ICCJ. Decizia nr. 4635/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4635
Dosar nr. 8730/200.
Şedinţa publică din 1 iunie 2005
Asupra recursului de faţă, constată;
Prin sentinţa civilă nr. 832 din 10 octombrie 2003 Judecătoria Moreni a admis acţiunea formulată de reclamantele G.M. şi V.E., în contradictoriu cu pârâţii D.I. şi D.M. şi a constatat deschisă succesiunea după defunctul D.A.I., decedat la 16 aprilie 1994, cu ultim domiciliu în comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa a stabilit moştenitorii, cotele succesorale, compunerea masei succesorale şi a dispus sistarea stării de indiviziune existentă între moştenitori.
Prin aceeaşi sentinţă a fost anulat certificatul de moştenitor nr. 99 din 26 ianuarie 1995 eliberat de fostul notariat de Stat Judeţean Dâmboviţa şi actul de partaj voluntar autentificat sub nr.3091 din 25 mai 1996.
Prin Decizia civilă nr. 469 din 16 decembrie 2002 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul D.I.I. împotriva sentinţei menţionate.
Împotriva acestei decizii, la 26 mai 2004, a declarat recurs pârâtul D.I.I., referitor la care, Curtea, analizându-şi competenţa materială, a stabilit că sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 65 din 9 septembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 840 din 14 septembrie 2004, modificate prin Legea nr. 493/2004, publicată în M. Of. nr. 1071 din 18 noiembrie 2004.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale menţionate căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit acestui act normativ iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit curţilor de apel.
Aşa fiind, cum în materia cererilor de împărţeală judiciară, recursul se soluţionează, potrivit art. 1 pct. 3 din ordonanţa de urgenţă menţionată, de curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează a-şi declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Trimite la Curtea de Apel Ploieşti spre soluţionare cauza privind recursul declarat de pârâtul D.I. împotriva deciziei nr. 469 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4634/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4640/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|