ICCJ. Decizia nr. 4649/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4649

Dosar nr. 9688/200.

Şedinţa publică din 1 iunie 2005

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin încheierea din 29 ianuarie 2004 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe a fost admisă, în principiu, acţiunea formulată de reclamanţii Z.J., Z.A. împotriva pârâţilor Z.T.T., Z.E., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi şi a constatat deschisă succesiunea după defunctul Z.A., decedat la 17 decembrie 2001 în municipiul Sfântu Gheorghe, sens în care a stabilit moştenitorii şi cotele succesorale, compunerea masei succesorale (activ şi pasiv succesoral) şi a dispus efectuarea unor expertize pentru evaluarea bunurilor succesorale şi întocmirea propunerilor de lotizare.

Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse cererea prin care reclamanţii solicitau constatarea nulităţii absolute a contractului de întreţinere autentificat sub nr. 3834 din 12 decembrie 2001 şi a celui de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1551 din 12 iunie 2002 şi cea prin care se solicita includerea imobilului ce a făcut obiectul acestor contracte în masa succesorală, precum şi cererea prin care pârâta-reconvenţională B.I. solicita a i se recunoaşte o contribuţie de 50% la dobândirea apartamentului inclus în masa de împărţit.

Prin Decizia civilă nr. 343/Ap din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondat apelul declarat de S.J., Z.A. şi B.I. împotriva încheierii menţionate.

Împotriva acestei decizii, la 26 mai 2004, au declarat recurs apelanţii, referitor la care, Curtea, analizându-şi competenţa materială, a stabilit că sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 65 din 9 septembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 840 din 14 septembrie 2004, modificate prin Legea nr. 493/2004, publicată în M. Of. nr. 1071 din 18 noiembrie 2004.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale menţionate căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit acestui act normativ iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit curţilor de apel.

Aşa fiind, cum în materia cererilor de împărţeală judiciară recursul se soluţionează, potrivit art. 1 pct. 3 din ordonanţa de urgenţă menţionată, de curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează a-şi declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţi în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4649/2005. Civil