ICCJ. Decizia nr. 4233/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr. 5600/2003 creditoarea SC I.A.G. SRL a chemat în judecată pe debitoarea P.D. și terțul poprit SC G.A.S SRL, solicitând instanței obligarea terțului poprit la plata sumei de ? din veniturile prezente și viitoare ale debitoarei, până la concurența sumei de 588.664.000 lei, amendarea terțului poprit, în temeiul art. 460 alin. (3) C. proc. civ. și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu și decizia nr. 127/A/2000 a Curții de Apel Alba Iulia, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 588.664.000 lei și în temeiul acestor titluri executorii s-a început executarea silită în dosar nr. 87/2000 al executorului C.I., dar, pentru că, pe calea executării silite mobiliare nu s-a putut recupera creanța, în data de 17 aprilie 2003, executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit adresa de poprire, însă, acesta, nici în prezent, nu s-a conformat adresei de poprire.
în drept, s-au invocat prevederile art. 274 și art. 460 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, debitoarea a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția perimării, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, întrucât, nu există titlu executoriu, pentru suma de 588.664.000 lei, și nu se respectă dispozițiile legale în materia executării silite.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 3731,art. 379,art. 389,art. 390 și art. 274 C. proc. civ.
Terțul poprit a formulat și el întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivareaa întâmpinării sale, terțul poprit a arătat că nu s-a conformat adresei de poprire, pentru că aceasta nu era însoțită de încuviințarea prealabilă a instanței.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 897 din 9 februarie 2004, a admis excepția perimării executării silite și a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea SC I.A.G. SRL, în contradictoriu cu debitoarea P.D. și terțul poprit SC G.A.S SRL, dispunând desființarea popririi din dosarul execuțional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I.
Instanța a respins, ca nedovedită, cererea termenului poprit de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reținut din probatoriul administrat că:
Prin sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu debitoarea a fost obligată să înceteze fabricarea produselor din sticlă care imită produsele fabricate de creditoare, iar în caz de refuz, să plătească suma de 300.000 lei, daune cominatorii, începând cu data de 19 mai 1998, până la executarea obligației. De asemenea, debitoarea a fost obligată să retragă de pe piață toate produsele din sticlă fabricate prin imitarea produselor creditoarei și să plătească acesteia cheltuieli de judecată în sumă de 2.102.500 lei.
Prin decizia civilă nr. 127/A/2000 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe.
La data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, potrivit art. 377 pct. 2 C. proc. civ, respectiv 4 februarie 2000, s-a născut dreptul de a cere executarea silită.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 385 din 17 februarie 2000 și în registrul de executare silită sub nr. 87/2000, creditoarea a solicitat executarea silită a hotărârii judecătorești, investită cu formulă executorie.
în aceste condiții, față de dispozițiile art. 405 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de prescripție pentru a cerere executarea silită, nu s-a îndeplinit, astfel că, prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2004, instanța a respins această prescripție.
La dosarul cauzei, au fost depuse copiile actelor de executare întocmite în condițiile reglementării existente înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.
Din succesiunea acestor acte de executare și din cuprinsul adresei nr. 78/2000 din 27 noiembrie 2003 a Biroului executorului judecătoresc C.I., rezultă că ultimul act de executare silită, înainte de cererea de înființare a popririi este datat la 17 aprilie 2000 și reprezintă proces verbal de sechestrare definitivă.
Ulterior, la data de 14 aprilie 2003, creditoarea s-a adresat cu o nouă cerere executorului judecătoresc, solicitând continuarea executării silite mobiliare și imobiliare, cât și poprirea conturilor debitoarei.
S-a emis adresa de poprire, în condițiile art. 451 C. proc. civ. și s-a făcut dovada că debitoarea este angajată a terțului poprit SC G.A.S. SRL.
Deși creditoarea a susținut că a manifestat diligența necesară și stăruință în continuarea executării silite, nu a făcut dovada că în perioada 17 aprilie 2000 - 11 aprilie 2003 a efectuat vreun act care să întrerupă termenul de perimare.
Având în vedere dispozițiile art. 389 C. proc. civ. și faptul că de la data de 17 aprilie 2000, dată la care s-a îndeplinit ultimul act de executare, instanța urmează să admită excepția perimării executării silite și să respingă cererea de validare a popririi, desființând poprirea în dosarul execuțional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I.
Deși terțul poprit SC G.A.S. SRL a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel că cererea va fi respinsă, ca nedovedită.
împotriva aceste sentințe a formulat apel creditoarea SC I.A.G. SRL, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și rejudecându-se cauza în fond să se pronunțe o nouă hotărâre, în sensul admiterii cererii apelantei de validare a popririi, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată suportate de ambele instanțe.
Curtea de Apel de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1194/A/2004 din 2 septembrie 2004 a admis, ca fondat, apelul formulat de către creditoarea SC I.A.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu și, în consecință.
A anulat sentința atacată și, procedând, la judecata cauzei, a solicitat poprirea înființat în dosarul execuțional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I.
A respins cererea privind amendarea terței lui poprit.
A obligat pe debitoarea P.D. să plătească creditoarei apelante SC I.A.G. SRL suma de 16.627.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și apel.
S-a reținut că apelul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
în baza titlului executor din 4 februarie 2000, la data de 17 februarie 2000, se formulează cererea pentru executarea silită mobiliară și imobiliară asupra bunurilor debitorilor.
La prima cerere de executare silită s-a formulat contestație de către debitoarea intimată urmărită, contestația fiind soluționată irevocabil, la data de 8 martie 2002.
întrucât debitoarea urmărită era insolvabilă, contestatoarea a formulat o nouă cerere de executare silită prin poprire, asupra conturilor acesteia.
în data de 8 aprilie 2003, cererea de executare silită prin poprire a fost înregistrată la dosarul executorului judecătoresc.
în data de 16 aprilie 2003 se comunică debitoarei P.D. adresa de poprire, iar terțul poprit este înștiințat la data de 17 aprilie 2003.
în data de 15 iulie 2003 se introduce la instanța de judecată cererea de validare a popririi datorită faptului că terțul poprit a refuzat să se conformeze adresei de poprire.
în data de 9 februarie 2004, cererea de validare a popririi este respinsă prin sentința apelată.
Instanța de fond nu a observat faptul că în baza aceluiași titlu executoriu au fost pornite mai multe executări silite, respectiv s-a solicitat inițial executarea silită mobiliară și imobiliară asupra bunurilor debitorilor prin cererea promovată la data de 17 februarie 2000 și, ulterior, prin cererea de poprire.
Raționamentul primei instanțe este contradictoriu, considerând că executarea silită nu este prescrisă, însă, anulează pretențiile creditoarei cu motivarea că a intervenit perimarea.
Față de cele arătate, instanța în baza art. 297 alin. (1) C. proc. pen. va anula hotărârea atacată și, evocând fondul cauzei, să valideze poprirea înființată în dosarul execuțional nr. 87/2000 al Biroului executorului judecătoresc C.I. și să se respingă cererea de amendare a terțului poprit, nefiind făcută dovada relei credințe.
Debitoarea P.D. va fi obligată, în baza art. 274 C. proc. civ., la 16.627.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs debitoarea P.D., invocând încălcarea, în mod evident, a dispozițiilor legale prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.
Constând în admiterea apelului fără o motivare și ignorarea necesității de a se pronunța asupra excepției perimării executării silite și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în lipsa de temei legal, a soluției, pronunțate, cu încălcarea flagrantă a legii.
în dezbaterea motivelor de recurs, se arată în primul rând că deși reține cronologic succesiunea actelor de executare, motivează pueril că “ instanța de fond nu a observat că în baza aceluiași titlu executoriu, au fost pornite mai multe executări silite“.... și nu precizează aspectul esențial, și anume, acela că ultimul act de executare a creditoarei a fost în data de 17 aprilie 2000, urmat de cererea de înființare a popririi, în data de 8 aprilie 2003,dată la care, prima cerere era perimată, conform art. 389 C. proc. pen.
în ce privește al doilea motiv de recurs debitoarea arată că și-a executat obligația stabilită prin sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, până la 17 aprilie 2000, încât cu rea-credință s-a trecut la executarea daunelor cominatorii, prin executarea perimată și prin cea de-a doua cerere, făcută după aproape 3 ani, fără vreun motiv.
La recursul debitoarei, a introdus întâmpinare creditorul susținând că acesta este nefondat deoarece, în speță, au fost acte de executare succesive, la 8 aprilie 2003, cerere de poprire, la 16 aprilie 2003, comunicarea către debitoare, a adresei de poprire, la 17 aprilie 2003, adresa de înștiințare a terțului poprit, la 15 iulie 2003, cererea de validare a popririi, cerere, respinsă la 9 februarie 2004. Că, între toate aceste acte succesive, nu există întreruperi mai mari de 6 luni, pentru a opera perimarea.
Greșeala de apreciere a recurentei debitoare ca de altfel și a instanței de fond, se bazează pe eronata apreciere a termenului de la care ar curge perimarea, considerând, ca ultim act de executare, procesul verbal de sechestru din 17 aprilie 2000. Nu s-a observat ori nu se acceptă faptul că în baza aceluiași titlu executoriu, au fost pornite mai multe executări silite, respectiv, s-a solicitat inițial executarea silită mobiliară și imobiliară asupra bunurilor, la data de 17 februarie 2000, în baza titlului pus în executare și, ulterior, cererea de precizare.
Pe cale de consecință, în noua cerere de executare silită prin poprire, calcularea termenului de perimare a popririi nu trebuia să fie raportat la data unui act de executare îndeplinit într-o modalitate de executare silită.
Chiar dacă între cele două cereri de executare silită a trecut un termen mai mare de 6 luni, perimarea privește exclusiv, cererea primă de executare silită imobiliară rămasă în nelucrare și nu noua noastră cerere de executare silită prin poprire, mai cu seamă că sub rezerva nepopririi, titlul executoriu, se poate executa, prin facerea unei noi cereri.
Cu referire la al doilea motiv de recurs invocat de debitoare, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în aceea că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea ori cu aplicarea greșită a legii, în întâmpinare, se apreciază că netemeinicia acestuia este vădită, atâta timp cât toate apărările debitoarei recurente, cu privire la valabilitatea titlului și la întinderea acestuia trebuiau valorificate în cadrul unei contestații la executare și nicidecum în dosarul cererii de validare a popririi, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, atribuțiile acesteia rezumându-se, în cazul de față, la a verifica, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitoarei și, în caz afirmativ, să valideze poprirea, potrivit art. 460 C. proc. civ.
Mai mult, chiar dacă s-ar pune în discuție întinderea titlului, devin incidente prevederile art. 3712alin. (2) C. proc. civ., care arată că “ în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii, chiar dacă, potrivit art. 379 alin. (4) C. proc. civ., pentru acesta, ar fi nevoie de o deosebită socoteală“, așa încât executorul judecătoresc a avut, în speță, deplina competență de a calcula suma totală a daunelor și de a o reactualiza, potrivit legii.
întâmpinarea conchide, în sensul respingerii recursului.
Analizând criteriile formulate prin recurs, ca și obiecțiunile părții intimate, în raport de probele dosarului, Curtea de Apel constată că recursul declarat de debitoarea P.D. împotriva deciziei nr. 1194/A din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia este fondat, impunându-se casarea acesteia și respingerea apelului SC I.A.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.
Astfel, instanța de recurs, constată că, în speță, pentru soluționarea corectă a cauzei, interesează nu existența vreunui termen de peste 6 luni scris între actele de procedură făcute în cadrul procedurii de executare a titlului prin procedura popririi, începută, la mai mult de 3 ani, de la devenirea executorie a sentinței civile nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, ceea ce ar atrage perimarea acestei proceduri, ci, așa cum a stabilit prima instanță, dacă este ori nu, perimată, prima procedură de executare, începută de creditor, în funcție de existența ori neexistența perimării acestei proceduri, fiind prescris ori nu dreptul de executare a creanței prevăzută de titlul executoriu.
Or, din dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, ce se invocă a fi titlul de executat, a rămas definitivă, dobândind forță executorie, de la data pronunțării de către Curtea de Apel Alba Iulia a deciziei civile nr. 127/A din 4 februarie 2000, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul debitoarei.
în raport cu data de 4 februarie 2000, la care s-a născut dreptul de a cere executarea silită, cererea de executare silită făcută de creditoare, la 17 februarie 2000, a fost introdusă în termen.
Pe baza cererii de executare a titlului și în executarea acestuia, la data de 17 aprilie 2000, s-a instrumentat un proces verbal de sechestru definitiv, proces verbal ce constituie ultim act de executare, până la data de 11 aprilie 2003, dată la care creditoarea s-a adresat cu o nouă cerere executorului judecătoresc, pentru continuarea executării, inclusiv, prin poprire.
Lăsarea în nelucrare, a cererii de executare, în perioada 17 aprilie 2000 - 11 aprilie 2003, face ca prima cerere de executare să fie perimată în temeiul art. 389 alin. (1) C. proc. civ., încât, actele de executare făcute în acea executare silită, nu-și mai pot produce vreun efect juridic.
Practic, actele de executare, la care ne-am referit, fiind perimate, sunt ca și inexistente, încât, aceasta determină ca cererea de continuare a executării silite, făcută de creditor, la 11 aprilie 2003, trebuia tratată de instanța de apel, ca o cerere independentă, verificându-se, dacă la data introducerii ei, executarea titlului nu era prescrisă.
O astfel, de verificare ar fost de natură să arate că sentința civilă nr. 762/C/1999 a Tribunalului Sibiu, definitivă, prin decizia civilă nr. 127/A din 4 februarie 2000 putea fi executată silit, până la 4 februarie 2003 și că cererea introdusă la 11 aprilie 2003 pentru continuarea executării mobiliare și imobiliare cât și prin poprire, se situează, în timp, după împlinirea termenului de prescripție a executării civile.
Rezultă astfel, că în mod greșit, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel de Apel Alba Iulia a admis apelul creditorului, al cărui titlu executoriu era prescris.
De altfel, deși, n-a spus-o expres, calculând greșit termenul de prescripție, de la primul act de executare și nu de la nașterea dreptului de executare silită, prima instanță a intuit nelegalitatea cererii de poprire, făcute în continuarea executării perimate, a respins, în mod corect, cererea de validare a popririi, dispunând desființarea popririi, în dosarul execuțional, soluție, ce se impune, a fi menținută.
în consecință, așa cum s-a arătat, recursul declarat de debitoarea P.D. împotriva deciziei nr. 1194/A din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admis, a casat decizia și a respins apelul formulat de creditorul SC I.A.G.SRL împotriva sentinței civile nr. 897 din 9 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor de judecată, Curtea de Apel va trebui să oblige pe intimata creditoare la cheltuieli solicitate și dovedite, de către recurentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4098/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 441/2005. Civil → |
|---|
