ICCJ. Decizia nr. 5246/2005. Civil. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5246

Dosar nr. 3740/2005

Şedinţa de la 15 iunie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 820 din 2 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 5094/2003 de Judecătoria Focşani, s-a admis acţiunea în revendicare şi demolare gard, formulată de reclamanta C.C., a obligat pârâţii G.C. şi C.G., să lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică posesie suprafaţa de 1739 mp teren fâneaţă, cuprinsă în tarlaua 140, pct. 5155/1 extravilan Nereju, să ridice pe cheltuiala lor gardul construit pe teren pe aliniamentul CG şi să-i plătească reclamantei suma de 1.881.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii G.C. şi C.G.

Investită iniţial cu soluţionarea căii de atac Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vrancea, prin încheierea de şedinţă de la 6 ianuarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1034/C/2004.

La rândul său, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin Decizia nr. 89 din 7 martie 2005 pronunţată în dosarul 130/C/2005, a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de pârâţi în favoarea Curţii de Apel Galaţi şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea regulatorului de competenţă.

În rezolvarea conflictului negativ de competenţă conform art. 22 C. proc. civ., se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 2 din OUG nr. 65/2004, aprobată prin Legea nr. 493/2004, tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă:

în cererile de divorţ;

în cererile de împărţeală judiciară;

în cererile privind raporturile personale dintre părinţi şi copii minori;

în cererile privind filiaţia;

în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

Cum, în speţă, apelul pârâţilor este declarat împotriva unei hotărâri, pronunţate de judecătorie, care a avut ca obiect revendicare şi demolare gard, neavând deci, ca obiect nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 65/2004, competenţa de soluţionare a acestui apel revine Curţii de Apel Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa Curţii de Apel Galaţi de a soluţiona apelul declarat de pârâţii G.C. şi C.G. împotriva sentinţei civile nr. 820 din 2 martie 2004 a Judecătoriei Focşani.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5246/2005. Civil. Stabilirea competenţei