ICCJ. Decizia nr. 4510/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4510

Dosar nr. 9624/200.

Şedinţa publică din 30 mai 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1687 din 3 noiembrie 2001, pronunţată de Judecătoria Fălticeni a fost respinsă cererea prin care, revizuentul L.D. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii L.C., P.N. şi O.A., revizuirea sentinţei civile nr. 1127 din 13 iunie 2002 a aceleiaşi instanţe, prin care a fost soluţionat partajul succesoral între părţi, privind succesiunea defuncţilor L.N. şi L.I.

Apelul declarat de revizuient împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 421 din 27 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.

Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs revizuentul, exprimându-şi nemulţumirea privind modul în care a fost soluţionat procesul de partaj succesoral.

Recursul este nefondat.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care nu este admisibilă decât în cazurile limitativ prevăzute în art. 322 pct. 1–9 C. proc. civ.

Or, prin cererea de revizuire, revizuentul a criticat hotărârea judecătorească pronunţată în partajul succesoral, referindu-se la aspecte ce vizau fondul litigiului şi nu a precizat temeiul juridic al cererii.

În acelaşi sens, revizuentul, prin motivele de recurs nu a criticat Decizia pronunţată de curtea de apel în această cauză, ci modul în care a fost soluţionat procesul de partaj succesoral, finalizat prin sentinţa a cărei revizuire a fost solicitată.

În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul L.D. împotriva deciziei nr. 421 din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4510/2005. Civil