ICCJ. Decizia nr. 4402/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4402
Dosar nr. 27002/1/2005
nr. vechi 10540/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Examinând actele şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 23 martie 2004, numitul G.S.L. a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Iaşi şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii judeţului Iaşi să se dispună anularea dispoziţiei nr. 3543/2004 emisă de primul pârât prin care i-a fost respinsă notificarea privind imobilul situat în Iaşi.
Pârâta Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturii Iaşi a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi arătând că nu îi revin atribuţii de decizie în soluţionarea notificărilor.
Prin sentinţa civilă nr. 680 din 10 septembrie 2004, Tribunalul Iaşi a admis excepţia şi a respins contestaţia faţă de această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Pe fond, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a avut în vedere, conform motivării, că:
- dispoziţia contestată a fost emisă de către Primarul municipiului Iaşi, Comisia judeţeană neavând atribuţii de a soluţiona notificarea.
- contestatorul a dovedit că este succesorul numitei G.L., însă dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului în litigiu nu a fost stabilit, probatoriile fiind insuficiente;
- cum sarcina probei, potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., revenea contestatorului, în mod corect notificarea acestuia a fost respinsă.
Apelul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 360 din 8 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi; a fost schimbată în parte sentinţa iar pe fond admisă contestaţia împotriva pârâtului Primarul municipiului Iaşi; a fost anulată dispoziţia şi s-a stabilit obligaţia în sarcina acestuia de a face contestatorului o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului situat în Iaşi.
Curtea de apel a reţinut şi motivat că, în cele două faze ale judecăţii, contestatorul a făcut dovada deplină cu înscrisuri emise de Arhivele Naţionale, de autorităţile administrative şi fiscale, că autoarea sa a fost proprietar al imobilului în litigiu, preluat abuziv de stat, astfel încât sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii conform notificării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invederând că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu privire la semnificaţia noţiunii de „acte doveditoare" ale dreptului de proprietate. S-a susţinut că nu au fost dovedite de către contestator elementele esenţiale care să fi justificat admiterea notificării.
Recursul este nefondat.
Curtea de apel a reţinut în mod corect că prin înscrisuri necontestate, inclusiv unele care atestau plata impozitelor pentru imobilul în litigiu, contestatorul a dovedit că autoarea sa, G.L., a fost proprietar al imobilului situat în Iaşi. Sunt edificatoare în acest sens dovezile eliberate de Arhivele Naţionale, care se coroborează cu înscrisurile emise de organele administrative şi fiscale (filele 4 şi următoarele dosar apel), toate formând convingerea deplină în sensul arătat.
În consecinţă, cum soluţia pronunţată în apel este legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 360 din 8 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 4822/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 449/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|