ICCJ. Decizia nr. 4131/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4131
Dosar nr. 8182/200.
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 3070 din 23 mai 2003 reclamanta O.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC S. SA şi A.V.A.S. ca în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001 acestea să fie obligate să se pronunţe prin dispoziţie (decizie) asupra notificărilor reclamantei privind imobilul cu destinaţia de moară ţărănească pentru mălai, cu plata unor daune cominatorii în sumă de 500.000 lei/zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la emiterea dispoziţiei.
Reclamanta a arătat că notificările au fost adresate pârâtelor prin executorul judecătoresc, iar absenţa unui răspuns, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 le îndreptăţeşte la promovarea acestei acţiuni.
În cauză au formulat întâmpinări pârâtele.
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa civilă nr. 429 din 14 iulie 2003 a admis în parte acţiunea fiind obligată pârâta A.P.A.P.S. să emită decizie/dispoziţie motivată cu privire la notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, respingând acţiunea împotriva pârâtei SC S. SA ca nefondată; totodată a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor cominatorii ca nefondat.
Împotriva sentinţei civile emise pronunţate de Tribunalul Teleorman au declarat apel reclamanta O.N. şi pârâta A.P.A.P.S.
Recurenta-apelantă O.N. a criticat Decizia apelată întrucât în opinia sa greşit a fost respinsă acţiunea faţă de intimata SC S. SA deşi în calitate de deţinătoare a imobilului în cauză, conform Legii nr. 10/2001, trebuia să facă, prin dispoziţie motivată, o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului.
A doua critică a reclamantei-apelante vizează nelegalitatea hotărârii apelate cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor cominatorii ce constituie un mijloc de constrângere faţă de pârâtă de a-şi asigura executarea obligaţiei de a elibera actul.
Apelanta A.P.A.P.S. a invocat pe cale de excepţie lipsa calităţii sale procesuale pasive având în vedere că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind deţinut de SC S. SA iar reclamanta a optat pentru restituirea în natură sau despăgubiri băneşti, ce nu pot fi acordate.
S-a mai invocat aspectul că acţiunea este pe de altă parte prematură în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor băneşti nefiind îndeplinită procedura prealabilă reglementată de art. 36 din Legea nr. 10/2001.
SC S. SA a depus întâmpinare prin care a precizat nelegalitatea apelului susţinut de către A.P.A.P.S., instituţie competentă să emită decizie cu privire la notificarea reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin Decizia civilă nr. 536 pronunţată la data de 28 noiembrie 2003, a admis ambele apeluri, schimbând în parte sentinţa primei instanţe în sensul că a obligat pârâta SC S. SA să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată cu privire la notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Totodată a obligat-o pe intimata-pârâtă SC S. SA la 500.000 lei daune cominatorii pe fiecare zi întârziere până la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la emiterea deciziei (dispoziţiei) respingând acţiunea faţă de pârâta A.P.A.P.S. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reţinut, în esenţă, că sunt fondate criticile apelantelor văzând şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care dispune că dacă restituirea în natură nu este posibilă sau nu este aprobată, deţinătorul este obligat ca prin decizie, ori, după caz, dispoziţie motivată în termenul prevăzut de art. 23 din lege să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
S-a mai reţinut că apelanta A.P.A.P.S. în mod eronat a fost obligată să emită dispoziţie motivată de notificarea reclamantei, neavând calitate procesuală pasivă.
În contra deciziei pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs reclamanta O.N., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta a arătat în esenţă, că în mod greşit a fost admis apelul A.P.A.P.S. deşi considerând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin urmare A.P.A.P.S. nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză. În consecinţă a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de A.P.A.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 429/2003 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Art. 20 alin. (1) şi (2) prevăd că restituirea în natură se va face direct de către unitatea care deţine imobilul solicitat, care va fi notificată potrivit art. 21 şi care conform art. 23 alin. (1) este obligată să se pronunţe prin dispoziţie sau decizie motivată, asupra cererii de restituire în natură, putând fie să dispună restituirea în natură [art. 23 alin. (4)], fie să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare naturii imobilului, dacă restituirea în natură nu este posibilă [art. 24 alin. (1)].
Calitatea de unitate deţinătoare în înţelesul art. 20 alin. (1) şi (2) o are numai persoana juridică de drept public sau de drept privat creată de stat, sau după caz de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, precum şi organizaţiile cooperatiste care deţin cu orice titlu imobile preluate abuziv în condiţiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001.
per a contrario, în cazul reglementat prin art. 27 alin. (1), privitor la imobilele preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent, ipoteză în care notificarea se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea (A.V.A.S., Ministerul de resort sau Autoritatea Administraţiei Publice Locale) în raza căreia este sau era situat imobilul [art. 27 (2)], care este obligat să emită decizie sau dispoziţie motivată potrivit art. 28 alin. (1).
Aşadar, indiferent de conţinutul notificării, inclusiv dacă persoana îndreptăţită cere restituirea în natură, pentru simplul fapt că imobilul este evidenţiat conform art. 27 alin. (1), obligaţia de a răspunde notificării revine instituţiei publice care a efectuat privatizarea societăţii comerciale în patrimoniul căreia este imobilul.
Ca urmare soluţia curţii de apel este esenţial nelegală, în timp ce soluţia primei instanţe este pe deplin legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta O.N. împotriva deciziei civile nr. 536 din 28 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.
Casează în parte Decizia atacată în sensul că, păstrând celelalte dispoziţii respinge ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 429 din 14 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, menţinând în consecinţă dispoziţiile din sentinţa de mai sus referitoare la obligarea pârâtei A.V.A.S. de a emite decizie, dispoziţie motivată cu privire la notificarea adresată de reclamanta O.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4135/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4107/2005. Civil → |
|---|
