ICCJ. Decizia nr. 4401/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4401
Dosar nr. 28393/1/2005
Şedinţa publică din 8 mai 2006
Constată că prin sentinţa civilă nr. 801 din 29 aprilie 2005 Tribunalul Timiş a admis contestaţia formulată de către B.E. împotriva dispoziţiei nr. 2135 din 7 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi în consecinţă, a obligat pe intimat să rezolve notificarea în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
A fost respinsă cererea de obligare la restituirea în natură a apartamentelor menţionate în contestaţie şi de intabulare a dreptului de proprietate. De asemenea, a fost respinsă cererea faţă de Consiliul local al Municipiului Timişoara, considerându-se că a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a avut în vedere caracterul nelegal al dispoziţiei atacate care a respins notificarea cu motivarea că petenta nu a completat dosarul, în termenul prevăzut de lege, cu actele doveditoare care să lămurească neconcordanţa de prenume între actele de stare civilă şi cartea funciară şi respectiv, nu a radiat ipotecile din cartea funciară.
A reţinut instanţa că au fost făcute dovezi în legătură cu identificarea de persoane, conform certificatului din anul 1944 emis de Primăria Timişoara, contractului de vânzare-cumpărare din anul 1942 şi menţiunilor existente în cartea funciară.
S-a concluzionat că notificanta a făcut dovada calităţii sale de proprietară tabulară asupra imobilului din Timişoara, dovada faptului că acest imobil a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950 şi că intră astfel, în categoria imobilelor preluate abuziv de către stat, ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.
În legătură cu faptul că nu au fost radiate sarcinile imobilului, tribunalul a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, această obligaţie revine unităţii deţinătoare, iar nu persoanei îndreptăţite care solicită restituirea.
Împotriva sentinţei a declarat apel Primarul Municipiului Timişoara, care a susţinut că în mod greşit a fost admisă contestaţia, în condiţiile în care în dosarul administrativ contestatoarea figurează numai cu prenumele E., în timp ce în actele de identitate figurează cu două prenume E.A. De asemenea, contestatoarea nu s-a conformat nici prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu a radiat din cartea funciară ipotecile înscrise asupra imobilului, pentru a se putea dispune restituirea în natură a acestuia.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1624 din 6 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
În considerentele deciziei s-a reţinut caracterul nefondat al criticilor, constatându-se că, deşi în actele de identitate contestatoarea figurează cu două prenume, E.A., iar în extrasul C.F. Timişoara proprietarul tabular are un singur prenume, E., rezultă în acelaşi timp, din examinare contractului vânzare-cumpărare în temeiul căruia a fost înscris în C.F. dreptul de proprietate, că imobilul în litigiu a fost cumpărat de numita B.E., născută R., iar potrivit certificatului nr. 8/361 din 26 iunie 1944 eliberat de Primăria Timişoara, R.E. a deţinut în Timişoara numai acest imobil.
S-a apreciat totodată, că nici preluarea clădirii în temeiul Decretului nr. 92/1950 nu s-a făcut în baza actului de identitate al proprietarului tabular, ci în temeiul menţiunilor înscrise în C.F., astfel încât în prezent Statul Român nu se poate prevala de o aparenţă neconcordanţă cu privire la identitatea persoanei îndreptăţite, pentru a-i refuza acesteia dreptul la măsuri reparatorii.
Referitor la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că, pe de o parte, numai proprietarul tabular poate solicita acest lucru, iar pe de altă parte, din interpretarea textului de lege rezultă că obligaţia de restituire incumbă pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Timişoara care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Greşita apreciere pe care instanţa a făcut-o în legătură cu identitatea de persoane, în condiţiile în care în dosarul administrativ nu a fost completat actele înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru a se înlătura neconcordanţa cu privire la prenume;
- Contrar celor reţinute de instanţă, contestatoarea avea obligaţia, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să radieze ipotecile din cartea funciară, pentru ca imobilul să poată fi restituit liber de sarcini.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanţele au rezolvat în mod corect cele două aspecte învederate prin motivele de recurs.
Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
- Împrejurarea că în dosarul administrativ nu au fost depuse, astfel cum se susţine, până la momentul rezolvării notificării, actele care să înlăture neconcordanţa în legătură cu prenumele notificantei, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a soluţiei pronunţate.
Termenul instituit de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor în sprijinul notificării, este reglementat pentru faza procedurii prealabile (pentru a se asigura finalizarea acesteia într-un termen rezonabil).
În faţa instanţei însă, în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptăţită poate administra probe în sprijinul pretenţiilor sale şi în dovedirea caracterului nelegal al dispoziţiei atacate.
Altminteri, cenzurarea actului unităţii deţinătoare numai pe baza dovezilor aflate în dosarul întocmit de acesta s-ar realiza pur formal, iar accesul la justiţie ar fi astfel îngrădit.
Or, din probele administrate în procedura judiciară a rezultat, pe situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului (aspect care de altfel, scapă cenzurii instanţei de recurs, care realizează doar control de legalitate), existenţa identităţii între persoana care a formulat notificare şi cea care a apărut ca proprietar tabular al imobilului până la momentul preluării bunului ca efect al naţionalizării.
Statuarea instanţei de judecată, rezultat al unei verificări jurisdicţionale, realizate pe baza probelor administrat în cauză, se opune recurentului, care nu se poate apăra susţinând în continuare că din dosarul administrativ întocmit lipsesc actele doveditoare şi ca atare, dispoziţia pe care a emis-o ar fi legală.
- Referitor la dispoziţiile art.9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 interpretarea şi aplicarea acestora s-au realizat în mod corect de către instanţă.
Astfel, potrivit textului menţionat, „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Este evident din conţinutul textului, că persoana căreia îi revine obligaţia de a elibera de sarcini imobilul este aceeaşi cu cea care urmează să restituie în natură bunul, adică unitatea deţinătoare în sensul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Interpretarea în sens contrar a recurentului este lipsită de orice logică juridică şi pentru faptul că intimata- contestatoare nemaiavând calitatea de proprietar tabular, urmare a preluării bunului de către stat, nu mai poate efectua acte juridice asupra acestuia.
Faţă de considerentele expuse, criticile de nelegalitate formulate în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au fost găsite ca neîntemeiate şi vor fi respinse în consecinţă.
În ce priveşte întemeierea căii de atac şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmează să se constate că respectivul motiv de recurs a fost indicat în mod formal, în condiţiile în care nu s-a arătat ce anume act juridic dedus judecăţii a fost interpretat în mod greşit, schimbându-i-se natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, aşa cum impune textul de lege.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmare a respingerii recursului declarat, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată, conform solicitării acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 1624 din 6 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent la 193 RON cheltuieli de judecată către intimata B.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4351/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 430/2005. Civil → |
|---|
