ICCJ. Decizia nr. 4640/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4640Dosar nr. 9400/2005
Şedinţa publică din 1 iunie 200.
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 458/2004, Curtea de Apel Piteşti a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 4161/2003 pronunţată de Judecătoria Piteşti în litigiul având ca obiect, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 4113/1997, introdus de Municipiul Piteşti în contradictoriu cu pârâţii M.I., M.S. şi P.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut în esenţă că, prin contractul de vânzare-cumpărare ce formează obiectul litigiului, pârâta P.D. a vândut soţilor M., suprafaţa de 200 mp teren situat în Piteşti. La baza încheierii contractului, au stat adeverinţa de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie, eliberate vânzătoarei de către Comisia municipală de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Pretenţia Primăriei potrivit căreia, acest contract este nul deoarece se referă la un teren care, ulterior a trebuit să fie retrocedat proprietarilor iniţiali (R.D.) şi, deoarece, titlul de proprietate al vânzătoarei a fost anulat prin Decizia civilă nr. 203/2003, a fost considerată inexactă deoarece, procesul-verbal de punere în posesie nu a fost desfiinţat.
Pe de altă parte, Primăria prin acţiunea sa, încercând să rezolve pretenţiile succesorilor defunctului R.D., protejează de fapt interesele unor persoane fizice concret individualizate şi nu un interes general, aşa după cum ar trebui, în calitatea sa de administrator al bunurilor statului.
S-a mai reţinut faptul că, actul de vânzare-cumpărare nu este un act subsecvent faţă de titlul de proprietate deoarece s-a încheiat în anul 1997, iar titlul a fost anulat în anul 2003 astfel încât, nu se poate aplica principiul potrivit căruia, actul juridic secundar împărtăşeşte acelaşi regim ca şi actul juridic principal.
În opinia aceleiaşi instanţe, nu se poate vorbi nici de fraudă la lege de vreme ce contractul a fost cu mult timp anterior încheiat faţă de acţiunea în constatare a nulităţii titlului de proprietate.
De asemenea, nici acordul părţilor nu poate avea drept consecinţă anularea vânzării deoarece speţei nu-i sunt aplicabile prevederile art. 296 C. civ.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs Municipiul Piteşti, prin Primar, criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greşit s-a apreciat că, prin acţiunea promovată, Primăria protejează interese personale căci, în realitate, se doreşte numai intrarea în legalitate prin redarea proprietăţii în favoarea titularului real al dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, instanţa nu şi-a motivat în drept hotărârea şi a ignorat faptul că, prin anularea titlului de proprietate al pârâtei vânzătoare, au fost implicit, anulate şi celelalte acte ale acesteia, respectiv adeverinţa de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie.
Se mai critică faptul de a nu se fi dat eficienţă juridică acordului părţilor la admiterea acţiunii în sensul constatării nulităţii contractului.
În opinia recurentei, prin păstrarea acestui contract, se validează un act juridic ce nu mai are obiect.
Examinând recursul reclamantei atât prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform art. 306 C. proc. civ., se constată că, acesta este fondat.
Astfel, din probele administrate, coroborate cu recunoaşterile părţilor, rezultă fără dubiu că, terenul înstrăinat de P.D., făcea parte din fondul de rezervă al Primăriei şi fusese dobândit de aceasta prin reconstituire, în baza Legii nr. 18/1991.
Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ca urmare a revendicării acestuia de către fostul proprietar, Primăria a solicitat şi a obţinut, prin Decizia civilă nr. 203/2003 a Tribunalului Argeş (dos.f.17 fond) anularea titlului de proprietate obţinut de către vânzătoarea P.D.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, actele care atestau dreptul de proprietate al vânzătoarei asupra terenului, erau adeverinţa şi procesul verbal de primire în posesie, ambele acte fiind emise în luna septembrie 1997 de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Titlul de proprietate a fost emis în luna octombrie şi se referă la suprafaţa vândută, de 200 mp, fără a include şi alte imobile. Prin urmare, titlul de proprietate nu a stat la baza vânzării deoarece nu era emis.
Cum însă, nimeni nu poate înstrăina decât ceea ce i-a aparţinut cu titlu de proprietar, instanţele trebuiau să se pronunţe, chiar şi din oficiu, dar şi faţă de motivele de fapt invocate de reclamantă, dacă vânzarea era validă sau nu, de vreme ce a fost făcută în temeiul unor acte ce nu conferă dreptul de proprietate, deci nici dreptul de a dispune asupra bunului.
Pentru acest considerent, urmează a fi admis recursul şi a se dispune casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de apel care, în rejudecare va ţine seama de următoarele împrejurări, eventual suplimentând probatoriul.
Va analiza validitatea contractului de vânzare-cumpărare prin prisma atributelor dreptului de proprietate dobândit în temeiul adeverinţei şi procesului verbal de punere în posesie, comparativ cu titlul de proprietate.
Va examina comparativ, prin solicitarea extraselor de carte funciară, ordinea înscrierilor dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ţinând seama şi de dispoziţiile deciziei civile nr. 203/2003, cât şi de prevederile Legii nr. 7/1996.
Va solicita precizări din partea reclamantei în privinţa temeiului invocat, acela al fraudei la lege ca stând la baza încheierii contractului şi va verifica acest temei.
De asemenea, va examina acordul pârâţilor la constatarea nulităţii contractului ţinând seama de faptul că, potrivit înscrisurilor de la filele 30, 31, 32 recurs, aceştia au achiesat la cererea reclamantei. Totodată, va fi verificată susţinerea reclamantei potrivit căreia, pârâtei-vânzătoare i s-a atribuit o altă suprafaţă de teren în locul celei vândute, atribuire cu care, aceasta a fost de acord.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 313 C. proc. civ., urmează a se casa Decizia în sensul celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Piteşti prin Primar împotriva deciziei nr. 458/A din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 4161 din 10 noiembrie 2003 a Judecătoriei Piteşti şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4635/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4601/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
