ICCJ. Decizia nr. 4462/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 224 din 4 martie 2003, Judecătoria Carei a admis în parte acțiunea reclamantului G.G. așa cum a fost precizată împotriva pârâților G.M., D.E., C.E. și a constatat că părțile au fost coproprietari asupra imobilului înscris în C.F. 290 nedefinitiv Ianculești, nr. top 400, 401 în natură teren în suprafață de 1400 mp, în cote de 1 parte fiecăruia; s-a constatat că pe aceste nr. topografice, reclamantul și pârâta G.M. au construit o casă de locuit, reclamantul având o cotă de 2/3 părți din casă, iar pârâta ? parte din casă; a fost admisă în principiu cererea de ieșire din indiviziune privind imobilul înscris în C.F. nr. 290 nedefinitiv Ianculești nr. top 400, 401, teren în suprafață de 1400 mp, atribuind reclamantului cotele pârâtelor D.E. și C.E. de câte 1 parte, obligând pe reclamant să plătească pârâtelor suma de câte 5.250.000 lei drept sultă din teren, urmând ca reclamantul să rămână în indiviziune cu pârâta G.M., care are cota de 1 din teren.

S-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra terenului de sub nr. top 400, 401 în favoarea reclamantului în cotă de 3 părți, în favoarea pârâtei G.M. în cotă de 1 părți cu deschiderea unei coli de C.F., cu notarea casei pe aceste nr. topografice și cu intabularea casei în cota de ? părți în favoarea reclamantului și ? parte în favoarea pârâtei G.M.

A respins acțiunea reclamantei G.A. împotriva pârâților pentru constatarea dreptului de proprietate asupra casei.

Pentru a pronunța astfel, judecătoria a reținut că părțile au fost coproprietare asupra imobilului descris în dispozitivul sentinței în suprafață de 1400 mp, pe care reclamantul împreună cu mama sa pârâta G.M. au construit o casă de locuit. Conform expertizei și completării la expertiză, instanța de fond a reținut că valoarea terenului a fost de 12.000.000 lei și în baza art. 728 C. civ. a admis în principiu cererea de ieșire din indiviziune, conform cotelor de proprietate, cu obligația reclamantului la plata sultei de 5.250.000 lei către pârâte, iar cu G.M. a rămas în indiviziune. A respins ca nefondată acțiunea reclamantei G.A. pentru constatarea dreptului de proprietate asupra casei.

împotriva acestei sentințe în termen și legal timbrat a declarat apel reclamantul G.G. și pârâta G.M. care a fost respins prin decizia civilă nr. 326 A din 4 iunie 2003 de către Tribunalul Satu Mare.

împotriva hotărârilor pronunțate, reclamantul G.G. și pârâta G.M. au declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 899/R din 1 octombrie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis recursul împotriva deciziei nr. 326 din 4 iunie 2003, pe care a modificat-o în sensul că admițând apelul acelorași părți a schimbat în parte sentința civilă nr. 224 din 4 martie 2003 a Judecătoriei Carei astfel: a înlăturat obligația reclamantului la plata sultei de 5.250.000 lei față de intimată-pârâtă C.E. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A obligat pe intimata C.E. la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea recurenților.

împotriva acestei hotărâri au declarat din nou recurs, reclamanții G.G. și G.M. invocând nerespectarea dreptului de proprietate.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel sau cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin aceasta s-a soluționat fondul pricinii, sunt irevocabile.

Din cuprinsul textelor legale menționate rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara de partea nemulțumită un singur recurs, această regulă fiind în concordanță și cu principiul puterii lucrului judecat prevăzut de art. 166 C. proc. civ.

în speță, decizia civilă nr. 899/R din 1 octombrie 2003, a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea cu ocazia soluționării unui recurs și în consecință nu mai poate fi, la rândul său, atacată pe calea recursului.

Astfel fiind, recursul declarat de reclamanții G.G. și G.M. a fost respins ca inadmisibil.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4462/2005. Civil