ICCJ. Decizia nr. 5173/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5173
Dosar nr. 11255/200.
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6529/2003 la Curtea de Apel Alba I.M.N. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 1613/2003 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 2631 din 22 decembrie 2003,Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.N. împotriva deciziei civile nr. 1613/2003 a acestei instanţe ca inadmisibilă.
S-a reţinut că în motivele de recurs contestatoarea nu a invocat temeiurile juridice indicate în contestaţia în anulare, astfel că cercetarea lor pentru prima dată în această cale extraordinară de atac este inadmisibilă.
De asemenea, motivele de nelegalitate invocate de contestator s-a reţinut că nu pot fi considerate temeiuri de anulare a hotărârii pentru eroare materială. În sensul art. 318 C. proc. civ. eroarea materială vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
La 9 ianuarie 2004 M.N. a declarat recursul de faţă împotriva deciziei civile nr. 2631 din 22 decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia prin care, cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 C. muncii şi art. 26 alin. (2), pct. c din Contractul Colectiv de muncă s-a menţionat măsura desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii.
Recursul de faţă este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Din cele redate, rezultă că recursul vizează o decizie a Curţii de Apel Alba Iulia prin care s-a soluţionat o contestaţie în anulare, hotărâre irevocabilă.
Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „ hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului."
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestaţie este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
În cauză, hotărârea atacată cu contestaţia în anulare este irevocabilă, fiind pronunţată de Curtea de apel, ca instanţă de recurs. Prin urmare şi hotărârea dată în contestaţie în anulare este irevocabilă. De aceea, recursul de faţă urmează a fi respins pentru acest prim motiv de inadmisibilitate, nemaifiind necesar a se examina şi alte aspecte de nelegalitate, de aceiaşi natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil recursul contestatoarei M.N. împotriva deciziei nr. 2631 din 22decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5198/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5171/2005. Civil → |
---|