci numai de recurs, astfel cum au confirmat și pârâții, care este de competența instanței imediat superioare.
împotriva acestei hotărâri, Ț.I.C. și C.M. au declarat recursul de față, susținând că hotărârea dată de prima instanță este susceptibilă de apel, fiind pronunțată înainte de 26 mai 2004, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 195/2004 de modificare a unor dispoziții C. proc. civ.
Recursul nu este întemeiat.
Este necontestat în cauză că valoarea bunului cu privire la care s-a solicitat revocarea donației și anularea actelor subsecvente de înstrăinare este situată sub limita prevăzută de art. 282 C. proc. civ., atât anterior cât și după modificarea textului prin Legea nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea completarea Codului de procedură civilă.
în aceste condiții, rezultă că hotărârea primei instanțe nu este supusă apelului, ci numai recursului, care potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin aceeași lege nr. 195/2004, la care s-a făcut referire este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea.
Potrivit art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 65/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 493/2004 căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit prezentei ordonanțe de urgență.
Prin urmare, se prevede expres că dispozițiile referitoare la judecarea căilor de atac sunt de imediată aplicare, astfel că, în acord cu prevederile legale menționate s-a dispus prin hotărârea recurată declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Timiș.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4203/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4138/2005. Civil → |
|---|
