ICCJ. Decizia nr. 5149/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5149
Dosar nr. 11564/1/2005
nr. vechi 2795/2005
Şedinţa publică din 26 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2004, E.M. a chemat în judecată pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Primăria comunei Baciu prin primar şi Prefectura judeţului Cluj, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând anularea dispoziţiilor nr. 157 din 25 noiembrie 2003 emisă de primarul comunei Baciu; obligarea acestui pârât de a dispune restituirea în natură a terenului liber, precum şi a celui pe care s-au ridicat abuziv construcţii după 1 ianuarie 1990 şi care nu a fost restituit în scris în C.F. Mera sub nr. top 2028/1 şi 2007; obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a judeţului Cluj la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoarea sumei de 100.000 dolari SUA la data de 11 februarie 2002, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este moştenitoarea legală a defunctului S.M., proprietar tabular al imobilului solicitat şi înscris în C.F. Mera, dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 aprilie 1921.
Imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, astfel cum rezultă din înscrisurile operate în coala cărţii funciare a bunului. Pentru acest imobil nu s-a formulat cerere de restituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 de către antecesorii reclamantei, care nu au beneficiat nici de despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie C.F. art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a susţinut că este persoană îndreptăţită potrivit art. 2 lit. b), art. 3 lit. a), art. 4 alin. (2) şi (3), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Dispoziţia nr. 157/25 noiembrie 2003 emisă de pârât este astfel nelegală, atât în raport de îndeplinirea, în cauză a cerinţei sus menţionate, cât şi faţă de invocarea şi reţinerea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 fără însă a se menţiona că terenul nu a fost încă restituit conform legii fondului funciar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. b), art. 4 alin. (3) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi dispoziţiile legale corespunzătoare din HG nr. 498/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 1823 din 24 septembrie 2004 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Prefectura Judeţului Cluj, fiind respinsă acţiunea formulată împotriva acestor pârâţi.
A fost respinsă acţiunea reclamantei împotriva pârâtului Primarul Municipiului Baciu pentru anulare dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că terenul solicitat este situat în extravilanul localităţii Rădaia, comuna Baciu (fost teritoriu cadastral în C.F. Mera).
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acesteia, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000, astfel încât reclamanta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care au caracter de complinire faţă de legile fondului funciar şi care reglementează procedurile specifice de reparaţiune pentru categoria de imobile ce constituie obiectul cauzei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 37/A din 20 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, reţinându-se că, legal au fost aplicate bunului solicitat prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât acesta nu se încadrează în categoria de imobile a căror situaţie este reglementată de dispoziţiile acestei legi.
În acest sens s-a mai arătat că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu a fost naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948.
De asemenea s-a mai reţinut caracterul oscilant al pretenţiilor reclamantei, care iniţial a solicitat despăgubiri băneşti, categoria de măsuri reparatorii ce nu se acordă pentru terenuri, pentru ca, ulterior să solicite restituirea bunului în natură, poziţie exprimată direct în justiţie, motiv pentru care nu a mai putut fi analizată în cadrul procedurii judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat următoarele:
În mod greşit a fost încadrat bunul solicitat în categoria celor ce sunt exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001, întrucât amplasarea terenului în extravilanul localităţii şi faptul că suprafaţa de 3.036 mp constituie fâneţe nu sunt argumente care să justifice încadrarea regimului juridic aplicabil bunului, în prevederile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că terenul în litigiu ar fi fost cooperativizat, pentru a se putea susţine aplicarea prevederilor legilor fondului funciar.
Împrejurarea că terenul solicitat apare înscris ca „arabil" nu justifică încadrarea sa în prevederile Legii nr. 18/1991, atâta timp cât în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 aprilie 1921 se arată că terenul constituie „carieră de piatră", destinaţie menţionată şi în concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză pentru terenul în litigiu, din care o parte se află şi în prezent în exploatare.
Greşite sunt şi considerentele privind neîncadrarea bunului în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a fost naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948, deoarece actul de reparaţiune, temei al acţiunii introductive priveşte imobilele preluate în mod abuziv de stat, fără titlu valabil sau cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, categorie în care se încadrează şi bunul proprietatea antecesorului său.
Motivele recursului au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 c. proc. civ.
Recursul nu este fondat, potrivit considerentelor ce succed:
Potrivit înscrierilor de carte funciară privind imobilul în litigiu, terenul înscris în C.F. Mera sub nr. top 2028/1 arabil, în suprafaţă de 1 iug şi 400 stj şi cel înscris sub nr. top 2007 arabil în suprafaţă de 540 stj, au fost proprietatea antecesorului reclamantei, defunctul S.M.
Dreptul de proprietate asupra bunurilor menţionate a fost dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 aprilie 1921, fiind intabulat în C.F. 9 Mera sub B+10 prin încheierea nr. 1442 din 5 aprilie 1921. Ulterior, terenul a fost preluat de stat, fără a exista un act de preluare a bunului şi fără a se cunoaşte în temeiul cărui act normativ a operat transferul dreptului de proprietate.
Cert este, iar părţile nu au contestat acest aspect, că imobilul în litigiu este situat în extravilanul localităţii Rădaia, comuna Baciu, împrejurare ce rezultă atât din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, cât şi din anexele nr. 2 şi 3 ale acestuia, terenurile aflându-se în exteriorul limitei intravilanului localităţii menţionate.
Terenurile sunt libere, fiind folosite, potrivit constatărilor expertului la faţa locului de o persoană fizică.
Se constată astfel faţă de situaţia de fapt expusă şi corect reţinută de ambele instanţe, că nemişcătorului solicitat nu i se pot aplica, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deşi bunul a intrat în mod abuziv în proprietatea statului.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Prin urmare, derogatoriu, cu titlu de excepţie, prevederile actului de reparaţiune invocat, nu se aplică bunurilor vizate de cele două ipoteze ale textului legal menţionat, imobilul în cauză încadrându-se, cu evidenţă în prima ipoteză a textului legii.
Dispoziţia legală enunţată îşi are justificare în voinţa legiuitorului ca domeniul de reglementare al acestei legi să aibă caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că aria sa de aplicare acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor şi care, până la data apariţiei legii nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Fiind exceptat de la aplicarea actului de reparaţie invocat ca temei al pretenţiilor sale, rezultă că legal, atât autoritatea emitentă în procedura administrativă, cât şi instanţele judecătoreşti au respins demersul judiciar al reclamantei întemeiat pe aceste dispoziţii legale.
Dreptul subiectiv invocat în calea aleasă poate fi valorificat cu succes în cadrul procedurilor legilor fondului funciar, demers deja demarat de reclamantă, care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, împrejurare ce rezultă din înscrisul anexat întâmpinării intimatului-pârât formulată în recurs.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta E.M. împotriva deciziei nr. 37/A din 20 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5154/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
