ICCJ. Decizia nr. 5076/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5076
Dosar nr. 20582/1/2005
Nr. vechi 5912/2005
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 iulie 2003, reclamanta B.R. a chemat în judecată pe pârâta SC V.V.M. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta, să emită o decizie motivată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a notificat pârâta în vederea restituirii în natură a imobilului teren în suprafaţă de 10.000 mp ce a aparţinut antecesorului acesteia, respectiv G.N.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1172 din 6 octombrie 2004, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să emită o dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea înregistrată la nr. 2181 din 13 august 2001.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel SC V.B. SA, susţinând că adresa nr. 2657/2001 comunicată intimatei reclamante, reprezintă răspunsul la notificarea formulată în sensul că restituirea imobilului în natură nu este posibilă întrucât este o societate privatizată integral.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 170/C din 9 februarie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC V.B. SA, în motivarea că, apelanta avea obligaţia conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să emită o decizie motivată, ca răspuns la notificarea primită.
Împotriva acestei decizii, SC V.B. SA a declarat recurs, pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât avea obligaţia de a se mărgini numai la obiectul cauzei, respectiv dacă răspunsul la notificarea reclamantei satisface obligaţia stabilită prin dispoziţia prevăzută de art. 23 al Legii nr. 10/2001.
A mai susţinut că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, societatea fiind privatizată integral la finele anului 2000, situaţie în care reclamanta urma să se adreseze autorităţilor competente.
Recursul nu este întemeiat.
Adresa nr. 2657 din 11 septembrie 2001, emisă de recurentă nu echivalează cu o dispoziţie motivată sau decizie în înţelesul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestei reglementări, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie, după caz, dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat în temeiul art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent.
Făcând o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri legale, urmând a fi menţinute.
În consecinţă, recursul pârâtei fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.B. SA împotriva deciziei nr. 170/C din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5186/2005. Civil. SUSPENDARE EXECUTARE... | ICCJ. Decizia nr. 5071/2005. Civil → |
|---|
