ICCJ. Decizia nr. 4756/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4756
Dosar nr. 21307/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 ianuarie 2004, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâta S.T., solicitând resoluţiunea contractului de întreţinere nr. 1566 din 27 martie 2000 şi revenirea la situaţia anterioară din Cartea Funciară.
În motivarea actului reclamanta a susţinut că:
- prin contractul menţionat, a transmis pârâtei şi soţului acesteia, S.G.(în prezent decedat), nuda proprietate a imobilului înscris în C.F. nr.top 1517-1518/a/1 a localităţii Comloşul Mare;
- la rândul lor, soţul S.G. şi S.T. s-au obligat să o întreţină, respectiv să-I asigure alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente, plata cheltuielilor de întreţinere, iluminat, încălzire, precum şi traiul zilnic;
- pârâta şi S.G.(până la deces) nu şi-au îndeplinit însă obligaţiiIe asumate prin contract;
Judecătoria Sânnicolau Mare, prin sentinţa civilă nr. 619 din 7 mai 2004, a respins acţiune, cu obligarea reclamantei la 7.300.000 lei cheltuieli de judecată, reţinând că:
- pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile de întreţinere şi după decesul soţului ei, până în luna noiembrie 2003, când, fiind acuzată de reclamantă că-i otrăveşte mâncarea, a sistat orice prestaţie;
- debitorii întreţinerii nu s-au obligat prin contract să aducă îmbunătăţiri locuinţei, iar reclamanta a plătit impozitul la 15 decembrie 2003, când raporturile între părţi erau sistate;
- reclamanta a refuzat ca pârâta să-i spele hainele şi să-i pregătească mâncarea;
- pentru a-i îndeplini obligaţiile, pârâta a locuit cu reclamanta, din momentul încheierii contractului şi până în luna noiembrie 2003.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 2344 din 18 octombrie 2004, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa, în sensul admiterii acţiunii, rezilierii contractului de întreţinere, întoarcerea în patrimoniul apelantei a nudei proprietăţii asupra imobilului în litigiu şi efectuării operaţiunilor ce se impun în C.F., cu obligarea intimaţilor S.T., C.N. şi C.M.(ultimele fiind în calitate de moştenitoare ale defunctului S.G.) la 8.600.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- pârâta asigura sporadic medicamente reclamantei şi nu a plătit pentru aceasta consumul de energie electrică, impozitele şi alte taxe;
- de asemenea, pârâta nu a cumpărat medicamentele necesare zilnic reclamantei (bolnav incurabil) şi nici nu a asigurat încălzirea locuinţei;
- fiicele defunctului S.G. nu au preluat obligaţiile tatălui lor, iar contractul de întreţinere nu se mai execută din luna noiembrie 2003;
Pârâta şi fiicele defunctului S.G. au declarat recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând conform art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei.
Concret, recurentele au susţinut că:
- probele administrate în cauză relevă că S.T. a asigurat întreţinerea reclamantei până în luna noiembrie 2003, când aceasta din urmă a refuzat orice prestaţie;
- neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere se datorează în exclusivitate reclamantei, care nu se poate prevala de propria turpitudine;
- prin modificările dispuse în C.F., instanţa de apel a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut.
Primele două critici presupun reanalizarea materialului probator şi, ca atare, nu se încadrează printre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ..
Ultima critică este nefondată deoarece din cuprinsul cererii de chemare în judecată (fila 2 dosar judecătorie) rezultă că reclamanta a solicitat atât rezoluţiunea contractului de întreţinere, cât şi revenirea la situaţia anterioară în C.F., ceea ce practic înseamnă înlăturarea menţiunilor referitoare la dobândirea nudei proprietăţi asupra imobilului de către S.G. şi S.T.
Aşa fiind, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâţii S.T., C.N. şi C.M. împotriva deciziei nr. 2344 din 18 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4745/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4735/2005. Civil → |
---|