ICCJ. Decizia nr. 462/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 462.
Dosar nr. 4610/200.
Şedinţa publică din 1 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 45 din 12 februarie 2002 întocmită în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi adresată Primarului Comunei Ghioroc, judeţul Arad, numita R.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Ghioroc, compus din construcţie şi teren.
Primarul comunei Ghioroc, judeţul Arad, prin dispoziţia nr. 140 din 23 mai 2002, a respins solicitarea numitei R.A. de restituire în natură a imobilului din comuna Ghioroc, înscris în C.F. „datorită faptului că s-au primit despăgubiri".
La data de 28 iunie 2002 R.A. s-a adresat instanţei judecătoreşti solicitând, în principal, anularea dispoziţiei nr .140 din 23 mai 2002 emisă de primarul comunei Ghioroc, judeţul Arad şi restituirea în natură a imobilului compus din casă şi teren de 1999 mp, cu obligarea reclamantei la restituirea despăgubirii primite, iar în subsidiar, restituirea suprafeţei de teren de 2249 mp înscris iniţial în C.F. c Ghioroc, precum şi diferenţa dintre despăgubirea primită şi valoarea reală a imobilului.
La 3 septembrie 2002 reclamanta R.A. şi-a întregit acţiunea introductivă de instanţă în sensul că a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe numitul H.N. şi a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul Local Ghioroc şi H.N. cu privire la imobilul din comuna Ghioroc, radierea dreptului de proprietate al cumpărătorului din cartea funciară şi înscrierea dreptului de proprietate al vânzătorului.
În motivarea cererii completatoare reclamantă a arătat că imobilul pe care îl revendică a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, act normativ neconstituţional, iar bunul a fost vândut pârâtului H.N. cu nesocotirea legii.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 166 din 8 aprilie 2003, a disjuns cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de cererea reclamantei de anulare a dispoziţiei emisă de Primarul Comunei Ghioroc şi a stabilit că Judecătoria Lipova este competentă să soluţioneze cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, căreia i s-a trimis dosarul.
Prin aceeaşi sentinţă s-a admis în parte acţiunea reclamantei, s-a anulat dispoziţia nr. 140/2002 emisă de primarul comunei Ghioroc şi s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 1999 mp teren evidenţiat în C.F. Ghioroc. S-a menţinut dispoziţia cu privire la casa cu nr. 213/B Ghioroc şi a fost obligat Consiliul Local Ghioroc să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 118.798.040 lei.
Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr.108 din 16 iulie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei R.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut şi motivat că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, vizate de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este de competenţa instanţei de drept comun, adică judecătoria. Având în vedere faptul că acest capăt de cerere, vizând o parte din imobilul revendicat (casa şi terenul aferent ), a fost disjuns, prima instanţă a dispus restituirea în natură doar a restului de teren de 1999 mp, aflat încă în proprietatea statului.
Întrucât valabilitatea titlului prezentat de pârâtul H.N. se va discuta într-un dosar distinct, în urma disjungerii şi declinării competenţei către Judecătoria Lipova, instanţele au considerat că nu se mai poate discuta în litigiul de faţă restituirea în natură către reclamată a părţii din imobil asupra căreia în prezent este proprietar tabular pârâtul H.N., cu atât mai mult cu cât, în subsidiar, reclamanta a fost de acord ca pentru această parte din imobil să primească despăgubiri.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menţinut sentinţa tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamanta R.A. care a criticat ca fără temei soluţia de disjungere a capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu motivarea că acţiunea trebuia judecată integral de tribunal având în vedere că Legea nr. 10/2001 a stabilit o competenţă absolută iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtul H.N. s-a întocmit în temeiul unui contract de închiriere care a expirat la 1 octombrie 1994.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Întrucât bunul nemişcător, după preluarea lui de către stat în baza Decretului nr. 223/1974, a fost înstrăinat unui terţ subdobânditor (pârâtului H.N.), reclamanta a înţeles ca, odată cu contestarea dispoziţiei emisă de primar şi prin care i s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, să atace cu acţiune în nulitate şi actul juridic de înstrăinare, demers nu numai îngăduit, dar chiar reglementat expres prin prevederile art. 46-48 din Legea nr. 10/2001, demers ce nu poate fi calificat, în nici un caz, ca fiind de drept comun şi de competenţa judecătoriei în primă instanţă, aşa cum greşit s-a apreciat în cauză.
În adevăr, din economia reglementărilor cuprinse în dispoziţiile art. 46 alin. (4) şi (5) şi art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare ale imobilelor care cad sub incidenţa acestei legi constituie o chestiune prejudicială a cărei soluţie poate avea o înrîurire covârşitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar ulterior judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri.
Conform art. 47 alin. (2), în cadrul acţiunilor pornite potrivit art. 46 şi art. 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la soluţionarea acelor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Rezultă, deci, că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică şi faza judecătorească.
Este obligatoriu ca instanţa care exercită controlul jurisdicţiei speciale administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârşitoare, determinantă, asupra cererii de restituire în natură a nemişcătorului.
Întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competenţă diferite, ambele cereri, atât acţiunea în nulitate, cât şi contestaţia împotriva dispoziţiei prin care s-a refuzat restituirea bunului în natură, trebuie soluţionate împreună, în ordinea arătată, de aceeaşi instanţă, jurisdicţia de fond pornind de la tribunal, secţia civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate şi într-un termen rezonabil a cererilor de restituire ale imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de reclamantă se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate cele două hotărâri, cu consecinţa reluării judecăţii la Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta R.A. împotriva deciziei nr. 108 din 16 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa nr. 166 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Arad, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4704/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4616/2005. Civil → |
|---|
