ICCJ. Decizia nr. 5056/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5056
Dosar nr. 10143/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Focşani sub nr. 3934 din 18 iunie 2003, reclamanta D.R. a chemat în judecată pe pârâta I.V., solicitând ca instanţa să constate validitatea convenţiei de vânzare–cumpărare intervenită între părţi, conform actului sub semnătură privată încheiat la data de 15 noiembrie 2000 cu privire la un teren în suprafaţă de 5700 mp. situat în satul Olteni, comuna Vârtescoiu, judeţul Vrancea, precum şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic.
Acţiunea a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 3751 din 22 octombrie 2003 a Judecătoriei Focşani, reţinându-se că reclamanta a dovedit existenţa convenţiei de vânzare-cumpărare cu actul sub semnătură privată depus la dosar, iar cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză s-a dovedit refuzul pârâtei de a primi diferenţa de preţ de 3.500.000 lei, din totalul de 12.000.000 lei din care primise la data întocmirii actului 8 milioane lei şi lemne în valoarea de 500.000 lei, precum şi refuzul ei de a se prezenta la notar în vederea întocmirii actului autentic.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia nr. 28/A din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă; a fost schimbată în tot sentinţa, respingându-se acţiunea reclamantei ca nefondată, cu obligarea sa la plata sumei de 6 milioane lei cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-a reţinut că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală, încălcând dispoziţiile art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 54/1998 privind nerespectarea formelor de publicitate şi a dreptului de preempţiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive, reclamanta face referiri, în principal, la motivele de apel ale pârâtei şi, abia în final, enunţă un argument legat de motivul pentru care instanţa de apel a schimbat sentinţa, respingând acţiunea reclamantei. Astfel, recurenta invocă reaua-credinţă a pârâtei şi exercitarea abuzivă a dreptului la apărare de către aceasta prin invocarea propriei culpe în neefectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de art. 5 din Legea nr. 54/1998, ceea ce ar atrage sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 108 alin. (4) C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preempţiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendaşilor.
Art. 6-9 din acelaşi act normativ cuprind reglementarea procedurii ce trebuie urmată în mod obligatoriu pentru exercitarea dreptului de preempţiune, iar în art. 10 din lege se menţionează că, numai în situaţia în care, în termenul de 45 de zile de la data afişării ofertei de vânzare, nici unul dintre titularii dreptului de preempţiune nu şi-a manifestat voinţa de a cumpăra terenul, abia atunci terenul se vinde liber.
În cauză, terenul cumpărat de recurenta-reclamantă cu act sub semnătură privată este un teren agricol situat în extravilan, supus în mod obligatoriu condiţiilor şi procedurii de înstrăinare prevăzute de legea specială.
Dreptul de preempţiune are o natură legală, fiind expres şi imperativ prevăzut de norma juridică; el este un drept civil subiectiv, real, absolut şi temporar, a cărui încălcare atrage anularea actului juridic de înstrăinare [art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998].
Reclamanta nu a invocat şi nu a dovedit că este unul dintre posibilii titulari legali ai dreptului de preempţiune, astfel că actul său de vânzare-cumpărare nu poate fi validat, el fiind anulabil, în termenul general de prescripţie şi la cererea persoanelor prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 54/1998.
Art. 14 alin. (1) din lege sancţionează cu nulitatea absolută lipsa formei autentice a actului de vânzare-cumpărare, aceasta fiind o condiţie ad validitatem pentru transmiterea dreptului de proprietate.
Fiind un contract sinalagmatic, partea care şi-a respectat obligaţia poate solicita celeilalte părţi, când aceasta nu-şi respectă obligaţia asumată, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act apt de a strămuta în mod valid proprietatea, pe temeiul art. 1073, art. 1077 C. civ. în ce priveşte terenurile situate în regimul de publicitate imobiliară prin registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni. Condiţia este ca actul să fie valid în forma sub semnătură privată, ceea ce nu este cazul în speţă.
Motivele de recurs privind pretinsa rea-credinţă a vânzătoarei pârâte şi exercitarea abuzivă a dreptului la apărare prin invocarea propriei culpe la încheierea unui act juridic anulabil nu se încadrează în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu atrag aplicarea art. 108 alin. (4) C. proc. civ. care vizează nulităţile actelor de procedură, textul nefiind incident cauzei.
Pentru aceste considerente se va respinge, ca nefondat , recursul reclamantei [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.R. împotriva deciziei civile nr. 28 A din 14 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5060/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5055/2005. Civil → |
|---|
