ICCJ. Decizia nr. 4475/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 3376 din 18 martie 2003 reclamanții D.N.Ș. și D.E. au chemat în judecată pe pârâții C.V., C.G., C.F., C.I. și C.M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în București.
Prin sentința civilă nr. 5913 din 2 octombrie 2003 Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea formulată de reclamanții D.N.Ș. și D.E. în contradictoriu cu pârâții C.V., C.G., C.F., C.I. și C.M., a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București.
Instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului din București, conform sentinței civile nr. 5844 din 16 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București definitivă și irevocabilă în baza căreia s-a emis dispoziția nr. 1065 din 29 mai 2001 a Primarului General al Municipiului București.
S-a mai reținut că prelungirea contractului de închiriere nu a operat în cauză pentru chiriași conform art. 13 din O.U.G. nr. 40/1999, întrucât potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză gradul avansat de deteriorare în care se află imobilul se datorează pârâților, care nu au întreținut în mod corespunzător imobilul, depozitând în interiorul imobilului și în curtea imobilului diferite ambalaje și recipiente în cantități considerabile, dând naștere unui adevărat focar de infecție.
împotriva sentinței mai sus menționate au declarat apel pârâții C.V., C.G., C.I., C.M. și C.F.
Prin decizia civilă nr. 150/A din 30 ianuarie 2004 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții C.V., C.G., C.F., C.I. și C.M. împotriva sentinței civile nr. 5913 din 2 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București în contradictoriu cu reclamanții D.N.Ș. și D.E.
Pentru a hotărî astfel curtea de apel a apreciat ca legală și temeinică sentința civilă a Judecătoriei sectorului 1 București.
în contra acestei decizii, au declarat recurs pârâții arătând că prin ea s-a adus atingere drepturilor lor constituționale motiv pentru care au cerut admiterea recursului și pe fond respingerea cererii reclamanților ca fiind prematur formulată.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate, respectiv înscrisuri, expertiza tehnică imobiliară, rezultă că pârâții nu s-au adresat proprietarilor pentru a prelungi contractul de închiriere în condițiile O.U.G. nr. 40/1999.
Astfel că, în mod corect instanța de apel a apreciat că prelungirea contractului de închiriere nu a operat de drept întrucât au fost încălcate prevederile art. 13 lit. h) din O.U.G. nr. 40/1999. In aceste condiții, proprietarii nu erau obligați să notifice pe chiriași în vederea încheierii unui contract de închiriere conform art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 40/1999; situație în care soluția instanței de apel este legală și temeinică.
Din culpa părților s-a dispus și evacuarea acestora în condițiile în care, în calitate de chiriași au produs stricăciuni locuinței, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică, la care nici una din părți nu a formulat obiecțiuni.
în consecință, criticile formulate în recurs nu pot fi reținute.
Față de cele de mai sus, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4416/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4518/2005. Civil → |
|---|
