ICCJ. Decizia nr. 5034/2005. Civil. Brevete. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5034
Dosar nr. 27.341/1/2005
(nr. vechi 10.879/2005)
Şedinţa publică din 24 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 decembrie 2002, reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâta SC F.S. SA Videle, judeţul Teleorman, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor patrimoniale şi a penalităţilor aferente născute din Contractul de licenţă de brevet de invenţie nr. 3950 din 21 octombrie 1998, modificat prin actul adiţional nr.2526 din 21 iunie 2000 intervenite între reclamantul-licenţiator şi pârâta-beneficiară. Reclamantul a estimat valoarea pretenţiilor la suma de 585.136.272 lei reprezentând drepturi patrimoniale neplătite şi penalităţile aferente la data de 15 octombrie 2002, sumă la care se adaugă penalităţile aplicabile drepturilor patrimoniale neplătite de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este titularul brevetului de invenţie nr. 112783 cu titlu „Procedeu de recondiţionare a conductelor metalice uzate" acordat de O.S.I.M. şi la data de 21 octombrie 1998 între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul de licenţă nr. 3950 având ca obiect exploatarea neexclusivă de către pârâtă a brevetului de invenţie, contract ce a fost modificat prin Actul adiţional nr. 2526 din 21 iunie 2000. Arată reclamantul că deşi contractul de licenţă şi actul adiţional cuprind clauze precise, pârâta nu a respectat cu rea-credinţă aceste obligaţii nici cu privire la cuantumul sumei forfetare datorate şi nici cu privire la termenele de plată.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea doar în parte a acţiunii, pentru suma de 100.041.510 lei reprezentând penalităţi de întârziere, opunându-se la restul pretenţiilor cerute de reclamant cu motivarea că ele sunt rezultatul unor greşeli de calcul.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin sentinţa nr. 102 din 2 februarie 2004, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâtă la plata sumelor de: 120.249.304 lei reprezentând drepturi patrimoniale, 345.880.636 lei penalităţi de întârziere şi 24.997.725 lei cheltuieli de judecată.
Potrivit considerentelor sentinţei, la baza soluţiei adoptate a stat, exclusiv, raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert A.T. (filele 160-164 dosar de fond).
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamantul V.C. şi de pârâta SC F.S. SA Videle, judeţul Teleorman, au fost admise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin Decizia nr. 193/A din 31 mai 2005, a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul că a obligat pe pârâtă la plata sumei de 91.690.755 lei cu titlu de drepturi patrimoniale neachitate şi la 304.073.514 lei reprezentând penalităţi, calculate până la 30 august 2003. A fost obligată pârâta la 35.759.394 lei penalităţi pentru perioada 30 august 2003–2 februarie 2004, la 94.899.931 lei penalităţi pentru perioada 2 februarie 2004–22 martie 2005 şi la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că, ulterior depunerii raportului de expertiză şi a răspunsului la obiecţiuni, pârâta a făcut dovada achitării unor sume din debitul datorat în baza contractului de licenţă, astfel cum rezultă din ordinele de plată (filele 167, 168 şi 257 dosar de fond) şi analizând aceste ordine, instanţa a făcut propriile calcule, modificând atât sumele datorate cu titlu de drepturi patrimoniale, cât şi cele datorate cu titlu de penalităţi de întârziere de către pârâtă reclamantului.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC F.S. SA Videle, judeţul Teleorman, care a invocat următoarele motive de casare: nemotivat instanţa de apel a respins administrarea unei noi expertize contabile, încălcând dreptul la apărare şi pricinuind recurentei o vătămare a drepturilor procesuale; întrucât termenii de „valoare a lucrărilor realizate" şi de „profitul antecalculat" sunt interpretaţi diametral opus de cele două părţi în litigiu, cu atât mai elocventă era noua expertiză contabilă care avea rolul de a stabili cu exactitate cuantumul sumelor datorate reclamantului; instanţa de apel a comis erori de calcul, întrucât sumele achitate prin ordinele de plată nr. 167 şi 168 din 4 aprilie 2003 nu se scad aritmetic din sumele reţinute în raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond, cu atât mai mult cu cât şi sumele calculate în această expertiză nu sunt corecte.
Recursul este fondat.
Întrucât prin motivele de apel pârâta a învederat că sumele reţinute de instanţa de fond din expertiză cuprind erori de calcul, atât în ceea ce priveşte drepturile patrimoniale, cât şi penalităţile de întârziere şi cum după efectuarea expertizei pârâta a emis la 4 aprilie 2003 două ordine de plată, în apel (fila 10), SC F.S. SA Videle a solicitat instanţei efectuarea unei noi expertize contabile, probă prin intermediul căreia să se corecteze erorile din prima expertiză şi totodată să se stabilească corect cuantumul sumelor datorate de pârâta reclamantului.
Prin încheierea din 22 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins proba solicitată de pârâta-apelantă cu argumentul că nu este utilă, concludentă şi pertinentă cauzei şi procedând, ulterior, la soluţionarea apelurilor declarate de reclamant şi de pârâtă, instanţa a întocmit propriile calcule referitoare la drepturile patrimoniale şi penalităţile de întârziere datorate de pârâtă, calcule care însă nu se sprijină pe o argumentare ori analiză de specialitate şi, în orice caz, sunt imposibil de verificat în control judiciar.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Întrucât, respingând proba cu expertiză contabilă cu o motivare, de altfel, neconvingătoare, instanţa de apel nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt, precum şi raporturile dintre părţi, se impune admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea deciziei şi reluarea judecăţii la aceeaşi instanţă în scopul administrării acestei probe ce a fost nejustificat refuzată.
Văzând şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1977.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC F.S. SA Videle, judeţul Teleorman împotriva deciziei nr. 139/A din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Obligă pe recurentă la 183.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar (taxă de timbru datorată în recurs).
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5026/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 499/2005. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
