ICCJ. Decizia nr. 4530/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4530
Dosar nr. 20458/200.
Şedinţa publică din 30 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta U.S.M. a solicitat punerea sub interdicţie a pârâtei S.G.
După un prim ciclu procesual, prin sentinţa nr. 720 din 16 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat prin Decizia nr. 1684 din 15 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că nu cunoaşte domiciliul pârâtei din Germania, unde a fugit din spital şi că instanţa de apel a fost lipsită de rol activ.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 64 din 13 ianuarie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a fost casată Decizia nr. 356 din 1 octombrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi a fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului reclamantei, cu îndrumarea ca instanţa, exercitându-şi rolul activ să administreze probele necesare pentru a stabili dacă pârâta se mai află în Germania şi, eventual, dacă mai este în viaţă.
Reinvestită astfel cu soluţionarea apelului, instanţa de trimitere s-a conformat acestor îndrumări, potrivit art. 315 alin. (19 C. proc. civ. şi, la termenul din 2 aprilie 2004, i-a încuviinţat reclamantei probele cu înscrisuri şi un martor.
La acelaşi termen, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă, reclamanta a precizat că a avut-o în grija sa o perioadă pe pârâtă şi s-a obligat să o aducă în instanţă.
La termenele următoare, respectiv la datele de 16 iunie 2004 şi 15 septembrie 2004, reclamanta nu a fost în măsură să îi aducă în instanţă nici pe pârâtă nici pe martorul încuviinţat şi nu a indicat domiciliul pârâtei.
De altfel, reclamanta a menţionat şi în motivele de recurs faptul că nu cunoaşte dacă pârâta locuieşte în România sau în Germania.
O condiţie obligatorie în cadrul procedurii interdicţiei este reglementată prin prevederile art. 33 alin. (2) şi (3) din Decretul nr. 32/1954, potrivit cărora instanţa va asculta pe cel a cărui punere sub interdicţie este cerută, pentru a constata starea sa mintală, iar dacă persoana respectivă nu este în stare să se înfăţişeze la instanţă, aceasta va fi audiată , în prezenţa procurorului, la locul unde se află.
Cum nici la instanţa de trimitere reclamanta nu a fost în măsură a indica locul în care se află pârâta pentru a fi audiată de instanţă sau prin comisie rogatorie, în mod corect instanţa de apel a confirmat soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta U.S.M. împotriva deciziei nr. 1684 din 15 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4610/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4528/2005. Civil → |
|---|
