ICCJ. Decizia nr. 4424/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 466 din 2 iulie 2003, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulată de H.P. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea sa, contestatorul a solicitat obligarea primăriei să-i restituie în natură suprafața de 3.461 mp teren, preluat în mod abuziv de către stat, nefiind de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent stabilite prin dispoziția nr. 187 din 21 martie 2003, emisă de Primăria Câmpulung Moldovenesc.
Restituirea în natură nu mai este posibilă, deoarece pe teren au fost edificate blocuri de locuințe, iar propunerile de restituire a altor suprafețe de teren nu pot fi materializate, întrucât acele suprafețe aparțin altor persoane.
Având în vedere că Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești numai în cazul imobilelor cu destinația de locuințe, în mod corect s-au propus petentului măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau acțiuni.
în ceea ce privește suprafața de teren, s-a constatat că, prin notificare, H.P. a solicitat 3.461 mp și nu 3.641 mp, cum pretinde.
Apelul contestatorului a fost respins prin decizia civilă nr. 117 din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava care, reținând aceeași situație de fapt ca instanța de fond, a constatat că aceasta a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. în ceea ce privește solicitarea de a se acorda un alt teren în schimb, instanța de apel a reținut că H.P. nu a făcut dovada că ar exista suprafețe de teren disponibile.
împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs contestatorul.
Fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., contestatorul susține că hotărârea atacată este nelegală, deoarece măsurile reparatorii au fost acordate pentru o suprafață mai mică decât cea solicitată, suprafața indicată în notificare datorându-se unei erori produse prin inversarea cifrelor.
Se mai arată că instanțele au făcut o aplicare greșită a legii, deoarece puteau să acorde în compensație un alt teren disponibil din cele pe care primăria le-a închiriat sau arendat. Legea mai prevede și posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin prestarea unor servicii, variantă pe care unitatea notificată a ignorat-o.
Recursul este fondat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2004, natura măsurilor reparatorii, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, se stabilește și în funcție de destinația imobilului din momentul preluării. Dacă imobilul avea destinația de locuință, conform art. 24 alin. (2) din lege, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești, persoana îndreptățită putând opta și pentru celelalte forme de restituire prin echivalent.
Prin notificarea înregistrată la primărie la data de 30 iulie 2001, contestatorul a solicitat teren în echivalent sau despăgubiri bănești pentru suprafața de 3.461 mp, arătând că pe terenul expropriat în anul 1987, se aflau construcții.
Din convenția de vânzare cumpărare încheiată la 24 noiembrie 1969 rezultă ca H.P. a cumpărat de la O.G. și C.L. imobilul compus din 5.761 mp teren și construcții (o casă, grajd și bucătărie).
Prin sentința civilă nr. 3305 din 2 octombrie 1995, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a constatat că reclamantul a dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2.100 mp și a construcțiilor edificate pe acesta.
Aceeași judecătorie, la data de 12 noiembrie 2002 a pronunțat sentința civilă nr. 1707, ce ține loc de act de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 3.661 mp. Din considerentele sentinței rezultă faptul că pe teren se aflau construcții, imobilul fiind folosit ca atare de contestator până în anul 1978, când a fost expropriat conform Decretului nr. 2 din 15 ianuarie. Deși în scripte este menționată ca fiind expropriată suprafața de 3.661 mp teren, faptic s-au expropriat 4.800 mp.
Prin urmare, conform documentelor aflate la dosar, imobilul expropriat avea destinația de locuință la momentul preluării, beneficiind astfel de măsurile reparatorii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că măsura reparatorie pentru care a optat contestatorul constă, în principal, în atribuirea unei suprafețe de teren în compensare, înalta Curte constată că, în sensul Legii nr. 10/2001, nu era sarcina acestuia de a demonstra existența unor suprafețe disponibile, așa cum în mod eronat reține curtea de apel. Dovada faptului că măsura pentru care a optat persoana îndreptățită nu se poate aplica aparține unității deținătoare, instanța fiind datoare să facă verificări în acest sens.
Deoarece reclamantul-recurent a indicat existența unor suprafețe de teren libere de construcții, posibil a fi atribuite în compensare, instanța de apel era datoare să administreze probe pentru a stabili dacă acele suprafețe aparțin pârâtei, cum susține recurentul sau altor persoane, cum susține pârâta.
Reținând că suprafețele de teren respective aparțin altor persoane, fără să existe dovezi în acest sens, instanța de apel nu a stabilit deplin situația de fapt în raport cu care să se aplice dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea recurentului de a primi în compensare teren.
De aceea, în temeiul dispozițiilor art. 312 și art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de contestator a fost admis, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza aceleiași curți de apel în vederea rejudecării apelului.
Cu ocazia rejudecării, instanța va face verificările necesare și va administra toate probele care se impun pentru a hotărî dacă opțiunea contestatorului, în sensul acordării unui teren în schimbul celui expropriat, poate fi aplicată.
în ceea ce privește critica referitoare la suprafața de teren pentru care s-au acordat măsuri reparatorii, aceasta nu este întemeiată.
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială și prevede anumite termene în cadrul cărora pot fi depuse cererile și documentele persoanelor îndreptățite. în condițiile în care prin notificare petentul a solicitat suprafața de 3.461 mp de teren, dacă s-a aflat în eroare cu privire la suprafața cerută, ar fi trebuit să facă precizările necesare în cadrul termenului instituit de lege pentru depunerea notificărilor. A acorda în cadrul procedurii judiciare o suprafață suplimentară față de ceea ce s-a cerut prin notificare, ar însemna a se eluda dispozițiile legale privind parcurgerea obligatorie a procedurii administrative, ceea ce nu este permis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4425/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4437/2005. Civil → |
|---|
