ICCJ. Decizia nr. 4383/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4383
Dosar nr. 24320/1/2005
Nr. vechi 7887/2005
Şedinţa publică din 4 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 august 2002 la Judecătoria Topliţa H.E., E.A.C., W.M.J., W.Ş.T., W.R.I., S.G., E.A., E.F., E.O. şi R.M.D. au chemat în judecată SC E.P. SRL, P.A.S. S.C.A.T. Borsec, A.P.A.P.S. Bucureşti şi F.P.S., solicitând expres să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. H.R. 38 din 10 august 1999 asupra imobilului situat în oraşul Borsec, înscris în C.F. Borsec nr. top 430/C, încheiat între pârâţi, în baza art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele E.A.C. şi H.L. au făcut precizări la acţiunea de anulare înaintată anterior, prin cererea înregistrată la 4 septembrie 2002, solicitând să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor juridice prin care imobilul a intrat în patrimoniul S.C.A.T. Borsec, fiindcă aceasta nu a fost niciodată proprietar tabular şi nici deţinătoarea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 787 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Harghita investit prin declinare de competenţă de Judecătoria Topliţa, prin sentinţa civilă nr. 138 din 31 martie 2003, a fost respinsă acţiunea, avându-se în vedere în esenţă că nu sunt incidente prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, întrucât acestea vizează actele de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu sau fără titlu valabil. Ca urmare, contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni sau părţi sociale nu intră sub incidenţa acestui text, întrucât obiectul lor nu îl constituie activele imobiliare ale societăţii, ci dreptul de proprietate asupra părţii din capitalul social deţinut de stat sau unităţile administrativ-teritoriale, după caz, la aceste societăţi.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, considerându-se că în cadrul acţiunii depuse la 4 august 2002 reclamanţii s-au referit şi la anularea tuturor actelor juridice prin care imobilul revendicat a ajuns în proprietatea statului. Se reţine în considerentele sentinţei că după dezbaterea cauzei în fond, cu ocazia depunerii concluziilor scrise reclamanţii au mai solicitat şi constatarea nulităţii tuturor actelor juridice prin care imobilul a intrat în patrimoniul S.C.A.T. Borsec, fiind indicat pentru prima dată contractul de vânzare-cumpărare nr. 2676 din 28 decembrie 1995, precum şi actul adiţional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 38 din 10 august 1999. S-a reţinut buna credinţă a dobânditorilor cu ocazia încheierii acestor contracte, în raport de prevederile art. 1899 C. civ. şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 82 din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
S-a reţinut că în adevăr imobilul în litigiu a format proprietatea defuncţilor E.C. şi E.S., autorii reclamanţilor. Ulterior, prin încheierea C.F., imobilul a devenit proprietatea Statului Român, cu drept de administrare în favoarea I.B.C. Borsec, înscriere făcută sub B 5. Apoi, în baza prevederilor Legii nr. 115/1995 şi a HG nr. 1041/1990 a fost înfiinţată S.C.A.T. Borsec, care a preluat activul şi pasivul unităţilor desfiinţate, respectiv I.B.C. Borsec, imobilul în litigiu fiind înscris în activul noii societăţi.
Aceasta a vândut prin licitaţie publică imobilul în litigiu, astfel că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2676 din 28 decembrie 1995, pârâta SC E. SRL a devenit proprietara vilei nr. 6 (Olga).
S-a apreciat că această operaţiune s-a efectuat cu bună-credinţă, cumpărătorii neputând cunoaşte o altă situaţie decât cea cuprinsă în C.F. şi în actele normative aplicabile, vânzarea la licitaţie publică efectuându-se în conformitate cu prevederile HG nr. 634/1991, modificată prin HG nr. 758/1991 şi 545/1992.
Cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 38/1999 şi a actului adiţional nr. 1, Curtea şi-a însuşit în totul opinia tribunalului.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat recursul de faţă, în condiţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa a dat o interpretare greşită legislaţiei în materie şi că nu s-a ţinut seama de probele efectuate, respectiv de cuprinsul actului de proprietate al autorilor lor anexă la Decretul nr. 92/1950. Se arată în motivele de recurs depuse în termenul legal, că imobilul în litigiu nu a ieşit niciodată din patrimoniul fraţilor E. şi succesorilor acestora, întrucât preluarea lui prin Decretul nr. 92/1950 a fost abuzivă, nelegală. Nu a operat preluarea activului în baza HG nr. 1041/1990, acesta fiind un act administrativ al puterii executive care nu poate modifica o lege, iar Legea nr. 15/1990 nu prevede dobândirea automată a dreptului de proprietate, aceasta fiind condiţionată de emiterea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Cu privire la incidenţa prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se arată în motivarea recursului că toate părţile cunoşteau că vila Olga este un imobil naţionalizat sau trebuiau să cunoască această situaţie cu minime diligenţe şi ca urmare să se abţină de a vinde şi cumpăra un imobil aparţinând altor persoane decât statul.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Aşa cum se reiterează şi în concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor în recursul de faţă, reclamanţii au cerut să se constate nulitatea absolută a două contracte de vânzare-cumpărare, unul încheiat în anul 1999 şi cel de-al doilea la 28 decembrie 1995.
Această a doua solicitare a fost făcută după introducerea acţiunii şi în mod expres, cu indicarea numărului şi datei de încheiere a contractului, la data de 18 februarie 2004; prin precizările la acţiunea introductivă (fila 124 dosar nr. 2104/2003 al Tribunalului Harghita).
Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, termen ce a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145 din 9 noiembrie 2001 cu câte 3 luni.
Prin urmare, potrivit acestei prevederi legale, dreptul la acţiune, indiferent de cauza de nulitate, se prescrie în termenul menţionat.
În speţă, acesta a fost depăşit pentru că s-a cerut constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2676 din 28 decembrie 1995 numai la data de 18 februarie 2004, aşa cum s-a menţionat.
Prin urmare, acţiunea în constatarea nulităţii contractului, nu putea fi admisă în raport de prevederile menţionate.
Soluţia de respingere a cererii se impune şi dacă se are în vedere „precizarea" acţiunii înregistrată la prima instanţă investită la data de 4 septembrie 2002 (fila 21, dosar nr. 1371/2002 al Judecătoriei Topliţa).
În primul rând se constată că prin această nouă cerere au fost introduşi în cauză în calitate de pârâţi Consiliul Local Borsec şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, nu a fost schimbat obiectul cererii, ce viza în mod expres constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 38 din 10 august 1999. Este adevărat că în „motivele" cererii se arată că este nevoie ca instanţa de judecată să constate nulitatea absolută a tuturor actelor juridice prin care imobilul a intrat în patrimoniul S.C.A.T. Borsec, însă aceasta nu constituie o investire în concret a instanţei, ce implica în mod necesar individualizarea contractelor a căror nulitate s-a cerut se constata. Dar, oricum şi această cerere generală este depusă peste termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din legea aplicabilă, astfel că nu putea fi admisă.
De altfel, şi pe fond soluţia este în afara criticii, pentru că ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză, au hotărât corect că vânzarea-cumpărarea în discuţie s-a realizat prin licitaţie publică şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data realizării ei.
Cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 38 din 10 august 1999 şi a actului adiţional la acesta, se constată că instanţa de apel, care şi-a însuşit în totul opinia tribunalului, se constată că în adevăr prevederile invocate în sprijinul acestei cereri nu sunt aplicabile în speţă.
În adevăr sub incidenţa prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 intră actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi.
Cu privire la aceste acte juridice se prevede că sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
În alin. (2) al aceluiaşi text se prevede că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) sunt lovite de nulitate absolută, buna-credinţă neputând fi invocată în aceste cazuri.
Rezultă că în ambele alineate ale textului redat se face referire expresă la actele juridice de înstrăinare, ceea ce înseamnă că se are în vedere activul imobiliar ce a format obiectul înstrăinării.
Aşadar aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în situaţia contractului supus analizei, ce a avut ca obiect acţiuni în cadrul procesului de privatizare, respectiv părţi din capitalul social şi nu active, ce alcătuiesc patrimoniul societăţii.
Faţă de cele arătate, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de E.A., E.A.C., E.G.M., E.O., H.L., R.M.D., S.G.R., W.M.J., W.R.I. şi W.Ş.T. împotriva deciziei nr. 82/A din 15 februarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4239/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3854/2005. Civil → |
|---|
