ICCJ. Decizia nr. 4111/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4111
Dosar nr. 11955/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 decembrie 2002, reclamantul M.G.S., prin tutore M.M., a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Piteşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să i se retrocedeze în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 672 mp, neocupat de construcţii, situat în municipiul Piteşti, cu megieşii arătaţi în acţiune.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că terenul revendicat a fost dobândit în proprietate, conform actului din 13 septembrie 1937, de numita A.C.S.I., căsătorită cu A.V., singurul moştenitor al acestora fiind reclamantul, imobilul fiind expropriat prin Decretul nr. 298/1977.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 330 din 21 noiembrie 2003, a respins acţiunea reclamantului, soluţie confirmată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 774/A din 14 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut şi motivat că, prin titlul de proprietate nr. 13579 din 17 iunie 1993 s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorului M.Ş. moştenitoarei M.A., pentru suprafaţa de 4000 mp, iar prin titlul de proprietate nr.107801 din 14 iulie 1999 s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctului I.H. pe numele lui M.M., pentru suprafaţa de 4000 mp. Rezultă că din terenul solicitat s-a reconstituit dreptul de proprietate conform cererii depuse de părţi, mai puţin cu 400 mp. teren. Cum reclamantul nu a dovedit cu titlu de proprietate, emis în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, acţiunea în revendicare nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 480 C. civ.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menţinut sentinţa tribunalului, în termen legal a declarat recurs M.G.S. şi M.M. care au susţinut că soluţiile pronunţate în cauză sunt rezultatul unei erori de judecată deoarece dreptul de proprietate asupra terenului revendicat a fost dovedit atât cu actul de vânzare-cumpărare din anul 1937, cât şi cu titlurile de proprietate eliberate în baza Legii nr. 18/1991.
Recursul nu este fondat.
Prin acţiunea din 20 decembrie 2002, adresată direct instanţei de judecată, reclamantul M.G.S., prin reprezentant M.M., a solicitat retrocedarea unui teren intravilan, situat în municipiul Piteşti, bun trecut în proprietatea statului, prin expropriere, conform Decretului nr. 298/1977.
Solicitat să-şi precizeze temeiul potrivit căruia a promovat acţiunea, în şedinţa din 6 aprilie 2004, reclamantul a menţionat că solicită terenul în baza actului dotal autentificat sub nr. 2142 din 13 septembrie 1937 de fostul Tribunal Argeş, secţia I-a, potrivit art. 480 C. civ. La aceeaşi dată reclamantul a precizat că nu a întreprins nici un demers conform Legii nr. 10/2001.
Prin art. 1, art. 21 alin. (1) şi (5), art. 47 alin. (2) şi art. 48, Legea nr.10/2001 instituie o primă etapă, procedura administrativă prealabilă, care are caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că, de la data intrării în vigoare a legii, cererile de restituire a imobilelor la care legea face referire, fie în natură sau prin echivalent, inclusiv acţiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil formulate împotriva persoanelor juridice deţinătoare [art. 20 alin. (1)], direct la instanţele judecătoreşti, sunt inadmisibile [art. 109 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000], dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de lege (art. 20 şi urm.).
Mutatis mutandis, acţiunea în justiţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 are caracter subsidiar, neputând fi exercitată decât după declanşarea şi epuizarea procedurii administrative obligatorii şi prealabile. Împrejurarea că legea a prevăzut o atare procedură obligatorie, nu înseamnă că ea a creat o piedică în calea accesului liber la justiţie, atât timp cât persoana îndreptăţită are posibilitatea de a se plânge în justiţie contra refuzului unităţii notificate de a răspunde solicitării, iar apoi, prin art. 23 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, s-a pus la îndemâna aceleaşi persoane îndreptăţite exerciţiul controlului judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei întregii proceduri administrative prealabile.
În speţă, cum demersul reclamantului se referă la unul din bunurile la care face referire Legea nr. 10/2001 şi cum acţiunea a fost introdusă direct în instanţă, fără ca reclamantul să parcurgă procedura administrativă prealabilă şi obligatorie, o atare acţiune se priveşte ca inadmisibilă.
Faţă de cele ce preced şi care vor înlocui considerentele hotărârilor date în cauză, recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.G.S. şi M.M. împotriva deciziei civile nr. 744/A din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2970/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 2984/2005. Civil → |
|---|
