ICCJ. Decizia nr. 4431/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2459 din 27 noiembrie 2003, Judecătoria Câmpina, respingând excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât, a respins acțiunea formulată de reclamanții C.I., C.L. și T.M., în contradictoriu cu pârâtul M.G. și intervenientele M.E. și Ț.V., obligând pe reclamanți să plătească pârâtului cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. 1878/2003, având ca obiect pretenții, în care figurează aceleași părți, calitățile fiind schimbate, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale de cererea principală, după ce în prealabil, la termenul din 25 septembrie 2003, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de M.G.
Prin cererea reconvențională, C.I., C.L. și T.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4555 din 11 noiembrie 1997 de BNP I.M., transcris la nr. 10246 din 18 noiembrie 1997 la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Câmpina și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1380 din 22 februarie 1995, transcris sub nr. 1773-1774/1995, pentru cauză ilicită, deoarece, cu rea credință, părțile contractante au omis să menționeze existența construcțiilor, constând în casă de locuit și anexe gospodărești.
Din probele administrate în cauză, nu a rezultat că la data încheierii contractelor, părțile au urmărit și înstrăinarea construcțiilor existente pe teren și că s-a plătit un preț pentru acestea, obiectul vânzării constituindu-l în ambele contracte numai suprafața de 185 mp teren, cu privire la care proprietarul inițial, N.P. avea un drept exclusiv.
Asupra construcțiilor existente pe teren, N.P. exercita un drept de coproprietate alături de fosta soție, G.M., autoarea reclamanților, care avea doar un drept de superficie asupra terenului.
Contractele încheiate nu au avut scopul de a frauda interesele autoarei reclamanților, care până la deces nu a înțeles să își valorifice drepturile sale.
Apelul declarat de reclamanți a fost respins prin decizia civilă nr. 551 din 1 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, care a reținut că cele două contracte au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, fără a frauda interesele unei alte persoane.
Prin sentința civilă nr. 1411/2000 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia civilă nr. 2036/2000 a Tribunalului Prahova și irevocabilă prin decizia civilă nr. 589 din 28 februarie 2001, s-a constatat că N.P. și G.M. au edificat construcțiile ce se află pe teren. în această situație, reclamantele T.M. și C.E. sunt proprietare ale construcțiilor, fiind singurele moștenitoare ale mamei lor, G.M.
împotriva deciziei, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs reclamanții C.I., C.L. și T.M.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., reclamanții au arătat că cele două sentințe sunt nelegale.
Astfel, instanța de fond a respins ca inutile probele solicitate la data de 9 octombrie 2003, deoarece au fost deja administrate în dosarele nr. 2095/1998 și 1202/2002, încălcând principiul nemijlocirii administrării probelor.
Se mai arată că instanța de fond a preluat ad literam motivarea din sentința civilă nr. 1411, pronunțată în dosarul nr. 2095/1998 al Judecătoriei Câmpina, deși temeiurile de fapt și de drept din cele două dosare erau diferite.
Sub aspectul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții susțin că motivarea instanțelor nu are legătură cu fondul pricinii, deoarece nu a luat în considerare probele administrate în cauză, din care rezultă că N.P. a edificat construcțiile împreună cu G.M.
Mai susțin reclamanții, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor administrate, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor reiterate în calea de atac, incidente fiind dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
în cauză, ar fi fost necesară efectuarea unei expertize de specialitate, respinsă ca inutilă. De asemenea, reclamanții ar fi trebuit să depună copia unor înscrisuri aflate într-un dosar penal, dar au fost decăzuți din probă. Au solicitat citarea la interogatoriu a intervenientei Ț.V. și aplicarea art. 225 C. proc. civ., instanța refuzând să dea curs solicitărilor reclamanților. Instanțele nu au analizat nici înscrisurile depuse la dosar cu borderou.
Recursul nu este fondat.
în ceea ce privește critica ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că la termenul din 9 octombrie 2003, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, doi martori, expertiză topometrică și cercetare locală. Instanța a respins proba cu expertiză topometrică și cercetare locală ca inutile, deoarece au fost deja administrate în dosarele 2095/1998 și 1202/2002, ce au fost atașate.
Principiul nemijlocirii s-a născut din necesitatea reconstituirii de către instanțele de judecată a unor fapte și împrejurări în funcție de care se va pronunța hotărârea. Aceasta presupune cercetarea directă și nemediată a tuturor elementelor care slujesc la dezlegarea pricinii.
Obiectul acțiunii de față constă în nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, nulitate datorată unei cauze pe care reclamanții o consideră a fi fost ilicită, și anume prejudiciul creat moștenitorilor numitei G.M. prin înstrăinarea construcțiilor ce aparțineau și acesteia din urmă, în calitate de coproprietar. De asemenea, se pretinde, că în realitate ar fi fost înstrăinată o suprafață mai mare de teren.
Prin urmare, instanțele urmau să determine obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanțele nu au încălcat principiul nemijlocirii, atunci când au apreciat că proba cu expertiză este inutilă pentru că a mai fost administrată în alte dosare. De altfel, instanțele au reținut și faptul că problema delimitării în teren a suprafeței nu mai poate fi pusă în discuție, fiind opozabilă părților, eventuale neconcordanțe privind identificarea terenului nefiind de natură a duce la concluzia că cele două contracte au fost încheiate cu intenția de a frauda interesele unei alte persoane.
în ceea ce privește criticile referitoare la faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nemotivată și că instanța a schimbat natura și înțelesul actului juridic dedus judecății, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate.
în afară de faptul că nu a preluat ad literam motivarea sentinței civile nr. 1411 din 17 mai 2000 a Judecătoriei Câmpina și de faptul că, în apel, hotărârea instanței de fond nu a fost criticată sub acest aspect, ambele instanțe au motivat hotărârile conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere natura cauzei deduse judecății.
Se mai susține că motivarea instanțelor nu are legătură cu fondul pricinii, deoarece nu a luat în considerare probele administrate în cauză. Această critică nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum susțin reclamanții, deoarece, doar hotărârile pronunțate fără nici un temei legal sau care au făcut o greșită aplicare a legii atrag incidența acestui text.
Susținerile reclamantului sunt specifice pct. 7 al art. 304 din cod, dar, așa cum s-a arătat, hotărârile pronunțate sunt motivate, avându-se în vedere probele administrate în cauză și obiectul pricinii.
Ambele contracte de vânzare-cumpărare se referă la suprafața de 185 de mp teren ce a aparținut proprietarului N.P., care, la rândul său, l-a dobândit prin moștenire de la defunctul său tată.
Contractele nu cuprind nici o clauză neclară, de natură a duce la concluzia că imobilul înstrăinat ar cuprinde și altceva decât suprafața de teren menționată, astfel încât drepturile unor terțe persoane să fi fost afectate.
Mai susțin reclamanții că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra probelor administrate, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor reiterate în calea de atac.
Nici aceste critici nu sunt întemeiate.
Pentru a se putea folosi acest motiv de casare, este necesar ca un mijloc de apărare să fi fost invocat înaintea instanței, iar instanța să fi omis să se pronunțe asupra lui.
în cauză, reclamanții au solicitat probe la instanța de fond care a admis în parte cererea, respingând ca inutile proba cu expertiză și cercetare locală.
în apel, reclamanții nu au cerut alte probe, menționând doar cu ocazia dezbaterilor, că în situația în care instanța apreciază că se impune, solicită completarea probatoriului.
Cu privire la chemarea la interogatoriu a intervenientei Ț.V., se constată că la termenul din 30 octombrie 2003, instanța, la solicitarea apărătorului reclamanților, a încuviințat citarea acesteia cu mențiunea "personal la interogatoriu", dar aceasta a refuzat să se prezinte.
Conform art. 225 C. proc. civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
Din interpretarea textului de lege, rezultă că neprezentarea la interogatoriu nu poate fi considerată drept o mărturie deplină, atunci când există posibilitatea administrării altor probe, cu atât mai mult cu cât există și alte persoane în cauză cu aceeași calitate procesuală, aceleași drepturi și același interes.
La același termen, reclamanții au fost abilitați să obțină copii de pe declarațiile date în dosarul penal, aceștia depunând la termenul următor o serie de înscrisuri (filele 70 - 86 din dosarul de fond). La termenul din 20 noiembrie instanța de fond a respins cererea reclamanților de acordare a unui nou termen pentru a mai depune și alte copii ale înscrisurilor din dosarul penal, constatând că actele și lucrările dosarului sunt suficiente pentru stabilirea situației de fapt. De asemenea, înscrisurile depuse au fost avute în vedere de instanța de fond, care s-a pronunțat în urma analizării întregului probatoriu administrat.
Prin urmare, și aceste critici invocate doar în recurs, nu și în apel sunt neîntemeiate.
Față de cele mai sus arătate, recursul reclamanților a fost privit ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4429/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4321/2005. Civil → |
|---|
