ICCJ. Decizia nr. 525/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6121 din 13 septembrie 1999, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta A.C.C., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâții Statul Român, Municipiul Constanța, prin Primar, Consiliul Local Constanța și RA E.D.P.P. Constanța, să-i lase în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Constanța, compus din construcție și teren.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 iunie 1944, cu actul de vânzare nr. 578 transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 432 din 3 iunie 1944, autoarea sa M.G.A. a dobândit imobilul situat la adresa menționată mai sus, compus din parter, etaj și mansardă și terenul aferent.
Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu toate că autoarea sa nu se încadra în categoriile de cetățeni avute în vedere de acest act normativ.
A mai invocat că este unica moștenitoare a defuncților săi părinți G. și M.A., calitate în care apreciază că este îndreptățită să formuleze acțiunea de față.
în drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 436 din 22 mai 2000, Tribunalul Constanța, a respins ca nefondată acțiunea, reținând că imobilul revendicat a aparținut familiei A., ai cărei membri nu făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, fiind mic-burghezi.
Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 86 din 20 martie 2001, pentru aceleași considerente avute în vedere de prima instanță.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, susținând că în mod greșit ambele instanțe au considerat inaplicabile prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950.
Investită cu soluționarea recursului, Curtea Supremă de Justiție (denumită așa la data judecării) prin decizia nr. 2038 din 24 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre o nouă judecată la instanța de fond.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, rezolvarea dată de instanță problemei ... a categoriei socio-profesionale în care se încadra autorul reclamantei și în raport de aceasta a incidenței art. II din Decretul nr. 92/1950 este greșită, analiza probatoriilor fiind incompletă și necoroborată.
în ceea ce privește excepția de ordine publică a inadmisibilității acțiunii formulată pentru prima dată în recurs de intimata pârâtă RA E.D.P.P. Constanța, aceasta este nefondată.
Susținerea că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanțele nu mai pot verifica valabilitatea titlului statului în baza art. 6 din Legea nr. 215/1998, este contrară principiilor generale în drept în materia aplicării legii civile în timp.
Astfel, ar fi imposibil de justificat teoretic de ce o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun (art. 480 și urm. C. civ.), aflată deja de mai mulți ani pe rolul instanțelor, devine inadmisibilă prin apariția unei legi speciale de reparație.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. R 5461/2002.
Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 26 din 10 ianuarie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei RA E.D.P.P. Constanța.
A fost admisă acțiunea reclamantei A.C.C. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și RA E.D.P.P. Constanța, pârâții fiind obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Constanța, compus din construcție și teren în suprafață de 235 mp.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Statul Român, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut întocmai situația de fapt invocată de reclamantă, deposedarea în mod abuziv de imobilul în litigiu.
RA E.D.P.P. Constanța, a atacat cu apel această sentință, susținând în esență că; imobilul revendicat de reclamantă a fost preluat legal de stat în baza Decretului nr. 92/1950; că nu a fost modificată în termen de 6 luni, în vederea restituirii în natură a imobilului, și în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către această pârâtă.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 41 din 5 mai 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta RA E.D.P.P. Constanța.
Referitor la apelul pârâtei, curtea de apel a reținut că imobilul în litigiu se află în administrarea RA E.D.P.P. Constanța, regie autonomă care îl exploatează prin închiriere, astfel că are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, reclamanta s-a legitimat ca proprietar al imobilului revendicat, iar deposedarea antecesorilor acestora de acest imobil s-a făcut în mod abuziv, cu încălcarea Decretului nr. 52/1930.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta RA E.D.P.P. Constanța, care a criticat hotărârea pronunțată în cauză, pentru aplicarea greșită a legii, reiterând același motiv ca și în apel.
La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2004, pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, au depus cerere de aderare parțială la recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța. în drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 316 ....la art. 293 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâta RA E.D.P.P. Constanța, nu este fondat.
Formulând acțiunea în revendicare, reclamanta A.C.C. a dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, solicitând restabilirea acestui drept, încălcat prin aplicarea abuzivă a dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950.
încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută.
Prin urmare, cum statul nu poate invoca proprietatea asupra imobilului revendicat în baza unui titlu nul, în speță nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995, act normativ ce reglementează regimul juridic al unei categorii restrânse de imobile, respectiv cele cu destinație de locuință, preluate cu titlu valabil de Statul Român.
în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a RA E.D.P.P. Constanța, ambele instanțe judicios au stabilit că pârâta recurenta a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 332 din 2 august 1996 și conform art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea nr. 361 din 13 septembrie 1996, administrează imobilul în litigiu, astfel că alături de pârâtă Municipiul Constanța prin Primar, are calitate procesuală pasivă, hotărârea pronunțată urmând a-i fi opozabilă.
Recursul declarat de pârâții Consiliului Local Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, este inadmisibil.
Art. 316 C. proc. civ., potrivit căruia dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice, nu poate fi invocat pentru că, în condițiile art. 293 și art. 2931C. proc. civ., să se declare un recurs incident sau un recurs provocat.
Art. 316 C. proc. civ., îngăduie ca în recurs să se aplice dispozițiile privitoare la judecata în apel.
Or, art. 293 și art. 2931sunt înscrise în Capitolul I intitulat "Termenul și formele apelului", judecarea apelului constituind capitolul II al Titlului IV din cartea a II-a a codului.
Pe de altă parte, specific apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității cât și al netemeiniciei, putându-se stabili o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță.
în schimb, în etapa recursului se cercetează numai nelegalitatea hotărârii atacate.
A aprecia că dispozițiile art. 316 C. proc. civ., pot fi folosite pentru a justifica aderarea la recurs ar însemna o ignorare a deosebirilor de natură și regim juridic dintre apel și recurs și extinderea, prin analogie, a unor instituții incompatibile cu etapa procesuală a recursului.
Pentru aceste considerente, cererea pârâților de aderare la recursul declarat de pârâta RA E.D.P.P. Constanța a fost respinsă ca inadmisibilă.
Recursul pârâtei E.D.P.P. Constanța a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 532/2005. Civil → |
|---|
